Noțiunea de „profeție” se referă, în sens general, la ceea ce profețește cineva, folosită și cu sensul de „prorocire”, de „prevestire”, de „prezicere”.
În cele ce urmează se prezintă sensul și conținutul noțiunii „profeție”, cu sinonimele sale „prorocire”, „prevestire” și „prezicere”, conform cu relatările din Biblie, din 2 Petru 1.21, Romani 12:6 și din 1 Corinteni 12:10, cu comentariile la acestea conținute în Biblia de pe Site-ul https://mybible.ro/
2 Petru 1.21: Căci nicio prorocie n-a fost adusă prin voia omului; ci oamenii au vorbit de la Dumnezeu, mânați de Duhul Sfânt.
Nici o profeţie. Petru vorbeşte despre profeţie în general, nu de o anumită profeţie. În ce priveşte conceptul de profeţie, vezi comentariul de la Romani 12:6; 1 Corinteni 12:10.
Prin voia omului. Adevărata profeţie este o revelaţie de la Dumnezeu. Iniţiativa este a Sa. El decide ce trebuie să fie descoperit şi ce trebuie să rămână ascuns. Fără inspiraţie de la Duhul Sfânt, omul nu este capabil să profetizeze – să vorbească din partea lui Dumnezeu – indiferent cât de mult şi-ar dori asta.

Oamenii sfinți au vorbit de la Dumnezeu. Pot fi citate dovezi textuale importante pentru exprimarea oamenii au vorbit de la Dumnezeu, adică oamenii care au fost inspiraţi de Duhul au transmis soliile pe care le-au primit de sus. Oamenii inspiraţi de Duhul Sfânt sunt sfinţi, oameni ai lui Dumnezeu. Indiferent de exprimarea adoptată, sensul este de fapt acelaşi.
Mânaţi, mişcaţi: cu sensul că profeţii erau mânaţi de Duhul, aşa cum o corabie este mânată de un vânt. Ei erau cu totul sub puterea Sa.
Romani 12:6: „Deoarece avem felurite daruri, după harul care ne-a fost dat: cine are darul prorociei să-l întrebuințeze după măsura credinței lui.”
Prin harul lui Dumnezeu, membrii bisericii creştine erau înzestraţi cu o largă diversitate de puteri spirituale pentru a face faţă la multele nevoi ale confraţilor lor credincioşi şi pentru ducerea Evangheliei la fiecare naţiune, limbă şi popor. Pavel dezvoltă subiectul acesta mai amănunţit în 1 Cor. 12 (vezi comentariul acolo).
În Scriptură, termenul „Proorociei” se aplică la orice cuvânt inspirat şi nu e limitat la prevestirea de evenimente viitoare. Un profet poate vorbi despre trecut, prezent şi viitor (vezi Ex. 7,1; Luca 1,76.77; Fapte 15,32; 1 Cor. 14,3.24.25).
1 Corinteni 12:10: „altuia, puterea să facă minuni; altuia prorocia; altuia, deosebirea duhurilor; altuia, felurite limbi; și altuia, tălmăcirea limbilor”
Puterea să facă minuni. Ca în cazul darului tămăduirilor (vezi 1 Corinteni 12:9), acesta era un dar special săvârşit sub îndrumare divină. Totuşi, este privilegiul celor care nu posedă darul să se roage pentru intervenţie miraculoasă şi să li se răspundă la rugăciunile lor dacă aşa alege Dumnezeu.
Proorocia e puterea de a vorbi cu autoritate din partea lui Dumnezeu, sau în favoarea lui Dumnezeu, fie prin prezicerea de evenimente viitoare, fie declarând voia lui Dumnezeu pentru prezent (vezi Exo 3:10, 14, 15; Deu 18:15, 18; 2Sa 23:2; Mat 11:9, 10; 2Pet 1:21).
Profeţia este mijlocul ales de Dumnezeu pentru a stabili legătura dintre Sine şi om (vezi Num 12:6; Amo 3:7). Întreaga Biblie a ajuns la oameni prin mijlocirea acestui dar (vezi 2Tim 3:16; 2Pet 1:20, 21).
Scripturile mărturisesc despre Isus, şi darul profeţiei numit în mod corespunzător mărturia lui Isus (Apoc 19:10; vezi Ioan 5:39; Apoc 12:17).
Viziuni, visuri, iluminare specială a minţii, sunt căi pe care lucrează acest dar al profeţiei (vezi Num 12:6; Apoc 1:1–3). În felul acesta agentul omenesc devine purtătorul de cuvânt al lui Dumnezeu (vezi 2Sa 23:2; Mat 3:3; 2Pet 1:21).
Deosebirea duhurilor. Aceasta este capacitatea de a face deosebire între inspiraţia divină şi cea falsă (vezi 1Ioan 4:1–3; TM 228, 229).
Hristos a avertizat biserica Sa că se vor ridica profeţi mincinoşi, mai ales în zilele sfârşitului, şi toţi trebuie să fie atenţi pentru a recunoaşte şi a respinge astfel de învăţători mincinoşi (vezi Mat 24:4, 5, 11, 23–25).
„Dacă profeţii adevăraţi ar fi fost ascultaţi, multe nenorociri ar fi fost evitate. Dacă profeţii mincinoşi n-ar fi fost ascultaţi, şi mai multe nenorociri ar fi fost evitate.” (George Budoi)
Apostolii din biserica primară aveau capacitatea de a face deosebire între adevăraţii şi falşii propovăduitori şi mărturisitori ai creştinismului (vezi Fapte 5:1–10; 13:9–11).
Era nevoie de acest dar în primele timpuri ale bisericii, când fără îndoială au fost mulţi care pretindeau că au aceste daruri.
Satana a fost totdeauna gata să contrafacă ceea ce era adevărat, şi adesea să susţină pretenţiile impostorilor, prin minuni supranaturale (2Tes 2:9; Apoc 13:13, 14).
Felurite limbi. Darul acesta e tratat pe larg în 1 Corinteni, cap. 14, unde e contrastat cu darul profeţiei.
Tălmăcirea limbilor. Era trebuincios un dar special pentru a interpreta soliile date (vezi 1 Corinteni, cap. 14:27, 28; Nota Adiţională la cap. 14).