Felinarul electric luminează strada pustiită de vreme ca un brav soldat la poarta domneștii cetăți.  Solitar în fața băncii mâncate de carii, tristul felinar își pleacă articulațiile peste șoseaua de bitum asfaltat. Lumina sa, ca o văpaie de electrum, cuprinde în aureola razei sale zeci de orașe furnicare, nunți de omizi și-nmormântări de fluturi, bocet de copile cu inimile frânte de tinerii becisnici de la sat. Felinarul a privit poveștile a zeci de generații, de la copii în fașă și până la bătrâni cu Maica Domnului pe piept și, cu lumina sa, a sărutat chipurile fiecăruia la ceas de seară.