VÂNTULE

Să nu-i spui verii
Cât te-am iubit
Am ascuns ceasul
Timpul să treacă mai încet
Teancuri de scrisori
Tivite cu dor
M-ai citit
Ai învăţat pe de rost
Toate poemele mele
Pe cele scrise
Şi pe cele şoptite
Mi-ai răspuns
Cu zvonul tău
De frunze în toamna
Cu sărut furat
Cu ploaie
Să-mi stingă iubirea

POPAS

După atâta drum
Am poposit lângă o frunză
I-am dat un bob de soare
Din gândurile mele
Eu - un curcubeu după furtună
Ea - un strop de lacrimă
După atâta ploaie



DE  VEI AVEA RĂGAZ   

Seara a trecut prin oraş
Ca o doamnă la plimbare
Mă ascund printre cuvinte
Printre obiecte
Vin ploile
Ca nişte lacrimi de copil
Tăcerea sugrumă
Se-apropie
Praful e o iluzie cenuşie
Acoperă totul
Vorbesc adesea cu frunzele
Ştiu să m-asculte
Nisipul curge tăcut în clepsidră
Sufletul se perindă
Din poartă-n poartă
Poezia o scriu pe-o frunză
Nu ştiu de vei avea răgaz
Să o citeşti… E tristă


ABIS   
                                       
Toamna valsează
Precum o zeiţă
Peste abisul
Din sufletul poetului