Poetul aduce în literatura română mersul pe sârmă printre cuvinte și idei, jonglează fericit cu stampe decupate dintr-un cotidian nu tocmai propice visului și poeziei, face din lector complice actului său artistic atunci când ridică la dimensiuni planetare viziuni și trăiri proprii, respiră-n șoaptă ca să nu tulbure praful depus pe o lume în care sufletul nu mai este de mult monedă de schimb.
Trece pe vârfuri pe scena artei, de parcă s-ar teme să nu tulbure vechimea lemnului și liniștea deranjată strident de amatori și de cei ce se dedau experimentelor lirice din neputință și lipsă de talent.
Cu sfiala junei în fața altarului își scrie el mesajele de forță strecurate-n poeme cu limpezimi spectaculoase și își urmărește cu eleganță firul creației, fir roșu, unul ce străbate fericit o poezie îmbibată de unicitate.
Florin Codleanu crede cu tărie-n demersul său artistic și-l închină lumii interioare de unde răzbat până la noi razele unui destin care – dacă va fi șlefuit mult ca un diamant – va putea scrie o pagină importantă din poezia contemporană.