pt1INFLORESCENȚE  CARNALE

Iubesc fiorii ploilor de primăvară,
urc pe umerii verzi ai anotimpului,
de bucurie, adun în palma mea
luceferii de noapte.
Ziua strâng petale fardate de polen,
crinii-s îmbrăcați în galben,
dansează cu coifuri de lumină.
Grădina se deschide spre capriciul
florilor, oferă tulpinilor în oglinzi
surâsul     din inflorescențe carnale.



Fluturi nuntesc pe trepte de orhidee,
nu vor să trezească somnul merilor
înmuguriți.
Brazii îmbrăcați în verde vuiesc
în concertul vântului primăvăratec,
adevărați titani ai iernilor,
ei sunt însetați de soare.

Au băut doar din râuri argintate de lună
înălțându-se spre treptele albastre,
culeg lacrima pământului,
înving negura anilor în solstiții,
se împodobesc cu eșarfa verde,
se înfrățrsc cu ploaia norilor,
respiră din curcubee în echinocții.


  SÂNGELE  NATURII

În mine răsare o fântână de apă vie,
îmi spală decenii de neiertare
pentru doruri înecate în plâns,
pentru zâmbete călcate cu tălpile pline
de noroiul minciunilor deșarte.

Locuiam într-o lacrimă a disperării,
dar frunza verde din pădurea iubită,
sufletul mi-a vindecat,
toate suspinele mi le-a luat.

Clorofila ei m-a transfuzat,
pe toți i-am iertat,
n-am refuzat sângele naturii,
binecuvântat.


    DOR  DE  PRIMĂVARĂ

Albul întâmplat al zăpezii există,
în mine persistă amintirea crinului de vară
când fluturi cu trompe
lungi mă cheamă spre vestirea
viitorului.

Ascult izvoare vorbind cu albastrul
cerului, mă strigă  clocotind,
ochii să-mi însenineze prin darul lor,
de dorul  naturii
 înverzite să uit.

Vibrez la foșnetul din perdeaua de tei,
văd marea de narcise din câmpii alpine,
ele luminează suflete,
eu admir petalele florilor  ademenite
de albine.


FLORI   DE  CAIS  DANSEAZĂ

În vis m-agăț de stele,
luminez și eu ca ele până-n zori
când îmi vine un gând oprit
de- o pasăre ce zboară
spre inspirația mea din primăvară.

Flori de cais și măr
dansează-n vântul cald,
arome răspândesc în zări.
Polenul iubit de albine,
la o întâlnire cheamă fluturii.
Toată lumea simte
libertatea, chiar Sfinxul.

Doar Babele născute-n Bucegi,
împreună scriu o carte
despre un tunel secret.
Munții Apuseni așteaptă
al lor mesaj.
Veni-va curând.


MIROS   DE  MUGURI

Dintr-o nebuloasă albă,
în greu zbucium, învinge
dulci pericole, frumoasa
primăvară.
De peste mări și țări,
vești au sosit despre
trezirea lutului,
de la istovite rândunici.

Furnici cu măreția trupului lor mic,
venite, parcă, din altă viață
își caută alean în lutul dezgolit
cu miros de muguri.

Grădina zâmbește, verdele
învinge pe drum de soare,
aroma-i se prelinge cu
gust de poezie în orizontul pierdut   
în depărtări cu păsări.
Spre seară și
clopotul din vechiul turn
ne picură în suflet, primăvara,
cu glasu-i de aramă.


DIALOG  CU  ROUA

Dimineață.
Intru în dialog cu roua, mă răsfață,
fața-mi luminează, închid ochii,
sub pleoape-mi intră un adevărat
vitraliu pornit de la soare.
Trăiesc un răsfăț olfactiv, plămânii
sunt plini de al florilor parfum.

Decupez felii de viață, mă hrănesc
cu nostalgia anotimpului. Apar în cale
pomii încărcați de fructe tinere,
o clipă, doar, simt belșugul din suflet
oferit de grădina din întinsul Potaisei
cu rădăcini romane. Miroase îmbietor,
moment înălțător, amintiri colorate
plutesc în aer, hlamida lor verde
împrumutată e de la primăvară.
Îmi intră în casă și-n suflet.


ECOUL  LACRIMII  VERZI

Caut izvorul tămăduirii,
mi-e sete de iubire,
ale ei fântâni secate-s,
timpul le-a înghițit.
Ecoul unei lacrimi verzi
ca ochii-mi cade în
nisipul deșertic
al gândului tainic,
când răsuflare-mi erai.

O scrisoare mi-e sufletul,
destinul mi-o dictează,
viori o cântă în singurătate
ca pe o poveste de iubire
demult uitată.
Curând nu pot s-o închei,
afară-i anotimp de liliac,
îmi mângâie cuvintele.
Sentimentele le-am ascuns
într-o scoică goală.
Nu au destinatar



ATINGEREA  DIVINĂ  A  NATURII

Sub semnul cerului orfic
la întâlnire cu eternitatea a  ajuns primăvara
când libertatea fructelor se destăinuie.
La masa tăcerii, natura îngână
un solfegiu pe versuri,
Laudatio izbucnește din al
grădinilor glas născut în sufletul florilor.

       Munții poartă urma unei atingeri divine,
noul anotimp vine ca o zână
care-i împodobește cu căciuli
de nori, alpine.
Tăcerea munților întineriți
mă cucerește, fiorul sufletului meu
le zâmbește.