zenÎN ALTE PĂRȚI

Te-am păstrat
Separat de iernile mele
Cu viscole, troiene de zăpadă
Și necruțătorul îngheț.

Să nu te încurce,
În niciun fel,
În dragostea ce o aveai pregătită
Pentru NOI.



Mereu,
Mereu mi-o imaginam
Ca un început de primăvară
Cu magnolii roz și flori de cireș,

Dar ce păcat…
Eu sunt doar o femeie simplă,
O femeie,
Ce-a învățat să-și mute tot timpul privirea,

Privirea și gândul,
În alte părți…


CE FACE BIZARUL DIN NOI  ?

Printre lumini şi umbre încerc
să nu mai scriu la persoana întâi singular,
în timp ce tu singurătate
mi te scurgi în braţe
precum clorofila în frunze,

Ca o sângerare mă ghemuiesc
înfing genunchii în piept
într-o realitate în care
gustăm din lumini, gustăm din umbre
dar nu ştim a împleti inimi,

Bizar,
Învelesc fantomele cu poezii
apoi adorm
şi-mi urez vise uşoare
printre lumini şi umbre
necruţător, la persoana întâi singular,

Dar ce face bizarul din noi !


APROAPE DE LUMINĂ

Pe când vocea dragostei
Ne lovea rând pe rând
Ca o rafală de ploaie primăvăratică,
Nu-ţi spun să vii ...
Doar te ating în cuvinte meșteșugite
Ca să știi
Că ești viu într-un gând!
Și poate...
Poate într-o zi se va întâmpla
Să-ți înving singuratatea
Cu simple poezii .
Nu știu încă, care va fi acea zi,
Nici culoarea din suflet, când ne vom întâlni,
Dar, tu să fii pregătit și
Să ai zâmbet pe buze !
Versurile mele vor tresălta
Și vor înflori...și lumea va vedea,
Cum orice tristețe, aproape de lumină,
Se poate vindeca.
Nu-ţi spun să vii,
Doar te ating în cuvinte ,
Ca o rafală de ploaie primăvăratică.


O LACRIMĂ PROBABILĂ,

peste care scade adânc întunericul
trăieşte în continuare în vis
şi crede despre ea cum că ar fi reală
în fiecare zori amână zborul
şi se apucă de scris
în camera goală
în care plânge oboseala, de fapt,
nu se mai întâmplă nimic
nici măcar dinţii luminii nu mai intră
să moară,
lacrima probabilă pare încă în viaţă
printre resturi de vise
printre trandafiri
printre cei care încă iubesc.


ROŞU ABRUPT

Toată goliciunea dinăuntru,
doar tu ştii
cât de mult mă ascund
în spatele obrazului pictat în roşu abrupt,
lacrimile curg,
în spatele pleoapelor pictate în verde
sunt oarbă...
nu pot vedea izbăvirea
şi ceea ce fac cu palmele reci este
neraţional înăuntru şi frică pe dinafară,
printre urlete şi sughiţuri
doar tu mă întrebi: ,,de ce plângi?,,
mă întorc şi te văd şi mi-e ruşine,
cum degetele mele te sfâşie...
şi cum
tu ai merita mult mai mult
şi mult mai senin
din toate dimineţile mele