Carte de critică literară - Labirintul reverențelor ne prezintă referințe critice scrise de profesorul Valentin Lupea, cel care ne înfățișează punctul său de vedere asupra fenomenului literar semnalat.
Apar astfel cronici literare ale cărților ce i-au căzut în mână și... cu verva-i caracteristică, autorul V. Lupea n-a rezistat -  ca să nu scrie câteva idei despre ele - trecându-le prin filtrul propriei personalități.
Așa cum scria George Călinescu „a înțelege înseamnă a crea din nou, a reproduce în tine momentul inițial al operei.”
În această ordine de idei aprecierile critice asupra vibrațiilor artistice care au făcut să apară o carte sau alta, s-au transmis volens-nolens asupra celui ce-o analizează; așa a apărut un labirint de idei care-și justifică numele prin stima și respectul pe care le manifestă autorul Valentin Lupea față de autorii și operele lor analizate, certificând încă o dată că-n „labirintul ”artelor literare și nu numai-critica literară reprezintă-cum zicea G. Călinescu în a sa „Istorie a literaturii române de la origini până în prezent”-un loc aparte și că ea însăși este „o artă”.

Metafora din titlul acestei cărți „Labirintul reverențelor” se poate foarte bine explica prin strădania profesorului Valentin Lupea de-a pătrunde în „spiritul” fiecărei cărți studiate, de-a vedea valoarea literară a acestora  și de a o promova prin judecăți de valoare.
Au fost luate în vizor cărțile scrise de poetul, prozatorul, eseistul și criticul literar Ioan Romeo Roșiianu și anume volumele: „Scrisori către Izoleta, „Scrisori de dragoste irosită”, „Scrisori de dragoste pierdută”- realizându-se un istoric al acestei subspecii literare cu analize pe tematica abordată și pe emoția sentimentului transmis.
Astfel aceste poezii tip „scrisoare” sunt meditații profunde asupra vieții și nevieții, asupra situației care-a generat atmosfera fricii de Covid 19: „sunt poezii scrise la granița dintre liric și prozaic”.
Poeziile din aceste volume, dar și cele din culegerea de texte critice „Punte peste pagini” se încadrează în genul liric și jurnalistic al literaturii culte, ele  având ca destinație tocmai cititorul și se adresează unui cititor real sau imaginar și care se „disting printr-un conținut filozofic, artistic sau moralizator;  Ioan Romeo Roșiianu fiind un scriitor contemporan care îmbină subiecte filozofice cu cele romantice-sunt de fapt multe dintre ele epistole de dragoste; se afirmă că „la temelia unei asemenea punți peste pagini, peste cuvinte, autorul folosește drept piloni de susținere idei dintre cele mai provocatoare prin rafinamentul lor intelectual, cum ar fi substanța cuvântului în poemele de dragoste, forța imaginii în versul tip confesiune, întoarcerea la origini de suflet... calea către sine sau căutarea de sensuri, poemul aforism, căutarea timpului pierdut, poemul de introspecție...dar cu tentacule care leagă firele analizelor.”
Poetului George Itoafa din Constanța i se aduc laude pentru poeziile sale din volumul „Omagiu nipon”, un volum de poezii haiku în care „autorul unui asemenea tip de poezie face o muncă de mecanică poetică atât de fină încât poate fi asemuită cu munca unui ceasornicar.”iar ca exemplu se dă poezia Haiku 1 - cea care deschide cartea:
„Omagiu nipon/Pe steag flutură soare/Câtă splendoare” sau: „O floare admir/ Câtă frumusețe stă/ Pe o tulpină.”
Un exemplu de sincretism al artelor este prezentarea cărții „Poezia picturii, pictura poeziei” scrisă de Carmen Mihaela Coca prin desen,  iar poezia la fiecare pictură expusă e scrisă de poeta Aurelia Oancă.
Se unesc astfel „două mijloace de exprimare diferite prin încercarea de a înțelege în ambele sensuri mesajul transmis.
Tablourile picturale și poeziile dnei. Oancă Aurelia dau niște  imagini vizuale și „picto-poezii pastel” superbe ca forme de exprimare artistică.
Scriind despre volumul de poezii scris de Oana Ileana Noorani se ajunge la discutarea raportului care există între poezie și știință-știind că artele exprimă frumosul din om sau din natură/știință iar științele încearcă să ne spună adevărul despre aceleași lucruri.
Adevărul fiind relativ cf. teoriei lui Einstein iar frumosul este etern. („Fiecare epocă cu adevărul ei”. Hegel ) Arta și știința se-ntâlnesc cu poezia în ansamblul mare al iubirii dincolo de timp și spațiu.
În concluzie aceasta este „o operă literaro-științifică” sau științifico -literară” - o carte scrisă cu pasiune și dăruire.
Prin „Bancuri hazlii” - carte scrisă de Grigoraș Ciocan - criticul Valentin Lupea vrea să ne spună despre această specie literară bancul că în general bancurile sunt orale și anonime, intră în folclor, bancurile  sunt ascultate cu plăcere iar unele persoane „trec bancul în sine printr-o sită poetică” printr-un atelier de lucru și îl versifică, iar poeziile rezultate „au rădăcini venerabile în realismul gândirii populare.”
Despre cartea scrisă de Jean Paul Gavard Perret - „Labirinturi” (titlu posibil care  i-ar fi sugerat și autorului Valentin Lupea titlul cărții pe care o prezentăm) se scrie: „Nu are personaje, dar are o mulțime de simboluri care, pur și simplu, ne amețesc în acest iureș labirintic” la care aș mai adăuga faptul că această carte prin modul în care e scrisă lasă imaginația cititorului să meargă mai departe față de surpriza  cuvântului cheie din exprimare, în proza poetică sunt fleșuri de imagine ca-ntr-un film ce se oprește din loc în loc... ca să fie continuat în alt fel...
Trecând în revistă și pe alți autori: Doina Pană, Florin Dragomir, Mihai Epli, Daniel Luca, Nicolae Dina, Maria Berciu, Gelu Dragoș, Victoria Iuga, Aurelia Oancă, Ovidiu Bârsan, Paula Bârsan, Geta Stan Palade etc și operele lor, acest gen de opinie și comentariu - recenzia și cronica literară sunt „genuri nobile” spun și eu o dată cu jurnalistul Cristian Gabriel Moraru care punctează în cartea lui cu titlul „Genuri nobile”: „calitatea acestor scrieri ca fiind tributare unor principii: „cel care scrie slujește întotdeauna adevărul, subiectul tratat este de actualitate și textul e scris cu talent și abnegație.”