Așteptare

Te-am căutat de când mă știu
Umblam prin ploaie ca un orb
Priveam prin curcubee și-ncercam
Să întrevăd  prin ele trupul tău .
Speranțele mă-nsoțeau duium
Pluteam prin vis, uitând vechi amintiri
Iar dorul  pârjolea sufletu-n mine.
Și ai venit, plutind cu zâmbet larg
Iar roșul tău din buze ți l-am șters
Cu un sărut năprasnic și pervers

Vorbe

Învechite și mai noi
Cuvintele roiesc concentric
După așteptări fără noroc,
Cu dorințe fără drum.
Destinul mi s-a spart în pumn
Nepătruns de ochi.
Doar o privire l-a văzut
Singura pe care nu o pierzi
Când adevărul pare o glumă
Și uneori chiar este cu putință
Lumina să nu fie cee ce cred, ci doar un pas
Un mic sau mare pas spre altă înțelegere.
Pe străzi veghează  arbori adormiți
Și oamenii sunt umbre a ce-ar fi vrut să fie
În case prea mult frig și beznă o să vie.
Adevărul stă adânc ascuns între minciuni
Doar vântul mai adie, să spargă vrăji cu frunze adormite
Închide iar un ciclu de vise părăsite
Cu alte anotimpuri ce se ascund în noapte
Cu luna ruptă-n două și stele câte șapte
Prilej de nemurire speranțelor deșarte
Și tac la umbră de cuvinte-n șoapte
Și cu mirări în suflet, adânci și-ncă necoapte.

Dumnezeu?

Dumnezeu ne pune zilnic la-ncercare
De undeva de sus, sau de niciunde oare?
Zâmbind ușor el lasă răului domnie
Ca să despoaie oameni de frică și armonie.
În drumul lor haotic, plin de ocări și rele
Ei pustiesc biserici, le pun zăvoare grele
Într-un deșert întins alungă-n zbor speranțe
Spre șarpele cel negru ce are -n priviri  gloanțe
Mai fac un semn la Domnul și mușc adânc din zile
Când ploaia alungă-n zare, doar vise inutile.

Mistică

Natura se cufundă în tăcere
Anotimpurile sunt fără întoarcere
Cerurile stau  în așteptare
Pradă speranțelor fugite spre destin
Risipite-n largul cristalin.
Mintea s-a pierdut în gânduri
Dorințele se sinucid în cârduri
Și pun la tâmple alte riduri.
Visele încearcă-n van să zboare
Seninul le îmbie cu ardoare
Zilele-nvinse se pierd prin curcubee
Și dorm, cu șarpele cel tainic ascuns în propilee.


Nostalgie

Absurd, dintr-un cuadrant sublim
Din ceruri scad la număr stele
Și pier în vălmășag nebun
Ducând cu ele dorurile mele.
Se ascund în locuri neștiute
Ori stau la pândă și nu știu
Doar visele îmi dau de știre
Că universul  nu-i pustiu.

Primăvară

Liliacul se așează-n floare
E năpădit de albine și  de soare
În aerul de seară lumina se-mbăiază
Iar stelele apar, lucesc și-apoi visează.
E un freamăt cald trecut încet în noapte
Printre arini și paltini vântul duce șoapte
E o liniște aparte și nu-i nimic pe drum
Iar florile din jur, mai speră să le adun.
În suflet, zarvă mare și zbucium fără fund
Între dorinți și vise regretele se ascund
Cu ochii sus spre cer m-abat cu greu din ele
Și fără de răspunsuri, mă scurg încet spre stele.

Victimă, fluturele

Pe al zilei zbor mizează
Muguri plini de dor și floare
Ca să afle ce visează
Fluturi blânzi, cu aripi soare.
Drumurile nu sunt bune
Vânturi aspre îi opresc
Cad din zboruri, între unde
Plâng un pic și se topesc.
Li se duce tot polenul
Ca un gând fără urmași
Dau din aripi,însă apa
Nu-i mai lasă nici doi pași.
Și se zbat în cercuri ample
Ca iluzii ce n-au drum
Și uitarea iar îi umple
Cu vise făcute scrum.