Am fumat țurțurii și stalactitele în liniște, pe bancă, dogoarea gerului arzându-mi în vene. Fumul glaciar mi-a înăbușit nervii cervicali, paralizându-mi simțurile. Țigara s-a terminat, la fel ca și viața din mine. Te simt aproape, deși ne despart lumi întregi. Lumi de vise, lumi de stele, lumi de planete și constelații. Vreau să merg spre sud, dar picioarele mele sunt blocate în pământul înghețat al ignoranței. Mă lupt și gravitez în jurul propriilor mele remuşcări. De ce ai ales să mergi în lumea veșnică a cunoașterii, fără să mă lași să-ți îmbrățișez misterele? Am vrut să mai fumez o dată, dar țigara s-a stins, la fel și lumina din ochii mei.