Natura I

Aud voci ascunse prin megafoane,
Vad cum zboară pașii-n șoapte,
Discrete sunt ființele stinse indiscrete
Am ținut în lanțuri planete imperfecte,
Ființe eterne trăiesc din respirație și vise,
Copacii însetați beau sangele frunzelor,
Pădurea umblă printre spini,
Cetățile își calcă zidurile,
Florile își lasă la porți răđăcinile,
A ruginit trecutul,
Uitarea și-a pierdut chipul,
Destinul strivit de trunchiurile copacilor goi.

Natura II

Mi-am pierdut timpul prin căldura vorbelor,
Lumina și-a făcut adăpost în felinare,
Apoi a fost răstignită de noapte.
Ca să îmi ucid visul,
Am pulsat întunericul în vene,
Am otrăvit iubirea cu veninul Anacondei,
Caii aleargă prin grădini de ceară,
Iarba aprinsă și-a pierdut furtunul pompieristic,
Iubirea se plimbă ziua pe cărări reci,
Stă cu ochii deschiși și privește,
Fețele soarelui cum strălucesc.
Noaptea se evaporă în stele.
A îmbătranit iubirea de atata neiubire,
Frunzele dorm pe ramurile copacilor,
Florile tresară și numără suspinele.



Natura III

Au îmbătranit mugurii pe copaci,
De primăverile care trec și vin,
Am inconjurat planeta,
În încercarea de a-i găsi geneza,
Am măsurat întunericul cu aripile nevăzutului,
Tamplarul sufletului meu nu este copacul,
ci esența lemnului,
Am sculptat zidurile tăcerii,
Ca să nu pătrundă vreo voce risipită,
M-am uitat în ochii păsărilor,
Le-am șoptit la ureche despre ultimul zbor.
Am aterizat pe valurile viselor,
Cu puterea norilor,
Vantul abandonat la marginea frunzișului,
Iarba ocrotită de soare la marginea norilor,
Natura ascunsă de pădure gustă aroma brazilor.