Semne

A-nmugurit singurătatea
pe ramuri de arbuşti
încercănaţi,
surzenia frunzelor
loveşte aerul
ca un cântec de lebădă,
a-nmugurit singurătatea
pe trupuri de arini
înfometaţi,
obezitatea secundelor
sparge tăcerea
sticloasă
în mii de cuvinte...

Numai tu...

Când dragostea
va deveni o parte
din trupul pierdut
printre surzeniile violacee
ale sunetului,
numai tu
îndepărtată iubire
cu plete prelungi de lumină,
 numai tu
vei învăţa cerul
să vorbească,
să-mi atingă genele
până dincolo de lacrimi...


Martie-Mărţişor

Buna Vestire
mi-a închis sărutul
într-o parte a clipei,
ridurile dragostei
sunt mai grele
decât cuvintele,
soarele dinlăuntrul meu
mă apune încet
şi tristeţile mă bucură
(paradoxal)
tot mai mult
şi-a venit eul,
nu-l aşteptam atât de curând,
atât de ascuns
aproape de sufletul meu,
într-un fulg
de iubire
imaculat...


Doină

Mi-am lungit auzul
pe o apă lină
colorând mirosul
lângă luna plină,

glasul nevorbit
e lumina oare?
mugurii frumoşi,
gânduri dau în floare,

mi-am lungit auzul
într-un con de pin,
rupt ca un miracol
firesc de străin,

mi-am lungit auzul...


Spune-mi...

Spune-mi
ce-i iubirea, tu,
pasăre călătoare,
dacă aripile
au ochii mari şi profunzi
precum gândul,
dacă
ramurile adormite
ale sufletului
vor înverzi
între vremuri
necunoscute şi neauzite
pe trupuri diforme
ale unor cifre ascunse
prin dunele hormonale,
descumpănite,
spune-mi...


Iată-mă...

Iată-mă,
sunt visător
în eternitatea prezentului
şi nu pentru că
sunt visător
şi nu pentru că
totul e continuu prezent
înlăuntrul meu
(casă de amanet, casă de cămătar,
vânzător ambulant de iluzii...)
iată-mă,
bucuros că nimeni nu mă vede,
că toţi sunt mulţumiţi
de aerul bolnăvicios, supradimensionat,
că toţi au câte o piatră în gură
şi câte un simplu cuvânt de spus...
iată-mă,
sunt visător
în eternitatea prezentului...


Ecou

Întrebam sunetul
căte ceva despre puritate,
iar el pleca
şi se reîntorcea
şi se lovea de fruntea orizontului
şi se făcea ploaie
şi se făcea foc
şi se făcea cuvinte nemaiauzite
cuprinse de nostalgia
începutului,
întrebam puritatea
câte ceva despre sunet
şi se luminau
penele
albăstrind
drumuri
necunoscute...


Logos

Văzul s-a spart
în mii de bucăţi
relative şi reci,
a patinat pe retina orizontală
când zgomotul
mai puţin infernal
a smuls litera
din balamalele luminii,
văăăăzule, cineva striga,
văzule, cineva tăcea
şi toţi priveau
lăcomindu-se
spre globurile
minuscule, imposibile
ale reîncarnării...


Solfegiu

Calc pe nefericiri
şi străzile plâng,
cpacii mă-njură
flegmatic,
lacrimile plutesc
pe pământ
apropiind
suflete tot mai reci
şi mai îngheţate,
calc pe nefericiri
sau le strâng în pumni
de himeră,
în noi dimensiuni
uitate
în ghearele
absurdului.