ATÂTA TĂCERE

Să nu plângi ploaie
Frunza are puterea
De a ierta
Atât de departe cerul
E-nchis
Din când în când
Scutură câte o iubire
Tot mai tăcută grădina
Casa aşteaptă răspuns
Lumini fluide
Printre rânduri
Ramuri de vise cresc

Descântecul plămădit
În colaci
Universul îşi deschide
Porţile
În anotimpul din noi
Pe poteci de sare unde
Tristeţea înluminată
Începe să semene cu mine


SCÂNTEIE

Anotimp aprins
Ca o inimă de poet
Un joc ascuns
Modelează din culori
Iubirile


CÂNTĂ COCOȘII

Mereu îmbrăcată
În apele de munte
Pictez icoane să mă vindec
Aşteptarea asta
Care mă răpune
Sunt frunză
Într-o secundă întârziată
Ce nu vrea să plece
Vioară aprinsă de dor
În cerdacul Lunii
Odată literele tale
Jucau şotronul
Pe strada mea
Unde absenţa doare
Freamătă dimineaţa
Printre oglinzi
Unde cocoşii cântă
Vino ca o ploaie de vers alb
Să mă sting de dor
Vântul să mă cânte în poezie