Ajuns la a treizecea ediție, el a reunit, la mijloc de Cireșar, coruri din Curtea de Argeș, Pitești, Topoloveni, Găești, Târgoviște, Întorsura Buzăului, Cernavodă. Membrii lor, vocaliști amatori iubitori, practicanți ai genului. Tineri, maturi și vârstnici (câți mai sunt) laolaltă, cu refrene laice sau religioase. Public tot mai puțin, nu ca altădată. Când scenele răsunau de forța și nuanțele vocilor bine armonizate de maeștri ai baghetei în domeniu. Precum Marin Constantin, Voicu Enăchescu, Valentin Gruescu, de pildă. Iar compozitori ca Ion Vidu, Gheorghe Danga, Dumitru Georgescu Kiriac, Ioan Chirescu, Alexandru Pașcanu, Vasile Popovici și alții au creat cu spor în domeniu...

  Acum, din păcate, lucrurile nu mai stau la fel și astfel de manifestări nu mai au impactu` de altădată. E bine că mai există preocupare pentru astfel de muzică. Asta m-a și determinat să acord câteva rânduri subiectului. Dar, vremurile se schimbă tot mai iute și adânc, așa că formațiile corale trebuie să se adapteze. Îmbogățind paleta ritmică, melodică cu noutăți la zi. Păcat, spun în context, că Filarmonica Pitești nu mai are cor și nici nu organizează, măcar o dată-n stagiune, un concert coral adecvat cu ”Preludiu” sau ”Madrigal”. Mi-aduc aminte de minunatu` recital, cu niște ani în urmă, al echipei corale de la Teatrul Liric din Craiova. Cu partituri din opere și operete atractive cert. Tot în ăst festival s-a-ntâmplat asta. Acuma însă nu ne mai întâlnim cu așa ceva. Mai cu seamă că se tinde, superficial, ca artele să se etaleze-n stradă, știrbindu-li-se astfel, inevitabil, frumusețea, specificitatea, valoarea. Banalizându-se și pierzându-și, fie și numai în parte, farmecul, atracția și rostu-n cultură. Nicidecum a spori bagaju` spiritual al omenirii, după cum trâmbițează organizatorii. Mânați, în fond, de alte motive în chestiune. Trist, din ce în ce mai trist, dar adevărat. Nu cred că mă-nșel...