Vis Renăscut

Din visul ce voia să se arate
Năștea de fapt al doilea vis,
Vârtej de visuri ferecate
Săgeată înspre paradis.

Și din umbra ca totuna
Se nășteau cununi de spini,
Visul ce porni furtuna
Se-aduna din rădăcini.

Din visul ce aducea un altul
Mai soseau vreo zece prunci,
Ca toaca s-auzi în zori alaiul
Cu-n cântec lin ca dinspre cruci.

Cu o lovitură asemeni unui nor
Străpuns de-un trăsnet și furtuni,
E tot ce a mai rămas din dor
Ce azi e doar o salbă de aluni.

Sunt vis, ești visul meu
Ce-a renăscut prin fiecare gară,
Dintr-o actrița și-un ateu
Prin căutări de primăvară.

Sunt sufletul pierdut pe strada
Rătăcirii și a altei lumi,
Inimi de carton au onorat parada
Cu straie împrumutate prin străini.

Când zâmbet s-au forțat să împrumute
Au ucis de fapt mai multe vise,
Vioara canta a note nevăzute
Ce-n ghimpi de sârmă erau prinse.

Azi, visul s-a născut a vuiet
Și-a apus dintr-o furtună.



Te uită

Și uite, s-au născut stăpânii,
stăpâni pe pasiunea mea
şi uite cum mai invadează
trăirea, cu tot ceea ce simte ea.
 
Și uite, timpul cum se scurge
şi-n aer se respiră tot mai greu,
te uită, râul negru cum mai curge
cu lacrimi reorganizate într-un careu.
 
Și uite, eu lucrez la pasiunea mea
şi tu lucrezi cu aceeași pasiune,
cu o umbră ruptă chiar din umbra mea
tu naşti lumini conduse în ascensiune.
 
Și uite cum iubirea condiţionată
devine ciob în faţa chipului pierdut,
de-un gând ascuns şi flori înconjurată
ea moare şi se naşte la minut.
 
Nu, această scenă nu e oarecare
şi uite, crude amintiri ce nasc copii,
bolnavi deja de vină și teroare
cu ochi însângeraţi de pe sub pălării.
 
Sunt crucea ta, eşti crucea mea
Iar viaţa ne e falsă primăvară
şi dezlegarea fulgilor de nea
e sărbătoarea dublă în zi aniversară.
 


Masca

Și măsluit p’afară și-n sufletul prea gol
Jucai un fel de minge bătută pe-un alt sol,
Cu zâmbetul de gheață, scăldat în băi de lut
Mimai în dimineață, povești de peste Prut.
 
Pierdut și vulnerabil, prin vise rătăcit
Și amorțit de vină, rănit și răvășit,
Ai îmbrăcat armura ce apăra de un val
Zvonit dintr-o furtună cu-n vuiet infernal.
 
Ca un golan ce minte, bătând în pieptul său
Ai îmbrăcat veșminte și măști pe chipul tău,
Hrănit-ai și suflarea ce-n jur ți se strângea
Iar masca cea de lut, în mii de fețe te tăia.
 
Și strigătul de sabie, cresta în zeci de chipuri
La ora când durerea îți era vândută pe nimicuri,
În târgul primăverii ce măcina în culori
Și-mpovărat de neputință la ceas de sărbători.
 
Limbajul simplu al iubirii luat la întâmplare
Când dinți de aur se zăreau când se turna în pahare,
Cu gesturi clare de iubire și mâsti împrumutate
Săpau aceleași răni, la fel de sângerânde și nevindecate.
 
 
Împins de un soi de vuiet venit din depărtare
Ce-ți răvășea privirea și-n sufletu-ți teroare,
Îți aduceau un cântec pe-același dulce val,
Când se adunau din codru, lupii, cu același ritual.
 
N-ai înțeles la fine, de-ai fost misionar
Sau îmbracat-ai masca de simplu milionar,
Și răscolit-ai în tăcere ca într-o rană grea
Cununa de orhidee ca o veste rea.
 
La ora când renaști pentru a mia oară
Un fir de iarbă-n sufletu-ți și-n chip,
În cioburi inocente născute să mai doară
O mască ce se aprinde-n lună și reflectă în nisip.
 
Ai fost fulger și-ai născut furtună
Ești înger, cânți la flaut a iubirii strună,
Când, o lumină orbitoare dintr-o îndepărtare
Azi, ne-a amintit de-o sărbătoare.  



Stări pe Pagini Plânse

Stări amestecate și visuri împroșcate-n plin
Licoarea îndoită în cerneala și gustul de pelin,
Sunt pe cărarea bună? Oare, cine sunt?
Mă sperie furtuna și visul meu cel frânt.
 
Avalanșă de emoții își dă binețe într-un pahar
Printre lichidul galben cu gustuI dulce și amar,
Și-n pragul dimineții când nu știu cine sunt
Aud frânturi din mine și voci ca din mormânt.
 
În libertatea-mi neînțeleasă și judecată abstract
Când două suflete rănite cu diavolul fac pact,
Legată îmi este ziua și noaptea mi-e legată
O poarta-n mijlocul furtunii cu grijă ferecată.
 
Ciment îngrămădit și înalte porți cu paznici osteniți
Opresc lumina, șterg cărarea, celor rătăciți,
Asemenea cu pruncii aflați la pubertate
Dureri și neînțelesuri pe tema: Libertate!
                                                      
Sunt singură-n tăcerea-mi legată într-o curea
Vin fiare, vin și ulii cu înfățișarea grea,
Mă agață în cinghi din aur și pietre nestemate
Luate cu împrumut din vieți întunecate.

Când mă abat din drumul ce semeni l-au sădit
Spre “binele suprem” așa cum l-au numit,
E tainic, fals și plămădit la ceas de noapte
Din sângele îndoit în opium și scăldat în lapte.
 
Și-acum, la ora când timpul ne petrece
Cu un repetabil început și glas șoptit și rece,
Pe strada ce-i bogată de moarte rădăcini
Se nasc din loc in timp, păduri interminabile de spini.
 
 
Căci multe generații o să spele
Păcatul plămădit această viață.