Sub semnul destinului...
Sub un semn de întrebare
Ce mă bântuie-n tăcere
Îndrăznesc să ți scriu adesea
Pe o rază-a unei stele
Sunt coloană vertebrală
Peste doruri și cuvinte
Mă tot pui la încercare
Că să vezi de sunt cuminte...
Mă răsfeți cu flori ,cu mir
Îmi pui luna la picioare
Dar mă sperii ,eu îți jur!
Sunt o simplă muritoare ...
Nu mă știi nici tu ,nici vântul
Nici nocturnele-ți plăceri,
Căt mă simt de singulară
Într o clipă de idei...
Plâng adesea și sunt tristă
Lacrimile mi le ascund
Într un amalgam ,cu zâmbet
Și mă pierd și mă adun...
Of ,de-ai ști cât mă ucide,
Fiecare clipă surdă...
Cât de singură mă simt ...
Ca nisipul din clepsidră...!
Cîntecul lacrimilor
Spaima nopții mi frînge visul
În bucăți de nemurire
Uneori ,o taină mare ,
Mă sufocă ,mă subjugă.
Cine a pus în cale dorul,
Cine taină s o dezlege?
Uneori ,mi e atît de foame
De iubire și a ei lege.
O ,ferice de tăcerea
Ochilor ce nu mai plîng!
Căci nu simt în ei durerea
Lacrimilor ce tot curg .
Și tot curg fară ncetare
Mări adînci ,nețărmurite
Încropesc pe apucate
Diguri nalte ,otrăvite .
Ei nu simt și nici nu vor
Să răstălmăcească dorul
Nepăsîndu ți chiar de tine ,
Cîntecu i e derizoriu.
Năzuință și zbor
Îs flămîndă doar de tine...
Ca o pasăre rănită.
Tot te caut în luminâ,
Dulce ,tristă năzuință.
Și ți prind aripile frînte,
Ți le fac de îngeri ,zbor...
Peste inima mi mîhnită
,Iar mă faci să mi fie dor!
Curg izvoare nevăzute,
Printre sufletele noastre.
Hai să ascundem clipa crudă,
Într o pasăre mâiastră ...
Ce și trăiește trist menirea
De i voit ,sau de i hazard...
Dulce nazuință surdă,
Inima mi o pui pe jar...!
Stau pocalele aurite,
Printre rugi ,în flăcări vii...
Ardem trist pe dinlăuntru,
Palmele ni s lut și spini...
Îs flămîndă ca o fiară,
De suspin și de iubire...
Cad suav ,fără de veste Dor de dor din neființă...!
Și îl strîng între suspine,
Îi pun lacăt să îl știu,
Că i ferit de acea privire...
Zorilor ce nu mai vin...
Peste zboru mi siderat îngerii își pun haotic,
Dor din dorul lor prea blînd Și mă nalț ,mă nalț ,frenetic...
Dezideratul inocent...
Din senin pornit a vîntul,
Îi ascult înfricoșată
Urletul din zori de zi,
Dimineților deșarte...
Urlă trist ,nemîngîiat,
Prin cotloanele sărace,
Loc își face de odihnă
Cu privirea i înghețată...
Îl aud cum geme ntr una
Parcă i trist și supărat
Vremea lui veni în trombă,
Cu al lui grav deziderat...
Îmi tot țipă în ureche,
Pe la geamuri mă privește,
Drept să ți spun,îmi e cam teamă
Și o mirare mă pîndește...
Gîndu mi fuge către tine,
Mă dezic de stări febrile...
Ghemuită într un scaun ,
Țin condeiul într o mînă...
Și privesc în gol străină
Ascult tristă vîntu n noapte
Îl primesc ,ca pe o vrajă
,Ce ar vrea parcă să mi vorbească...
Pe al lui suflet are doruri
Ca și al meu ,neîmplinite
Răscolind pămîntul tot ,
Vrajă ar vrea să o ridice...
Un crîmpei de amintire
Dintr un lung ,nemuritor
Timp nefast,lugubru ,cinic
Stă de un ceas ,în ochii mei...
Laconice cuvinte...
Unduiri de ape albastre
Prin laconice cuvinte,
Murmurînd sălbatec,dorul
Clipa ,visul vrea să mi strice...
Prin ce tainice trăiri
Să te caut învrăjbită?
Dezicîndu te de mine,
Timpu n tîmplă îmi tot țipă!
Te tot pierd și te tot caut,
Prin bastardele mi trăiri,
Fără glasul tău duios
Nu știu ,nu pot a trăi!
Clipe reci îmi stau pe pleoape
Izvorînd dintr un pocal
Unde cîntecul din suflet,
Le a tot strîns ,hain ,banal ..
Orizonturi nesfîrșite
Tremurînd crepuscular
Un trecut renaște n mine,
C un decor autumnal!
Cad ușor peste a mea taină,
Stele ,luminînd tăceri,
Ochii mei cătînd spre tine ,
Plîng timizi în ochii tăi...