Lucian Blaga trebuie explicat pe mai departe. Da, acesta este cuvântul, pentru că la vremea respectivă, dar în mare parte nici azi, Blaga nu a fost şi nu este încă înțeles cum se cuvine, motiv care ne face să ne oprim puțin asupra versului acestuia şi să arătăm faptul că în momentul în care poetul filosof a început să cânte viața în izbucnirile ei elementare şi-a dat seama că turnându-ş ideologie poetică în versuri rimate, aceasta îşi va pierde mult din farmecul spontaneităţii.
          Chiar dacă rima este fericit nimerită, în asemenea situații ea împrumută poeziei doar un oarecare aspect artistic. Mare ar trebui să fie însă poetul acela care ar putea-o întrebuința cu atâta măestrie încât să salveze concomitent atât energia cât şi parfumul emoțiilor, motiv pentru care, ea, rima, rămâne doar un simplu decor care să încânte urechea, făra a lăsa vreo unduire artistică in sufletul cititorului.
          Apoi, lucrul acesta nu este suficient, deoarece forma poetică nu înseamnă numai rimă. Ea este în acelaşi timp şi ritm, dar mai ales viziune plastică deoarece fiecare emoție îşi are ritmul ei interior, iar dacă poetul poate turna în vers fluctuațiile acestui ritm, atunci el se poate transmite mai pur sufletului nostru, al cititorului.

          În versul liber ritmul curge mai bogat în nuanțe, iar sentimentul se desprinde cu o tonalitate mult mai pură. Cuvântul are o mai mare libertate de a se organiza în frază.
          Acesta este motivul, credem noi, pentru care Blaga a adoptat versul liber, găsind prin acesta cele mai potrivite veşminte fondului său sufletesc inimaginabil de bogat şi de variat.
          Graţie talentului său deosebit, Blaga a reuşit să dea ritmului o serie întreagă de nuanțe, care se pot observa nu numai de la o poezie la alta, ci chiar în interiorul uneia şi aceleiași poezii.
          Poeziile lui Lucian Blaga nu sunt numai ceea ce se cheamă "nişte cugetări cochet tipărite". Ele se impun prin viziunea lor plastică nouă şi subtilă, o viziune izvorâtă din talentul său ieşit din comun şi care are în permanență la îndemână imaginea potrivită pentru sugerarea ideii sau a sentimentului, dând o mare altitudine de sensibilitate noțiunii abstracte,  precum şi nuanțe vii şi noi sentimentului.
          Liniile acestui orizont poetic al lui Lucian Blaga se conturează foarte clar, atât în volumul POEMELE LUMINII, dar mai cu seamă în volumul PAŞII PROFETULUI, volum în care fondul este mai unitar, emoția se desprinde mai puternic, iar forma este mult mai supusă oscilațiilor fondului. Apare în acest volum un mai mare surplus al psihicului, precum şi o mai mare diferențiere a expresiei. Sufletul uman este umplut de frumusețile naturii, de frumusețile celei mai pure creații a vieții. Natura este cântată acum, aşa, pentru ea, dar şi pentru farmecul poetului de a-şi simți sufletul cufundat în ea, de a se bucura şi a suferi, de a muri şi învia în ea, în natură.
          Contopirea sufletului cu natura este atât de intimă în acest volum, încât ne crează impresia că zeul Pan este cel care îi cântă tainele şi frumusețile, nu poetul.
          Ori, toate aceste contopiri, simţiri şi trăiri cu natura, prin natură şi în natură, nu puteau fi redate altfel decât prin versul liber, eliberat de chingile strânse şi întortocheate ale unei rime care ar fi ştrangulat viziunile poetului.
          Lucrul acesta, precum şi alte noutăți cu care Blaga avea să revoluționeze lumea lirică, l-a facut şi-l face pe Blaga neînțeles încă, creându- se vizavi de opera lui un anumit soi de opacitate țesută cu o mare doză de mister.