De ce acest titlu? Pentru că, parcurgând acest volum de versuri, simt că m-am oprit pentru o clipă în imponderabil, în sufletul Poetului, între două lumi : cea de materie, din viaţa de zi cu zi, şi… cealaltă, ţesută din cuante diafane de iubire, acolo unde unul dintre locatari este Poezia.
Volumul este împărţit în patru segmente, reprezentând, aşa cum sugerează Domnul Profesor Lupea, poeme din patru etape ale vieţii, în decursul cărora s-a descoperit o comoară, după cum ni se mărturiseşte :  ,,am reuşit să pătrund în cele mai tainice cămăruțe ale sufletului meu, aflând astfel nişte frumuseți nebănuite, năucitor de frumoase.’’
GÂNDURI, este intitulată prima parte. Citim poeme-întrebări existenţiale în această etapă. Gândurile Poetului au căpătat traiectoria infinitului.
Domnul Valentin Lupea are un profund simţ al esenţei, aş putea spune. Precum în cer, aşa şi pe Pământ, cum este în interior aşa este şi în exterior. Omul, fiinţă cosmică, reprezintă atât totul cât şi nimicul, integrându-se simultan în microcosmos şi macrocosmos : ,,Suntem noi, oamenii, doar un vis, / Un vis complicat şi fără sens? / (…) La urma urmei, /Ce este omul în lumea aceasta? / Nimic, în raport cu infinitul, / Tot, în comparație cu neantul, / Sau un lucru de mijloc, / Între nimic şi tot?’’ (SUNTEM NOI, OAMENII ...)

În arabă, piatra filosofală se numeşte el iksir, de unde noi avem cuvântul elixir. Aceasta era considerată o substanţă, în alchimie, cu ajutorul căreia orice metal inferior se putea transforma în aur.
Îl regăsim pe Domnul Valentin Lupea într-un dialog cu Făt-Frumos, care tocmai a decis să transforme Valea Plângerii în Aleea Eternităţii, schimbând radical povestea: ,,Exista-va elixirul vieții şi-al nemuririi? / Exista-va tinerețe fără bătrânețe / Şi viață fără de moarte? (PIATRA FILOSOFALĂ)
        Vinul și pâinea sfințite de preot sunt simbol al sângelui și al trupului lui Hristos. Omul, prin iubire necondiţionată, are şansa să îşi adauge la structurile subtile cămaşa lui Hristos ,,devenind el însuşi cuminecătură sfântă luată cu rost, / Poem de iubire-mpletit fir cu fir’’.
            Poezia este astfel în matca ei: ,,În timp ce petale de vers înfloresc în mine’’ (MELANCOLIE INVERSĂ)
Eul liric şi-a găsit identitatea cosmică şi crede în posibilitatea însuşirii corpului hristic, însă şirul de întrebări nu este încheiat.
De altfel, în acest volum sunt 70 de întrebări în 78 de poeme. Oare întâmplător sunt 78, ca numărul de ani ai poetului în anul 2023 ?
O altă identitate din şirul identităţilor Poetului, pe care le văd ca pe nişte păpuşi matrioşka, este cea de român, de element al acestei ţări, care a semnat, la geneză, un pact tainic  cu dumnezeirea:  ,,Mă întreb câteodată, mânat de viaţă, /Ce caut eu oare în lumea de față? / Să fie ea oare lumea pe care-am dorit-o? / Să fie ea lumea pe care-am gândit-o? (…) Făcându-mă să urlu de dragoste şi dor / După acel miracol țesut în fuior, / În nopțile cu lună, de acest popor, / În casa lui modestă plină de spor.  (MĂ ÎNTREB CÂTEODATĂ)
Răspunsurile la întrebări fie nu există, fie nu sunt cele dorite, şi, vorba lui Blaga ,,şi tot ce-i neînţeles se schimbă în neînţelesuri şi mai mari’’: ,,Drumul nostru prin viață / Trece printr-o mare ceață.” (ÎNTREBĂRI)
Prezenţa ceţii îmi reconfirmă impresia de la început şi anume, că am poposit între două lumi. Ceţurile din Avalon separau lumea de materie densă de lumea de materie subtilă.
      Omul Valentin Lupea face corp comun cu natura sacră care naşte pomi fructiferi: ,,Aceste şoapte grave, încordate / Păreau a fi, desigur, un reproş / Adus acelor care nu odată / Au răsturnat în drumul lor un pom. (GLASUL PRUNULUI)
Începând cu secolul 19, băştinaşii americani credeau că li se fură sufletul dacă li se face o poză. Pozele pot fi relevante pentru esenţa a ceea ce suntem noi: ,,Tablou axiologic, psihic şi sacru, / Cu Dumnezeu independent în Timp şi-n Spațiu. / Nu ştiu şi nu sper să ştiu vreodată, / Trăind într-un univers fracționat,  holografic” (PRIVESC POZELE-MI VECHI...)
Arta poetică  este un concept subiectiv, al esteticii, desemnând un ansamblu de reguli privind „facerea“ poeziei. Pentru Domnul Valentin Lupea condiţia necesară pentu a face poezie este să fii asemenea unui arbore al vieţii, al cărui echilibru deschide poarta minţii supraconştiente, sediul creativităţii: ,,Vrut-am să fiu arbore-al vieții / Cu rădăcinile adânc înfipte în pământ / Şi cu crengile-nălțate spre cer, / Vrut-am să fiu centru de armonizare şi echilibru, / Să acopăr întreg domeniul gândirii, / Adăpostite-n mintea-mi supraconştientă?’’ (ARS POETICA)
                Poezia este şansa de a-ţi fi recunoscută identitatea         terestră peste veacuri: ,,Dacă cineva mai crede în EUL său, / Atunci poezia-i ultima speranță,  (MEDITAȚIE SOLITARĂ)
De multe ori, iubirea dorită se află într-o lume paralelă: ,,Am cerut insistent, lumii mele să stea, / Să cobor,  pentru o clipă, în lumea ta / Ca să-ți ofer cu brațele mele o stea, / Dar soarta mi-a interzis a debarca. (LUMI PARALELE)
Regăsesc însingurarea geniului dar şi bucuria din ,,Cântecul’’ lui Nichita : ,,Două cântece diferite, …în înfrigurata, neasemuita luptă a minunii că eşti, a-ntâmplării că sunt.’’
              Pandemia ne-a învăţat să trăim cu frica sau să ne învingem frica: ,,Pământul e bolnav şi lumea-i suferindă,/ Stafii ce poartă mască, pe-alocuri se perindă, / Iar frica bate-n poartă, lovind cu disperare / Bătrâni, copii şi tineri, aleşi la întâmplare.’’ (MONDO  MALADIE)
Ne-am învăţat lecţiile şi ne-am apropiat mai mult de sursa vieţii: ,,Dar picurul ploii ce cântă în geam/ Uda-vă speranța atârnată în ram, / Făcând-o să nască muguri pufoşi, / În timp ce sufletu-mi renaşte sfios.’’ (RENAŞTERE)
Al doilea set de poezii dă titlul volumului : ,,MÂNGÂIERI TARDIVE’’. O vorbă spune mai bine mai târziu decât niciodată. Bucuria unor mângâieri, indiferent de felul lor, este mereu binevenită.
      Dorul, deși este dureros, este un semn că trăim. Ne este dor de EL sau EA, ,,Îmi este-un dor puternic şi adânc, /  De-acele clipe trăite-mpreună,’’ (DOR DE NOI) dar ne este dor şi de noi înşine ,,Mi-e dor de mine, cel de ieri / Zburdând hai - hui prin alte veri,’’ iar când spunem ,,Şi Doamne, mult îmi este dor / De tot ceea ce-a fost,  şi mult ador, / Mi-e dor de tine ca de-acasă,’’ (DOR DE MINE) atunci înseamnă că aproape am atins desăvârşirea.
O idee schopenhauriană, exprimată în ,,Glossă" este a prezentului etern: ,,Viitorul şi trecutul/Sunt a filei două feţe". Unica clipă sigură a existenţei trecutului este prezentul, deoarece trecutul nu poate fi retrăit, iar viitorul nu poate fi prevăzut: ,,... Dar dacă /  Prin eternitate / Nu se va înțelege / Durata nesfârşită, / Ci atemporalitatea, / Atunci, / Cine va trăi / În momentul prezent, / Îmi place să cred / Că va trăi veşnic, (FI-VA OARE FILOSOFIA)
      A treia parte se numeşte GÂNDURI INTERMEDIARE. Etapele intermediare sunt, în general, pregătitoare pentru un rezultat glorios.
Mitul „Lânii de Aur” ar simboliza, după Jung, cucerirea lucrurilor pe care conștiința le consideră imposibile: ,,Sufletul meu pornit pe coclauri / În căutarea deşartă a Lânii de Aur. / Pe-a Sâmbetei apă, dincolo de Styx” (CU GÂNDUL LA EDEN ŞI DINCOLO DE EL)
Apa Sâmbetei este, în mitologia românească, un râu care izvorăște de sub Pomul vieții aflat în Paradis. În mitologia greacă Styx este un râu care separă lumea viilor de lumea morților. Poetul vizează atingerea unei stări de conştienţă, ,,cu moartea pe moarte călcând’’, pentru a ajunge dincolo de timp.
Ultima parte, FRĂMÂNTĂRI ŞI GÂNDURI, ne invită la acelaşi tip de introspecţie, ne aflăm în aceleaşi lumi ale sufletului şi ale minţii. Emoţiile, frământările şi gândurile, apar ca un yin/yang ameţitor.
În basmele noastre, binele învinge răul. Însă în Orient, ideea fundamentală este de a armoniza cele două forțe, Yin și Yang. Astfel, când una dintre ele încearcă să se extindă să o anihileze pe cealaltă, automat apare în interiorul ei, în formă perfectă de cerc, forța opusă. Ele nu pot exista una fără cealaltă, iar în orice rău există cel puțin o fărâmă de bine, la fel cum în orice bine există o urmă de rău: ,,În mine s-a născut o floare / Cu stamine şi petale negre. / Mlădioasa floare are polenul alb. / E unicul exemplar de acest fel, / Pe față-mi apare un zâmbet. / E zâmbetul comun al îndrăgostiților, / E zâmbetul celor ce iubesc florile.  (FLOARE NEAGRĂ)
Regăsim înţelepciunea de tip ,, tu rămâi la toate rece’’ din ,,Glossa’’ eminesciană şi în aceste versuri : ,,Tu, primăvara mea, / Nu te-ntrista, / Nu te bucura!’’  (ETERNITATE)   
     Suprarealismul sfidează logica. Visele și funcționarea minții subconștiente inspiră arta plină de imagini ciudate și juxtapoziții bizare.  Aşa îmi imaginez acest poem, suprarealist: ,,Te simt mişcând în cămaşa de forță a durerii, / Te aud urlând în ghearele strânse ale uitării, / Te văd înotând în fluviul de pară al căirii.’’ (RĂZBUNAREA GHEȚARULUI) când sufletul îngheţat îşi caută Calea.
De la nelămuriri cuantice la suprarealism, odihnindu-se în echilibru tao, dospită în gânduri, mângâieri şi frământări, Poezia Domnului Valentin Lupea este fluidă, curge firesc ca o mângâiere, farmecă asemenea unui cântec deasupra unui leagăn în după-amiezele copilăriei, transpunându-ne în lumea noastră interioară, unde putem citi cronicile propriei existenţe.