Poeta aduce-n peisajul liric acel fior roșu ce străbate poeme de-o spectaculoasă prospețime, acele fulgurații de gând ce au menirea captivării și capacitării lectorului, iar tăietura fină-n vers trădează un talent ce amenință frumos înalturi ființiale.
Reiese clar din comportamentul ei artistic o nativitate îndelung vorbitoare, iar instrucția dobândită și asumată în timp i-a deschis noi perspective și viziuni, astfel încât volumul de față se constituie într-un consumat act al fericirii de-a trăi, dar și într-unul al trăirii multiple și fericite.
Liliana Carmen Stoica se ascunde în fiecare imagine creionată, în cele sugerate i se vede sufletul mustind, un parfum aparte de împăcare cu sine, cu natura, cu spațiul arhetipal și cu un mai altfel de timp existențial.
Versurile ei sunt amprentate de o subtilă fericire a ființării, iar acele acțiuni posibil (re)trăibile-n subconștient dau perspectiva convingerii că-n străfunduri există un cuget de comportament stilistic.
Scriitura ei aduce o anume căldură menită destinderii, fiind evidentă capacitatea ei de autodepășire-n fiece poem, dar și speranța că putem străbate viața c-o floare în mână, un surâs în colțul gurii și cu o imagine de-acum nemuritoare.