Atât de mult mi-aș fi dorit

Să fiu
Să fac
Să fi vazut mai mult din lumea mare
Și să trăiesc frumos,precum o floare

Să fi avut
Să fi trecut
Prin viață fără supărare
Despre dusmani,nu mai vorbesc

Să nu mai
Să nu mai lași din dreptul tău
Mult prea ușor în fața încercării,sa nu te mai predai

Să lupți
Să mi te înfrupți
Pân la final(vreo 90) din ,viața asta
Că meriți tot ce i bun,frumos
Cum îți prezise demult Astra


       Fericire, caută -ma

Fericire caută -mă
Că eu am obosit
Disperare, lasă mă
De tine mi s a acrit

Voi toți ce in mine loviți
De atâta vreme ați fi putut
Un zid,precum cel chinezesc
Sau Taj Mahal in curte,mi aș fi construit

Mai bine aruncați cu bani
Decat cu bâte sau vorbe care dor
Și mai lăsați mă vreo 40 de ani
Să mai cultiv al meu ogor

De poezie, cât încă rodesc
Și dărui voi lumii câte un poem
Poate pe mulți o să ii fericesc
Cu scrisui ,cel din viața mi de boem


        Prietenie ,floare rară

M am trezit intr un trup șubrezit
Ce mult trebuie să fi dormit
Ca ieri, parcă la școală mergeam
Și cu ai mei prieteni pe uliță mă jucam

Pe atunci nu ne diferențiam
Si cu averi nu ne lăudam
Tot ce aveam frățește împărțeam
Parcă trăiam împărătește

Tot ce doream ,pe loc deveneam
Și nu ne trebuiau pile sau bani
Să ne simțim uniți ca frații
Era mai pretios ,ca orice decorații

Nu mi place timpul in care m am trezit
De prietenie,omenir și bun simț nici nu au auzit
Dacă nu ai averi și mulți bani ca și ei
Se poartă cu tine,ca niște mișei

Uitând că nu demult,la fel copilăream
Și niciunul averi nu aveam
Doar prietenia care ne lega
Care ,mai mult ca orișice avere valora
Ea floare rară se numea
Și doar un sufle de copil ,o prețuia