stroe2Lampioanele iubirii...

Trezește-mi inima bolnavă de tăcere,
Urneste-ți trupul neputând de chin,
Agață-te de mine-n disperare,
Cernite doruri ,fără aripi ,plâng...
Atâtea visuri ce-au zăcut prin scrinuri,
Ascunse diabolic,de timpul nesătul...
Și fă-ți mereu ,o ancoră din mine,
Să poți să ancorezi orcând.
Mi-e gândul tot mai gol de tine
Iar lacrimile-mi șiroiesc aiurea...
De parcă muribundă-aș fi,
Iar tu ,te lepezi fără teamă-ntruna.


Ascunse doruri zac încă nestinse,.
Prin labirintul sufletului trist,
Adio de ți-aș spune-acuma,
Ar însemna laconic ,să mă mint.
Îți ușurez plecarea c-un sărut...
De bun rămas,ștergându-mi tâmpla albă...
Și cine știe ,poate pe aici
Cândva vei poposi ,ca altădată
Curate gânduri îți trimit de-aici
Din sudul arțăgos și sterp,
Las lampioanele în noapte ,să mai ardă...
Să ți lumineze versul de poet.


Spovedanie

Și dacă-ți spun că îmi e dor
Și dacă inima mi-e tristă...
Ai să mă ierți iubitul meu...
De-am să-ți mai dau pe-o frunză scrisă
Îmbrățișarea cea din urmă
A ultimei trădări din mine...
Simt cum se scurge râul tot...
Și cum un altul tot revine...
Ai să mă ierți în zi de post,
La margine de nepăsare...
Te ntreb așa...căci nu mai pot
Să strig sublimul, să-mi apară
Pe fila albă a unui timp
Uitat parcă în dușmănie
De clipele ce par mai lungi
E vreme de destăinuire...
Mi-e dor și tot te simt străin,
Tăcut și nu îmi vine a crede...
Privește... Râul curge lin ...
Putem chiar scrie o poveste...
Mă ierți, căci ți-am furat surâsul,
Ce pot să-ți dau la schimb acum...?
Hai, ține-mi strâns durerea-n palme
Și poți de vrei, să te răzbuni...


Rugaciune

Doamne, azi mă rog la tine.
Ieri, am fost un pic plecată ...
Să-mi mai strâng din toate câte,
Le-am lăsat cândva de-o parte ...
Dă-mi putere și curaj,
Să mă mai înalț odată,
Cum de-atâtea ori mi-ai dat
Din prea-plinul tău de toate...
M-au înconvoiat necazuri,  
M-au târât în neguri parcă...
Grijile și neiubirea
Simt cum toate iar mă poartă ..
Am uitat să mă închin.
Iartă-mi Doamne nepăsarea!
Sunt o fiică rătăcită
Și de tine miluită...
Azi, te rog să mă asculți
Cum de-atâtea ori o faci.
Obosită mi-e privirea,
Iar tristețea-mi n-are leac...
Ce să fac sa fie bine?
Să strâng iar la piept, iubiri?
Unde sunt atâtea patimi?
Doar la tine mă închin...
Uneori mă simt adesea
Fără rost pe-acest pământ.
Glasul tău îmi spală gândul
Când prin clipe mă tot duc...
Susurând pe lângă stânca
Ce se-nnalță ca stindard
Un ecou din nemurire
Chipul nevăzut mi-i drag.
Unii, mă urăsc degeaba.
Eu, nimic nu le-am cerut.
Alții, mi-au stricat cărarea
Către tine să nu urc.
Dă-mi putere să-ți țin mâna
Să n-o pierd, să nu mă pierd,
Printre lacrimi și suspine,
Doamne-atâta îți mai cer.


Oglinda răsfățată...

Cum trece vremea dragă
Și ce îmbujorată,
Sunt încă în oglindă
Privindu-mi a mea față!
Trec anii prea grăbiți...
Și noi cu ei la braț,
Ne minunăm adesea
Ce trist, cum ne-am schimbat!
Mi-e dor ades de tine
Și azi îți scriu scrisoare.
Postașul îți va bate
La poartă, la intrare.
Te văd zâmbind primind
Epistola de azi
Ca-n vremurile bune
Ne-om aminti cu drag.
De tine și de mine,
Doi inși îndrăgostiți,
De muza  slovei pure,
Ce încă e pe-aici...
Și ce vom râde dragă
Și ne vom amuza,
Când ochii noștri sigur
Curând s-or revedea...
Ce dulce e mireasma
Plăpândelor atingeri
Când dorul nostru plânge
Cu tristele-i amurguri...
Bătrâni vom fi curând
La braț cu amintirea,
Noi vom zâmbi șăgalnic,
Ne vom cânta iubirea...
Cum trece dragă vremea!
Tu ce mai faci, te-ntreb?
Te mai gândesti la mine?
Vreau încă să mai sper...
Oglinda iar zâmbește...
Îmi pare-ntunecată!
Întorc timidă umbra,
Mi-e teamă de-a mea față...


Obeliscul tăcerii

Cea de ieri ,zburda prin vise,
Prin poienile cu flori
Era veselă și tristă
Când pe cer ,citea vre-un nor.
Răsărea din fir de iarbă,
Cânta versul ca pe-un dor,
Îl strunea ca pe o ciută
Și-l sorbea ca pe-un izvor.
Azi ,părerile o-ndeamnă
Să rămână-nchisă iar
Printre amintiri ,uitare
Cu iubiri de cât-un gram.
E puțin pentru o clipă
Să las soarele să-mi râdă,
De picioarele-mi desculțe?
Mă amuz precum o muză...
Împărțită printre lumi,
De iluzii și cuvinte,
Rătăcind parcă d-un timp,
Nu mai cred a lor cuvinte.
Amăgiri pândesc sălbatec,
Răni pe tâmple-și fac de cap,
Dintre-atâtea vorbe goale
Pentru dor ,eu caut leac.
Cea de azi ,e neiubită...
Și de timp nemăsurată
Printre lacrimi de argint
Tot înoadă-un fir de ață
Râde trist printre suspine,
Mai culege cât-un vis
Din părerile ce-n taină
Le-a sculptat pe-un obelisc.