galaEvenimentul Gala Artelor Ediția a-4-a  26 august 2023  Montreal
 
Au trecut câteva săptămâni de la evenimentul GALA ARTELOR ediția a 4-a Montreal 2023, iar mesajele și felicitările nu contenesc să sosească în fiecare zi!
GALA ARTELOR a fost într-adevăr deosebită, mai cu seamă că anul acesta am avut de întâmpinat și câteva surprize neprevăzute datorate condițiilor meteorologice extrem de schimbătoare.
GALA A ARTELOR nu se referă doar la un program artistic, un meniu și niște diplome, este vorba de ceva mult mai amplu.

La fiecare GALA editura GLOBART UNIVERSUM lansează o nouă antologie românească care trebuie să fie gata la timp, anul acesta a fost colecția de antologii ÎMPREUNĂ o colecție tricolora despre iubire, credință și despre cum să facem împreună o lume mai bună! Apoi revista ”Poezii pentru sufletul meu” publică întotdeauna un număr nou pentru GALA ARTELOR pe care îl prezintă tuturor invitaților, deci alte emoții să fie gata la timp și nu în ultimul rând trebuiesc pregătite prezentările tuturor laureaților, pregătirea  si trimiterea la tipografie a diplomele, pregătirea  programului artistic, etc. S-au redactat peste 150 de pagini de program(inclusiv prezentări) și pentru aceasta au fost citite și consultate peste 400 de pagini. O muncă enormă care nu se vede și nu o știu decât organizatorii și prezentatorii.Toate acestea trebuiau realizate perfect, într-un timp record de 3 săptămâni, timp în care trebuia să avem și confirmarea participanților, programul artistic, meniul, sonorizarea, fotograf, video, scenă, decoruri, totul pregătit! A fost o luptă cu timpul, o emoție continuă timp de 3 săptămâni, muncă non stop și dormit putin astfel încât să fie gata totul la timp.Dacă până aici nu vi se pare nimic extraordinar ei bine să vedeți mai departe!
Cu o ora înainte de începere, când gradina de vara a Domeniului Roman  arata  precum o mireasa  gătită pentru  marele eveniment, o ploaie căzută din senin în rafale  avea să ne înghete  orice urma de zâmbet pe chipurile noastre, și  totuși, uneori,  Dumnezeu face adevărate minuni! Toate necazurile apărute  s-au rezolvat printr-un miracol dumnezeiesc! Veți înțelege citind mai departe…

Locul unde se desfășoară GALA ARTELOR an de an, ( în ultima sâmbătă a lunii august, pentru a celebra și ZIUA LIMBII ROMANE al cărui părinte este AL FLORIN TENE , PREȘEDINTELE LIGII SCRIITORILOR DIN ROMANIA ) este DOMENIUL ROMAN un motel cu restaurant aflat la 70 km de Montreal în localitatea Berthierville și al cărui patron este domnul MIHAI ROMAN originar din Vișeu MARAMUREȘ. Restaurantul are o capacitate de 120 de locuri dar grădina de vară superb amenajată cu gazon artificial, scenă în aer liber și o mare de luminițe ce brăzdează curtea poate acomoda și 300 de persoane fără probleme. Ei bine această grădină de vară nu este acoperită și dacă plouă nu există altă soluție decât restaurantul de 120 de locuri.
Ziua cea mare a sosit,  iar meteo media spunea că vor fi câțiva stropi de ploaie . Oricum nu aveam alta șansă pentru că în interior nu încăpeam deci nu ne rămânea decât să ne rugăm să nu plouă!Încrezători am început amenajarea chiar dacă mai  ploua câte putin … soarele apărea rapid și usca totul aproape instantaneu. Evenimentul era prevăzut pentru ora 15.00 și noi ne aflam deja la 2 ore distantă, covoarele roșii erau pe alee, scena era amenajată, mesele străluceau de frumusețe, împodobite cu flori, șervetele și inele aurii ce prindeau elegant șervete din material. Paharele de șampanie erau așezate la intrarea în gradină pe tăvi gata să fie umplute cu șampanie, dar …
A venit o ploaie în ropote care a udat tot! Paharele de șampanie erau pline de apă, pe aleea roșie pentru intrarea invitaților băltea apa, scaunele erau ude, mesele de asemenea iar pe fetele noastre ude se rostogoleau stropi de ploaie amestecate cu lacrimi ! Am întins mâinile spre cer: ”Doamne te rog, Doamne, fie-ți milă de atâta muncă Doamne!… ”dar ploaia nu s-a oprit chiar imediat… a mai durat câteva minute după care s-a oprit brusc!Tot brusc, ca un trăznet, a venit și vestea că peste drum a căzut un cablu electric și a făcut o flamă mare și au venit pompierii …Am fost rugați să nu părăsim domeniul…Doamne ce zi… cată emoție…!
Au început să sosească musafirii, iar noi disperați puneam saci de plastic pe scaunele ude și apoi le acopeream cu fustele albe elegante… o muncă contra cronometru… nu mai era timp nici măcar de respirat! Gratie unor oameni cu inimă mare, musafiri și ei, care au pus mâna și au început să ne ajute, am reușit să acoperim toată grădina cu saci și apoi cu fustele albe elegante ca să poată să se așeze musafirii. Soarele zvânta fetele de masă, unii goleau paharele de apă, alții ștergeau farfurii , toată lumea făcea ceva! Un spirit de echipă pe care îl găsești numai la romani! Am avut senzația că iubirea a acaparat toate inimile și nimic rău nu se va mai putea întâmpla în acea zi.
Mihai Roman alerga disperat să pornească generatorul să asigure sunet pe scenă. Am avut norocul ca acel generator pe care nu l-a folosit niciodată și care nici măcar nu știa dacă merge sau nu, să pornească și chiar să aibă și combustibil în el.
Tot ca printr-o minune atât fotograful domnul Costin Constantinescu cât și echipa video UNIVERSUM VIP STUDIOS , au avut acumulatori de rezervă, baterii cu care au filmat și fotografiat pană la final…
GALA a început, aveam microfoane dar nu aveam reflectoarele aprinse pentru că ar fi consumat prea mult și riscam să rămânem fără sunet, nici cele două ecrane proiectoare nu au putut fi folosite, a fost un semi întuneric pentru că pe mese erau flori care luminau ca niște lumânări. Ne-am făcut probleme cum se vor încălzi sarmalele cu cârnăciori și șnițelele cu cartofii piure ? Pompierii au avertizat să nu se folosească nici butelii cu gaz decât foarte foarte încet …. la bucătărie se lucra aproape pe întuneric, la bar era doar o lumânare… a fost o GALA CU TOTUL ȘI CU TOTUL SPECIALA!
Dumnezeu ne-a îngăduit să facem GALA nu a mai căzut niciun strop de ploaie, era plăcut iar la un moment dat Mihai Roman a reușit să aprindă și luminile din gradină, o mare de licurici care creau o atmosferă feerică.


Pompierii au lucrat pana târziu și în cele din urmă târziu în noapte a sosit și curentul electric. A fost o GALA cu totul și cu totul deosebită datorită tuturor impedimentelor pe care le-am înfruntat dar și datorită unei atmosfere de comuniune extraordinară, iubirea oamenilor devenise palpabilă, era incredibil, o mare de vibrații pozitive, o mare de iubire și de bunătate!
Mulțumim din inimă tuturor participanților pentru bunătatea, răbdarea și încrederea acordată, împreună am reușit! A fost o GALA DE VIS într-o noapte de vis!
FELICITĂRI TUTUROR LAUREAȚILOR și tuturor artiștilor care au evoluat pe scena!
FELICITĂRI tuturor celor implicați, mulțumim din inima partenerilor noștri de la UNIVERSUM VIP STUDIOS, EDITURA GLOBART UNIVERSUM, ȘCOALA JUNIMEA ROMANA, EMISIUNEA ORA ROMÂNEASCĂ, MAGEX IMOBILIER și DOMENIUL ROMAN.
Mulțumim colectivului de redacție al revistei Poezii pentru sufletul meu, colegilor noștri șefi de departamente, redactori seniori, director onorific, colaboratori, scriitori și artiști, jurnaliști și tehnoredactori pentru munca depusă și pentru faptul că se străduiesc ca această revistă să rămână în viată. GALA ARTELOR reprezintă aniversarea revistei, fără revistă nu ar mai exista GALA ARTELOR, acest superb eveniment care scoate în fată oameni minunați, artiști, pictori,jurnaliști, actori, regizori, oameni de știință, cercetători, campioni în diverse domenii, romani care ne fac cinste și cu care ne mândrim. Lista cu toți laureații GALEI ARTELOR va fi publicată în revista numărul 14/2023 și se afla  și  în revista on line.
 GALA ARTELOR este a noastră a tuturor, a inimilor curate și dornice de frumos și în special a romanilor care ne fac cinste!Va mulțumim tuturor! Va asteptam cu drag la GALA ARTELOR ediția a 5-a in luna august 2024!