Triolete, ca poezii cu formă fixă, s-au tot scris, începând cu secolul al XIII-lea, când un poet din Franţa a fost inspirat să se exprime prin această structură lirică.
Poetul Nicolae Crepcia încântă şi transmite în acelaşi timp teme profunde de meditaţie, în versuri, în care cuvinte zglobii dansează graţios printre simboluri şi conexiuni.
Să intrăm în culoarul atemporal al mitologiei, pentru a face cunoştinţă cu Procust, Persefona, Hades, Pan şi Syrinx.
Trăim într-o lume în care, în fiecare noapte ne putem trezi, tresărind, suspectându-l pe Procust dincolo de uşa dormitorului.
De cele mai multe ori se ascunde în televizoare şi este expert în mesaje subliminale.
Acum nu mai este nevoie de forţă brută pentru a ne conforma unor standarde. Tu ce ai inversă lege / Pentru oricare pribeag, / Oare ce pat mi-ai alege / De-aș veni pe-al tău meleag? (Procust)

Recolta de suflete pentru Hades a crescut alarmant în ultimul timp, dar Persefona vine cu speranţa unei renaşteri, chiar dacă ea se produce în exteriorul nostru. Ochiul se bucura de verdele viu al primăverii. Persefona zace în Infern / Și Hades e-mbătat de fericire. / Când prin poiene florile se-aștern / Ea simte-n lume muguri de iubire. (Persefona)
Structurile noastre nemuritoare ne extrag uneori mai blând, alteori mai forţat din lumea iluzorie şi ne poartă să ne încărcăm cu lumină în acorduri de nai, rememorând legenda nimfei Syrinx, transformată în trestie, de teama zeului care îi cântă prin fibrele noului trup. De preaiubire plânge neîncetat / Printre trestii Pan însingurat. (…) / În syrinx ca-n mormânt o-a așezat / Să fie cântec înduioșător. (Pan)
Ana lui Manole apare ca simbol al sacralităţii feminine ca sursă a vieţii. Fost-a a lui Manole Ana, / A rămas a lumii Ana. / Zidurile plâng pe Ana / Și iubire plânge-n Ana. (Ana)
Don Quijote aduce curajul de a ne lupta cu vise inimaginabile. Ca lumina nicicând să nu cadă / O sprijină-ntruna cu lancea. / Se-ntoarce cu-ntâia zăpadă / Don Quijote din La Mancha. (Don Quijote)
Covorul fermecat al trioletelor ne conduce pe culoarul istoriei, acolo unde Horea, Cloşca şi Crişan, executaţi cu cruzime, ne-au învăţat lecţia demnităţii în faţa morţii. N-au îngenuncheat instanței, / Ne-au învățat cum se moare. / Ei au fost craii speranței / Slobozeniei sub soare. (Horea, Cloșca și Crișan)
Aici îl întâlnim şi pe al Munţilor Crai, înrudit prin sânge cu Horea, conducător al Ţării Moţilor, iar Poetul confirmă statutul de gură de rai al României. Și doina o zice în șopot, / Numit e al Munților Crai. / Născutu-l-a țara din clocot / Aici pe o gură de rai. (Avram Iancu)
Următorul popas pe culoarele timpului din istorie îl facem la Cozia, unde, desigur, ne întâmpină ,,umbra lui Mircea”, ,,În Hristos Dumnezeu, binecredinciosul și de Hristos iubitorul și singur stăpânitorul, Io Mircea mare voievod și domn.''
O posibilă semnificaţie a acestui titlu: ,,Titlul I.O. se obţinea de către absolvenţii şcolii Zalmoxiene după ani mulţi de pregătire şi iniţieri şi numai de către aceia care deveneau conducători sau mari preoţi. I.O. e darul de Iubire al Tatălui Ceresc, al Entităţilor Sfintei Treimi = Iubirea lui Dumnezeu față de om ”. Ctitorită pe-a Oltului vale / Vechea sfântă zidire / Odihnește măreții voivodale / Ctitorită pe-a Oltului vale. (Cozia)
Propun să rămânem în continuare în sferele înalte ale iubirii. Poetul oferă ,,inel lucrat în vers’’, asortat cu cunună magică de sânziene, În miresme de iubire / Se înalță sânziene, / Unesc mireasă și mire / În miresme de iubire. (În miresme de iubire)
Anotimpul sânzienelor este şi al licuricilor; despre noaptea de sânziene se spune că este noaptea în care se împerechează licuricii. Un licurici este Stea aprinsă pe pământ / Din fir nevăzut de dor. / Poezie și descânt, / Stea aprinsă pe pământ. (Licuriciul)
Iubirea este mereu tânără, în iubire mereu este dimineaţă, în iubire mereu sunt fluturi şi flori. Flutur copleșit de flori / Sub un clopot de uimire. / Cântec tânăr de iubire / Pe o ramură de zori. (Pe o ramură de zori)
Dacă tot am menţionat florile, Poetul Nicolae Crepcia vine cu un buchet uriaş, fiecare floare având culoarea, parfumul şi simbolul ei.
Avem dalii sofisticate, petunii vesele şi frezii discrete, crini maiestuoşi, bujori îmbujoraţi, maci înflăcăraţi în lanul cu grâu, lăcrimioare şi caprifoi cu parfum divin, busuioc, fir de noroc.  
Am ales o mostră florală: Buchet cu floare senină, / Leac pentru sufletul drag. / Lăcrimioarele-n grădină / La gâtul verii șirag. (Lăcrimioarele)
Avem şi semne ale trecerii anotimpurilor sub lună şi stele, pământ şi cer, păsări cu aripi care invită la zbor spre absolut, ciocârlii, rândunici şi grauri, vrăbii, şi un piţigoi, şi cocoşul – sultan ,,pe-un vârf de gard.’’
Ploaia şi vântul, roua din iarbă ne spală de oboseala călătoriei printre cuvinte, şi ne invită, cuminte, în sat, unde s-a născut veşnicia Poetului.
Acolo adaugăm la comoara noastră de suflet Un chihlimbar de Brotuna / Într-un strop de rouă luna (Chihlimbar).
În sat, ţăranul Zidește rod în vechile hotare, / Cuvântu-i greu și gândul lui e greu. / Cămeșa-i amiroase a pâine și a sare, / Înfipt în lan parcă e Dumnezeu.zâmbind însă pe sub mustăţi ispitei ,,de la povarnă.’’
Poetul ne spune că, zic eu, uneori, ,,lumea e tristă’’, şi tocmai de aceea, a adunat, într-un buchet parcă, toate aceste simboluri şi conexiuni poetice, ca remedii împotriva tristeţii, cu parfum de iasomie, ,,Dar de la Sfânta Marie’’.
Avându-l ghid pe Domnul Eminescu, după o călătorie în ritm de triolete, Poetul se aşează în poezie, Mă așez în poezie / Ca un fluture pe-o floare. / Din ea sorb lumină vie, / Cel alb duh de sărbătoare.”
Să sorbim lumina vie din versurile Domnului Nicolae Crepcia şi să ne bucurăm de sărbătoarea delicată a acestui ,,regal de poezie’’ din volumul ,,Triolete’’.