VIERU Grigore    Răstignit pe crucea răvășitoare a întrebărilor hamletiene A Fi  sau A nu Fi ? -, poetul tribun al românilor de pretutindeni Grigore Vieru (născut la 14 februarie 1935, pe malul stâng al Prutului, în satul Pererita, vizavi de Miorcanii lui Ion Pillat) și-a asumat destinul personajelor celor mai tragice din teatrul scris de William Shakespeare.
    El a avut parte de multe, de foarte multe grozăvii și momente luminoase în viața sa cu virtuți de smerenie și asceză de rang isihast.
A ales să-i urmeze lui Iisus Hristos, a luat Crucea zamolxiană a Acestuia – care cheie a raiului este, cheie a iertării păcatelor și a Învierii ! -, a luat crucea Neamului său, cel mare, românesc, și a urmat Calea Mântuitorului, fără pic de șovăire.



Asemenea Poetului Național: Mihai Eminescu, aidoma poetului pătimirii noastre: Octavian Goga, la fel ca poetul țărănimii: George Coșbuc (poliglot, unul dintre cei mai culți creatori europeni ai acelor vremuri) și, desigur, întru aceeași vibrație ancestrală cu aura Gânditorului de la Hamangia: Adrian Păunescu -, Grigore Vieru a ilustrat, la modul irefragabil, ca și ceilalți patru corifei amintiți, că și-a însușit, în profunzime, istoria TUTUROR provinciilor românești, al căror spirit se regăsește plenar în redutabilele sale opere.  

După propria-i mărturisire, a  ajuns în Patria-Mamă abia în 1973, la vârsta de 38 de ani:
„Mergeam prin Herăstrău și citeam inscripțiile cu litere românești: NU rupeți florile! NU călcați iarba ! Citeam cu lacrimi, ca pe niște poeme, atât de frumoasă e limba noastră.  Mi-a încolțit gândul să rămân în România, să cer azil politic. Dar mi-am dat seama că nu sunt realist. M-ar fi returnat la Chișinău și de acolo eram trimis în Siberia. Așa era convenția dintre cele două state, iar autoritățile românești erau obligate să mă expulzeze. Apoi m-a cuprins un alt gând tainic: să plec ca turist într-o țară occidentală, să cer azil politic, să-mi schimb numele, să mă strecor în România, cu nune schimbat și să mă așez  la o stână ca ajutor de cioban, să pot respira cerul țării mele. Și Dumnezeu m-a ajutat să ajung NU la o stână, ci la Academia Română.”

Putem afirma, fără teama de a greși, că personalitatea astrală, pe care o evocăm astăzi, după o jumătate de secol, când ar fi împlinit vârsta de 88 de ani, a stăpânit arta și știința de a genera energiile pozitive menite să determine înflorirea și rodirea, în ființa sa nobilă și în creația sa, de originalitate indiscutabilă, a unui veritabil destin craiovean, a unui destin oltenesc.
Atât de strânse, fraterne și indestructibile au devenit, în timp, legăturile sufletești și de spirit, ale lui Grigore Vieru cu Oltenia, încât a înminunat-o printr-o tainică doină-litanie:
„Ce frumoasă ești, Oltenie,
Ești un dor, o milostenie,
Ești floarea mea de vis și crezământ
Și mândru Soare pe Pământ.

Vine Oltul cu minunile,
În străvechea lui Oltenia,
Aleargă grabnic printre munți,
În calea sa să își sărute Cozia.

De la Oltul meu și de la Jiu
Le învăț pe toate și le știu,
Chiar dacă uneori îmi este greu,
Rămân tot pe pământul meu.

Țară zici, când zici oltean,
Zici oltean, când zici alean –
Rămâi așa cum ești, oltean frumos,
Și fie-ți traiul norocos.”.

                    *
L-am cunoscut pe Grigore Vieru în decada a doua a lunii octombrie 1990, când, răstimp de nouă-zece zile, am însoțit trupa Teatrului Național din Craiova la cel dintâi turneu al său la Chișinău, unde a prezentat trei spectacole magistrale, plus recitalul bulversant al rapsodului nostru național: Tudor Gheorghe.
Fiecare din aceste spectacole erau prefațate, în edițiile de dimineață ale cotidianului Moldova Suverană, de cronicile mele – pe acele subiecte -, apărute anterior, cu ocazia premierelor, în ziarul regional Cuvântul Libertății din Craiova.
Pregăteam, în acest fel, starea de spirit și orizontul de așteptări al virtualilor spectatori din România de Est, care umpleau, până la refuz, de fiecare dată, sala de 1.200 (o  mie două sute) de locuri a celui mai mare teatru din Chișinău.

În ziua anterioară aceleia a plecării noastre spre Craiova, a avut loc, la amiază, o substanțială conferință de presă, iar seara: cina festivă.
La acea masă, înainte de a ne așeza definitiv pe scaune, Grigore Vieru s-a apropiat cu sfioșenie de Romulus Diaconescu și de mine, mărturisindu-ne că își dorește să ia loc între noi doi, pentru a ne bucura tustrei, împreună, nu doar de festinul gastronomic specific, ci și de unul al destăinuirilor  mult dorite.
Așa s-a și întâmplat. Grigore Vieru ne-a dăruit, cu nedisimulată bucurie, câte un exemplar din Abecedarul Limbii Române, o bijuterie editorială pe care tocmai o tipărise, după ce – la 27 august același an – Limba Română fusese declarată Limbă Oficială de stat.

 Permiteți-mi, prieteni, să nu rezist ispitei de a vă cita și a vă citi autograful pe care mi l-a scris magnificul poet:
„Fratelui drag Dan Lupescu – acest Abecedar, în credința că el va fi o cheie cu ajutorul căreia voi deschide străvechile porți ale Craiovei, pe care abia aștept s-o văd. Omagiu, Gr. Vieru / Chișinău, 21 octombrie 1990.”.
Peste ani, aveam să descopăr – grație lui Tudor Nedelcea, cercetător la Academia Română: Institutul de Studii Socio-Umane „C.S. Nicolăescu-Plopșor” din Craiova – confesiunea lui Grigore Vieru despre ediția princeps a acestui Abecedar, din1970, realizat împreună cu S. Vangheli și M. Aftenii:
„Când am scos acest Abecedar, eram încă constrâns. Abecedarul școlarilor e ca lacrima curată. Am simțit nevoia acestui Abecedar pentru copiii care acum buchisesc. Să-i învățăm limba română de la această vârstă, Am fost atât de lacomi încât am aproape TOȚI scriitorii clasici români. Și Blaga, și Arghezi, și Nichita, și Sorescu, cu câte două-patru versuri, care se pot silabisi și pot fi înțelese la vârsta școlarului. L-am scris cu dragoste, în trei luni, într-o pădure, împreună cu Vangheli. Ne obișnuisem atât cu silabisirea încât începusem să vorbim între noi în silabe.”.

                        *
    Peste un an și patru luni, în februarie 1992, Grigore Vieru avea să fie, în premieră absolută, oaspetele municipiului Craiova, invitat de Î. P. S. Nestor Vornicescu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolit al Olteniei, de Marin Sorescu – redactorul șef al revistei Ramuri (care împlinea, la 19 februarie, vârsta de 56 de ani) și de Tudor Nedelcea, redactor șef al Editurii „Scrisul Românesc”.
    Într-una din acele zile, Grigore Vieru a petrecut vreo cinci-șase ore în redacția cotidianului Cuvântul Libertății.
Împreună cu Tudor Nedelcea, Constantin Preda, Romulus Turbatu -, am discutat pe îndelete și am realizat fotografii, în biroul meu de redactor șef.
A urmat o întâlnire fulminantă, cu toți redactorii, nerăbdători să-l cunoască pe viu pe marele poet și să-i adreseze întrebări. Totul s-a materializat într-o suită de interviuri, publicate ulterior.
Aveam să ne revedem periodic, de cel puțin două ori pe an, la Congresul Spiritualității Românești (Herculane, apoi Alba Iulia, 27 noiembrie-2 decembrie), cu ocazia Zilelor Basarabiei și Bucovinei (27-29 februarie), organizate - de prin 2005-2006 - de Primăria Municipiului Craiova, în urma demersurilor insistente ale prof. dr. Tudor Nedelcea, pe lângă primarul proaspăt înscăunat Antonie Solomon. S-au adăugat Festivalul Internațional „Marin Sorescu” și atâtea alte prilejuri minunate.

Începând cu primele ediții ale Revistei LAMURA (serie nouă, lansată pe 20 decembrie 2001), Grigore Vieru s-a regăsit în paginile acesteia. Iată, aleatoriu, câteva dintre cele mai semnificative titluri:
•    GRIGORE VIERU: poemul Scrisoare din Basarabia și alocuțiunea „Noi nu luptăm împotriva limbii ruse” (rostită de la tribuna Forumului Cultural Național, secțiunea Oltenia-Muntenia, găzduită de Teatrul Național din Craiova la 1 martie 2002, cu participarea președintelui României, Ion Iliescu, a ministrului Culturii: acad. Răzvan Theodorescu, a președintelui Academiei: Eugen Simion, a unor mari personalități precum Dumitru Radu Popescu, Fănuș Neagu, a președinților celor două comisii de cultură, arte și mass-media din camerele Parlamentului României, a 555 de invitați din opt județe, acompaniați de prefecții, președinții consiliilor județene și primarii municipiilor reședință de județ ) ;

•    Șase pagini speciale, bogat ilustrate, dedicate lui Grigore Vieru, am găzduit în ediția ianuarie-februarie-martie 2009:
•    poemele Făptura mamei, Casa mea, Răsai ;
•    paginile speciale:
•    Grigore Vieru par lui meme (pagină ultra-densă, asigurată de Tudor Nedelcea),
•    Monografie remarcabilă de Fănuș Băileșteanu – eseu de prof. univ. dr. Ovidiu Ghidirmic,
•    Simbolul mesianic al Mamei – studiu de prof. dr. Ion Pachia Tatomirescu,
•    Recviem pentru Fratele Grigore – de Viorel Dinescu,
•    Diviziile lui Grigore Vieru – de Dan Dungaciu,
•    Întâlniri cu dumnezeiescu poet – de prof. dr. Tudor Nedelcea,
•    GIGORE VIERU – în galaxia cărților sale, pagină portret în policromie.

În ediția din aprilie-mai-iulie 2009 a Revistei LAMURA am reprodus , în policromie, pe o jumătate de pagină tabloid (A3)  afișul spectacolului Taina care mă apără – spectacol de poezie și muzică In memoriam GRIGORE VIERU, poet, academician, decorat cu Ordinul Steaua României în grad de Cruce și cu Ordinul Steaua României în grad de Mare Comandor.
În program: Gheorghe Zamfir, Gheorghe Turda, Mihai Ciobanu, Vadim Gheorghelaș, Dida Drăgan, Anastasia Lazarciuc, Lucia Mureșan, Natalia Barbu, Mihai Munteanu, Ion Suruceanu, Ștefan Petrache, Cristi Aldea Teodorovici.
Acompaniament: Orchestra Națională de Muzică Populară Lăutarii – director artistic și dirijor: Nicolae Botgros.  
Corala Vocile primăverii – director artistic și dirijor - Ștefan Andronic.
Scenografia: Nicoleta Petrovici. Prezentator: Niculina Merceanu.
În aceeași ediție a LAMUREI -, Ilarie Hinoveanu, laureat al Academiei Române, și-a început amplul excurs exegetic cu genericul GRIGORE VIERU sau moartea care învie.
                    *
Încununăm această prezentare prin următoarele aserțiuni și judecăți de valoare memorabile, publicate în Revista LAMURA :
•    MARIN SORESCU : „Prin iarba verde de acasă/ Cu lanțul de rouă la glezne -, Grigore Vieru, poetul cunoscut și necunoscut nouă, dar care merită cea mai mare atenție, lasă o dâră proaspătă ca lacrima de copil. El atacă poezia frontal și cu cea mai mare simplitate, cu candoarea și nevinovăția celor care umblă pe acoperișuri. Așa cum pe copii câinii nu-i mușcă și gfrigul nu-i taie, așa cum pe somnambuli îi ține aerul -, artiștii umblă pe muchea dealului și muntelui din cuvinte, cu lira sub braț, nepedepsiți cu prăbușirea. Căci și acolo sus este pământul natal, ce NU te poate lăsa să cazi. (…) Este Grigore Vieru un discipol al lui Orfeu, care, ca șio miticul maestru NU-și poate refuza vocația de a privi în urmă ? Măcar o dată, cu tot adâncul din ochi, măcar o viață, cu toată viața din viață ? Temele obsedante ale poetului, unul dintre cei mai însemnați din Republica Moldova (…) sunt obârșiile de toate felurile: izvoarele, tradiția populară și cea clasică, limba în care te exprimi (…), casa, pământul. Simbolul central va fi MAMA, latură a creației sale ce ar putea purta drept moto eminescianul O mamă, dulce mamă, din negura de vremi,  cu toată încărcătura de afecțiune și ecouri pe care această  melopee ne-o aduce aminte.”

•    OVIDIU GHIDIRMIC:
1.    „Grigore Vieru este un poet tribun și martir care a contribuit din plin la redeșteptarea conștiinței naționale în Basarabia, provincia românească cu al cărei destin tragic s-a identificat și al cărui Simbol a devenit. ;
2.    El face parte dintr-o generație superbă de scriitori basarabeni, care-i poartă numele: „Generația Vieru”, pe care o putem compara, fără nicio ezitare, pentru puritatea și înălțimea idealurilor, cu generația pașoptistă sau cu generația lui Octavian Goga, care au slujit cauza națională în alte momente istorice.! ;
3.    Generația Vieru (din care mai fac  parte, printre alții, și poeți ca Dumitru Matcovschi, Leonida Lari, Nicolae Dabija, Liviu Damian, Valeriu Matei, Ion Hadârcă) a făcut din poezie o armă de luptă, realizând oficializarea Limbii Române, înlocuind alfabetul chirilic cu cel latin, conducând spre obținerea independenței naționale și de stat a Basarabiei.” ;
4.    Grigore Vieru este un poet mesianic, un POETA VATES, ca și Octavian Goga. Un Goga trecut prin Blaga și prin miturile trans-semmnificative (Lacrima, Izvorul, Cuvântul, Tăcerea) ale autorului „spațiului mioritic”. ;
5.    Grigore Vieru este unul dintre cei mai mari poeți români contemporani, alături de Nichita Stănescu, Marin Sorescu, Ioan Alexandru și Adrian Păunescu.”.

Doamne, ocrotește-i pe români ! Oriunde s-ar afla.