sMai ales de plâns, consider. Fiindcă piesa are momente comice, da` și unele dureroase foarte. Pentru că tarele românilor de azi, și nu doar ale lor, zic eu, nu-s de neglijat. Prejudecățile aferente, lipsa de educație și de comunicare adecvată creează probleme insurmontabile uneori. Altfel spus, somnu` rațiunii zămislește monștri, ca să folosesc o sintagmă nemuritoare. Adică, oroare, revoltă și... dispute electorale...
 Acțiunea se desfășoară într-un oraș de provincie autohton, în preajmă de alegeri locale. În jurul unui presupus caz de pedofilie și persecuție a unui copil de școală generală. Acuzat fără vină, învățătoru-i, care știa el ce știa despre tatăl băiatului, în tinerețe. Adică, despre niște „schelete-n dulap” cum se spune actual...


 Mama puștiului, vădit impulsivă, obtuză, stârnește scandalu` public și televizia abia așteaptă. Nu contestă nimeni, desigur, că viciul cu pricina nu se manifestă și-n spațiul carpato-danubian. Da` când el intră doar pentru rating în atenția unor oportuniști cu microfoane-n mâini, drama nu e departe. Iar sfârșitul e tragic. Și de luat aminte. Mai cu seamă că dracu-și vâră coada... politic. Zgândărit în scopul ăsta de aceeași presă avidă nechibzuit de senzațional. Fapt nedeontologic, iresponsabil, condamnabil neîndoios, din partea ei...
 Nu amănunțesc povestea că n-ar fi deștept. Menționez numa` că textu-i destul de bine făcut. Strâns cum se cuvine, alert pe măsură. Secvențial ca la cinema. Inspirat ca subiect și replici. Autor dâmbovițean meritoriu, Alexandru Popa. Pus în evidență cu brio de Vlad Zamfirescu. Actor, regizor și director de teatru pe val. Demn de apreciat tot mai abitir de la o montare la alta. Are un standard valoric în creștere vizibilă. Lucrând, în speță, cu o echipă la fel. Atractivă la maximum. Oprișor, Marinescu, Roman, Manole, Vasluianu, Pavlu. Rodați, sudați, entuziaști cât cuprinde. Încât i-aș vedea, revedea fără preget oricând...
 Și pentru că relatarea de pân-acu` poartă, totuși, un nume, acesta e, pe afiș, „Dă-i Bătaie” (am păstrat ortografia originală). Sugerând corectura necesară: „Dă-i bătaie!”. Evidentă diferența, nu? Precizând că este un proiect privat, pe gustu` contemporan, aștept și altele noi. Doar adaptându-se vremii, sub o formă sau alta, arta dramatică aduce oameni în sală constant. Sufletul având și el nevoie de hrană netăgăduit...