Mă-nvață...
Mă-nvață marea, lacrimi val să fac,
În brațe calde să cuprind nisipuri,
Suspin să împletesc cu briza schimbătoare
Și-n straie albe să îmbrac noi timpuri...
Mă-nvață leagăn din cuvânt să fac,
Și hrană din trăirile trecute,
Când zbateri în adânc sunt, eu să tac,
Aripi să pun, lăstuni, visărilor pierdute...
Să cresc mă-nvață, val după furtună,
Și suflu viu, pământului prinos,
Oglindă cerului, luminii să le fiu,
Dar niciodată să nu zbor în jos!
Mi-am vândut vara pe-un covor...
Mai ieri am fost la târg, cu vara-mi,
Într-o sacoșă prăzulie,
S-o vând pe niște gologani,
Se cere vară, cum se știe!
Că scumpă e, plină de har,
Iar zilele-i sunt însorite,
Din câmp, duci aur în hambar,
Iar din cireș, cireșe-chite!
Cu muzică, balsam, te-ncântă,
Îți cântă cuci și ciocârlii,
De sete-ți este, te așteaptă,
Lângă izvor, din zori de zi...
Mai pe la prânz a apărut
Și negustorul doritor,
Dar schimb ar vrea, să-i dau o vară,
Pe-al toamnei ruginiu covor...
"Eu mai aștept", i-am zis grăbită,
Cu ochii iute roată-am dat,
Dar timpul, el e negustorul,
Nici c-a plecat, a insistat!
Că-mi dă o toamnă însorită,
Că lungă e, să nu am grijă,
Că-mi rupe-un braț de flori de câmp,
Și-un crin regal cu lungă tijă ...
Și am vândut-o pe-un covor,
În crângul de lângă pârâu,
Covor de frunze, dar țesut
Cu raze galben-pai-de-grâu!
În poala verii...
Am poposit în poala verii, pe furiș,
Ușor am tras de ușa toamnei mele,
Când vântul frunze ruginii zbura
Și le împrăștia pe dușumele...
M-a prins în brațe, suflet de copil,
Mi-a împletit în părul nins o floare,
M-a îmbătat mirosul ei subtil,
De grâne, albastrele și cicoare!
Mi-a dat răgaz să mai visez o zi,
Pe preșul de sub măr, păpușa cu mătase,
Șoptește cântec vechi, vechi poezii,
Pe bătătură-a pâine-n țest miroase!
Dar ziua trece, vraja se destramă,
Deschid iar ușa toamnei mele, binișor,
Pun galbenul palton, pe umerii firavi...
E bine și aici, cât nu e niciun nor!
Poveste de vară...
Dezbracă fluturi aripi albe,
Sub cer intens-liliachiu,
Când somnul marilor codalbe,
E întrerupt de suflu viu...
Îmbracă stropi de curcubeu,
Sădiți pe margini de poteci
Și-atinși de sfiicioase roze
În nopțile cu stele reci...
Sub raze lungi de lună plină,
Se prind în horele de iele...
Cât, la foc mic, pe pat de tină,
Se fac cornițele inele...
Și din ulcior cu apa nouă,
Mai toarnă când și când un strop,
Din aripi albe, zbor stelar,
Ne prindă nouă, ca-ntr-un joc!
Răsăritul din pumn...
Demult, am prins în pumn un răsărit,
Unul micuț, firav, dar gentil,
Mi l-am ținut captiv un timp nedefinit,
Răsăritul cu față de rumen copil...
Am avut grijă să nu-mi scape,
Printre degete se prefira doar o geană...
Mă ajutau două mâini grijulii,
Din clipa dintâi: mâini de mamă!
Răsăritul meu îmi vorbea uneori,
Aceleași inflexiuni familiare...
Se cuibărea în pumn ca puiul adormit,
Micuțul meu răsărit de soare...
Cumva, într-un moment neprielnic,
Am întins mâinile, încrezătoare, spre cer...
Și-am scăpat răsăritul înspre apus,
Era liber acum, dar stingher...
Căuta din priviri picătură de rouă,
Aștepta mângâierea demult cunoscută...
Au plecat, spre apus, și mâini aspre,
Le petrec întristată, tăcută!