10 septembrie

Ai fost visul meu de vară
crud și reverberant.
Te-ai furișat la mine în suflet,
tăcut și liniștit.
Diferit.
Te-am privit și, parcă,
până și ochii îți puteau minți.

Șoapte

Oamenii ce se folosesc de oameni
sunt ca pietrele de râu.
Apa pură, cristalină îi atinge-n treacăt
însă nici că se oprește să
comunice-o romanță.
 


Iluzia

Mă joc șah cu iluziile
și am impresia că voi câștiga,
dar ele sunt șarlatani în haină de gală
și-mi dau mat-ul înainte de început.

Privesc iluzia în ochi
și zac hipnotic pe canapea.
E oare a mea?
Sunt eu? Sau e doar
închipuirea preambulului.

M-am certat cu iluzia
și mi-a spus că m-am grăbit
să cred că pot iubi
ceva ce e apă de ploaie.

Am deschis ușa iluziei
și am lăsat-o să plece.
I-am luat bilet doar dus
spre nicăieri.
La plecare mi-a spus
să nu cred în iubire,
că e sora ei.