METAMORFOZE

Flori de mare
Pe roata timpului
Se nasc iubirile
În dimineţile albe
Pluteşte vertical
Adâncul dansând
Într-o ameţitoare himeră
O sirenă valsând

TREZIRE
        
Aripi albe
Peste „a fost odată”
Înserarea coboară
În oameni
Grindurile-n flăcări
Niște suflete întrupate
În stele
Se scutură marea
De nelinişti
Stăpână peste adâncul meu
Soarele cântă la flaut


CÂTEODATĂ

Marea îşi ascunde dorul
Îl înghite
Îl rostogoleşte
Îl leagănă
În adoarme
Îl tace
Îl îneacă
Cel mai des îl trimite la mine


MAREA
            
Singurătatea mea
Priveşte cerul
Legată la ochi
Pipăie norii
Să găsească
Gura întunericului
În spatele corăbiilor
Pescăruşii
Nişte fraze rupte
În fâşii de mare
Cu vele de poem
Defilează
Ştergând lacrimile
Cuvintelor
Din poemul cu noi doi


COMPOZIȚIE

Strune de apă
Cu aprinderi de Lună
Prizonier dorul
Sedus de izvor
Ne adună
În acelaşi cântec
În la minor



ÎNCOTRO

Tărâm de vise
Unduind fără final
Alergând ca o religie
Spre mântuire
Îmi spui de unde vin
Şi încotro merg
Pe ţărmul tău
S-a întrupat iubirea
Am plâns şi am râs
Pe genunchii falezelor
Cu ochii de catarg
Cu răsărituri aprinse
Am înşirat desene
Pe nisipul iertător
Îmbrățișându-te ca un poem
Cuprins de dor