Ferice de cei lipsiți cu duhul,,
Să fie hazard ,să fie adevăr,să fie pur și simplu întîmplare divină?
Noroc sau nenoroc,sau pur și simplu loterie?
Acestea s întrebarile ființei dornice de răspunsuri ,de căutări interioare unde ,cînd,de ce ,nemurirea sufletului că fundament al corpului fizic  ,urmînduși îndeaproape destinul cu aceleași remușcări interioare ,dacă rugăciune înseamnă smerenie ,dacă scopul nostru pe pamînt este acela de a semăna iubire...
Allan Kardec,fondatorul oficial al doctrinei spiritismului sau spiritualismului,ne aduce la cunostința cum că ,,operele lui Dumnezeusunt create pentru gîndire și inteligență; lumea reprezentînd o calătorie a ființelor care o contemplă și care descoperă sub valul ei putere și înțelepciunea celui care a zămislit o,,Necredinciosul Toma stăruie în mintea fiecăruia din noi.De aceea de a lungul vremurilor vechile scripturi  nu l aduce în fața noastră că pe o dovadă vie  ,că misterul acestei lumi există dincolo de întrebari și răspunsuri ,că un zid de  nepătruns încarcîndu ne de emoții divine,răscolitoare ,trezindu ne parcă din amorțeala unei oboseli nejustificate a trupului și a minții răzvrătită de atîta tardiv ...
Ne punem prea des întrebari pe care sufletul nu le cere...

Suntem copiii iubirii supreme  ,suntem emoție și dăruire ,suntem putere spre a învinge neputința ,atîtea întrebari face sufletul sensibil la iubire cînd răspunsurile sunt încarcate de teamă de a nu rani  ,de a nu strivi mîna blîndă a destinului fiecăruia ...
Mintea uneori o ia razna și că întrbo zonă crepusculară cu mișcări telurice haotice  induse de gînduri,ne trezim curajoși sau pur și simplu învinsi de mister.
Hazard este și faptul că ne recunoaștem învinsi   acolo unde Creatorul  îsi pune cuvîntul  și n mediocritatea noastră uneori nu i acceptam iubirea .
În împărația cerurilor vom fi liberi de strîmtoarea întrebarilor cu harul divin în sufletul purificat de lumina divina asemeni celor ce nu pun întrebari cuminți și sfioși ,cu credința în iubire și  dar
Nebunia unui cuvînt aruncat la întîmplare scoate din noi ceea ce n a mai putut sufletul să țină  să absoarbă că un burete informația venită din întrebari fără răspuns
Acolo nu poate pătrunde nimeni ,cheia se afla de la începutul facerii în mîinile celui ce ne a dăruit iubirea că pe un dar de care nu am putea exista și dăinui îtr un  turn Babel iscat de lumi și limbi de foc  într o învalmaseala de crezuri și idei .
Barierele sunt sudate cu pecete divină
Doar El le poate dezlipi cu suflarea i dumnezeiasca,rupîndu le cu puterea cuvîntului.
Alfa și omega uneori par că două surori siameze legate cu un juramînt sacru
Orice început trebuie să aibă irevocabil și un sfîrsit .
Așa cum am venit  plecarea noastră este asteptată
Ochiul minții recunoaște cu usurința acel ceva ce doare continuu în locul unde lacrimă sapă cu lama i de oțel...adîncul
Ce suntem fară principii?
Ce suntem fară iubire?
Pledoaria sufletelor rănite uneori ia sfîrsit prea devreme
Suntem neînțelesii acestui pamînt ,care geme de atîta durere atunci cînd lacrimă i uda țărîna sub talpa destinului frînt ,neacceptîndu ne  chiar începutul.Întrebarile nu contenesc sa apară printre surâsuri scăldate de lacrimi amare ne amăgim și ne iubim ca pe o adiere trecătoare și brusc ne trezim cu acela zâmbet amar în colțul gurii mângâindu ne singur cu cuvinte înălțătoare suntem învinși și învingători. Cât hazard există într o clipă de uimire zvâcnește sângele noi cu puterea unui vulcan trezit de zgomotul adâncului căutându și rădăcinile pe care ar vrea să se agațe și prin care să își scurgă suflul vieții într o clepsidră a timpului nemuritor.Tacere!
Murit mă odată cu clipa ca o zbatere în voluntară a unei aripi de dor frântă în mii de întrebări de ce nu mă poți iubi?
Ce discrepante ți au trezit simțurile amorțite de o vreme ?
Tăcerea nu mai poate rosti cuvintele care deja au rănit sufletul sfâșnindul cu colții care fiară rănită doar în jungla de nepătruns a minții sălbatice în care își doarme instinctul subconștientului  terorizat de atâtea întrebari.El vine pur și simplu la întâmplare .Uneori  ne  regăsim alteori parcă nici nu simțim cum sângele curge din rană. Universul este atât de darnic cu noi încât darul lui îl simțim ca o atingere moale nevăzută și doar  simțim ca un sfios al trupului scăldat într o aură de lumină incandescentă scurgându se până sub talpa piciorului tremurând de atâta putere divină. Iubirea ne inundă sufletul atât de frumos parcă îmbrăcat mereu ca de sărbătoare cu trandafirul roșu la ureche valsând  aidoma ielelor din noaptea de Sânziene. Ne naștem pentru a iubi și murim pentru a renaște. Răzbate dincolo de zidurile timpului întrebarea care ne macină sufletul ca o apă corozivă lăsându ne într o metastază continuă pentru a vedea cu ochii sufletului discrepanța dintre clipă și dor dorul de viață de emoție de adevăr și sublim începutul  lugrubu și anevoios al fiecăruia dintre noi este presărat cu iubire .
Noi trebuie să urmăm de aproape pentru a nu ne pierde pentru a nu ne rătăci în încrengăturile vieții. Puterea stă în noi! Iar la final sfârșitul pe care uneori într o toamnă târzie îl simțim mai aproape ca niciodată pentru că și el este prezent de la începutul începuturilor își face prezența maiestuos ca un rege încoronat de mulțimea emoțiilor sufletești punându și mantaua peste creștetul nostru cu o ușoară atingere ca atingerea unei aripi de îngeri plină de har luându ne din amorțeala trupului durerea sfâșietoare doar cu un singur cuvânt a sosit clipa! Insesizabil clipa a pierit. Hăul crepuscular rămânând în urma aducerilor aminte ca o frântură de adevăr dincolo unde i începutul existat  dintotdeauna răsună doar liniștea  mormântală  la timpului răsfrânt în două cuvinte,Alfa și Omega începutul și sfârșitul fiecărui suflet își găsește liniștea după un lung și anevoios  drum al destinului. Fâlfâitul de aripă își lăsă urma de sânge a iubirii neîmpărtășite ca un surâs al giocondei uimind până și cu uimind până și pictorul care a obosit de atâta nepăsarea  a gândului uman vizavi de ceea ce a vrut să fim de la începuturi .Neputința este prezentă ca un ghimpe în cuvintele ce  vor  fi rostite .Învinși și învingători !Pacea și liniște se așterne ca un țol alb imaculat peste tot ce a însemnat viață iarba  încolțește din nou și  iar și iar   cu aceleași emoții divine .
Început de iubire sfîrsit de poveste rostită de ultimul surîs  al ultimului nostru anotimp  dintr o ultimă lacrimă a ochilor țintind c o ultimă rugăminte cerul.