vl2Plouă

Plouă peste case și în sufletul meu
Stropi mari și reci cad neîncetat
Toamnă mohorâtă nu te-am așteptat
Dar ai venit fără să vreau eu.

Plouă peste frunze galbene și moarte
Peste oamenii grăbiți și îngândurați
Peste oamenii străzii de lume uitați
Sfidând cu putere vitregia soartei



Plouă peste mine, peste gândul meu
Pornit haihui pe a vieții cărare
Îmi ridic privirea întrebătoare
Oare e cu mine, și azi, Dumnezeu?...

Plouă peste întrebările mele
Peste neputință și probleme multe
Doar Dumnezeu știe să asculte
EL e mângâietorul zilelor grele.

Plouă ca și cum natura plânge
Cu mine într-un dureros glas
Lacrimile grele spală al meu obraz
Dumnezeu e cu mine, voi învinge.
                         

Renunțare

Plutește toamna ca un fulg în zbor
Chiar dacă unele zile sunt caniculare
Vântul poartă cu el al meu dor
Și nostalgia pentru natura ce moare.

Iar dacă ploaia peste noi se revarsă
Stropii ei în suflet mă pătrund
Nostalgia toamnei greu mă apasă
Lacrima prelinsă nu pot să o ascund.

În căușul palmelor aș vrea să adun
Căldura zilelor de vară ce s-a dus
Hibernării ca un urs să nu mă supun
Să am puterea să râd când e de plâns.

Florilor le plâng, privindu-le, de milă
Sunt pârjolite ca după un potop
Visez la vremea când eram copilă
Când nu-mi păsa de al ploii strop.

Coloritul frunzelor privirea îmi încântă
Desprinderea lor pare un simplu joc.
Sub pașii noștri strivite ele nu cuvântă
Eu, toamnă, nu te vreau deloc.
               

De-ar ști

De-ar ști frunza să vorbească
Ar plânge în al ei zbor
Pentru viața-i nefirească
Ce se încheie încetișor
Într-un colorat covor
Sub strivirea pașilor.

De-ar ști floarea ofilită
Să strige durerea grea
Pentru rochia-i zdrenţuită
Să oprească vara ar vrea
Ca apoi mireasma sa
Să o aștearnă în palma mea.

De-ar ști razele de soare
Să spună prin căldura mângâierii lor
Că viața noastră este trecătoare
Ca a florilor și frunzelor
Călăuziți de lumea gândurilor
Nu am fi prizonierii dorurilor

De-ar putea gândurile mele toate
Să îmbrace straiele cele mai bune
Fugind de marea singurătate
Lumii întregi eu azi i-aș spune
Că soarele nu mai apune
În jurul nostru verile o să se-adune.


Seară de toamnă

Umbrele serii mă înconjoară
Tăcerea din jur mă înfioară
Frig, vânt și adesea ploi
Au invadat și sufletul din noi.

Gândul hoinar îmi zboară
Ca o pasăre ușoară
Nostalgia mă doboară
Toamna este o doamnă amară.

O voiam pe undeva departe
Mai voiam încă o vară
Să petrec în libertate
Încă o zi să stau pe afară.

Să privesc la mândrul soare
Să simt mângâierea sa  
Iar aroma de la floare
Să-mi înfioare inima.

Să ascult greierul cântând
Ca și prințul din poveste
Azi s-a dus tremurând
Încă o vară nu mai este.


Plouă nostalgic

Plouă peste gânduri, plouă peste case
Frunza ruginie flutură în vânt
Bogățiile toamnei ne cheamă zemoase
Azi mai mult ca și oricând.

Struguri, pere stau acum pe masă
Muzica răsună, glasuri de copii
Spun că toamna e frumoasă
Chiar cu ploi și nostalgii.

Gânduri, vise, sufletu-mi încearcă
Nostalgii apăsătoare la început de toamnă
Ieri eram copil ca și alţii, parcă,
Azi sunt ca o mamă, doamnă.


Aș închide

Aș închide ușa gândurilor rele
Visând fericirea printre stele
Dar acum când toamna vine
Ele dau năvală peste mine.

Aș închide ușa dezamăgirii amare
Să-mi găsesc alinare sub raza de soare
Dar privind în zbor frunza ruginie
Sunt invadată de un munte de melancolie.

Aș închide ușa neputinţelor mele
Chiar dacă zi de zi mă lupt cu ele
Dar zilele toamnei mă vor fereca în casă
Iar greul vieții fără milă mă apasă.

Aș închide ușa disperării mute
Dar inima nu vrea să mă asculte
Alături de gânduri e încă hoinară
Cântă ca greierul în cămară.

Cântă, plânge cu mult dor
Privind dansul norilor
În suflet închid și această vară
Căci e toamnă, este seară.


Seara și toamna

Seară de toamnă bogată în lacrimi
să mângâie ale pământului patimi
cerul plânge moartea florilor
şi căderea frunzelor

Nostalgia sufletului
cuprins de dor
privind în zbor
plecarea păsărilor

Şi duc cu ele
până la stele
ruga gândurilor mele

Înălţată la cer
Doamne eu cer
cu suflet stingher

Să avem fiecare
multă binecuvântare.



Aș vrea

Aş vrea să închid pe veci pierdută
Această toamnă ce veni acum
Să nu văd frunza rătăcită
Cum tremură sub paşii mei pe drum.

Aş vrea să închid din nou iubirea
În inimi ce se închid încet
Cu toamna se aşterne şi mâhnirea
S-a dus şi vara ce o regret.

Şi duce cu ea şi iubirea din noi
Cu fiecare zi suntem mai reci
Şi trecem prin furtuni şi ploi
Din calea răutăţii unde să pleci?...

Oh, Doamne, vino iarăşi printre noi
Fără credinţă nu există izbăvire
Plecăm din lume mai săraci şi goi
Dar măcar să ştim să dăruim iubire.


        Frunza toamnei

Frunza toamnei e ca o batistă
Îmi șterge lacrima când sunt tristă
Când sufletul plânge călcat în picioare
De umbra toamnei ce apare la hotare.

Frunza toamnei desprinsă în zbor
Sub pașii noștri e ca un covor
Pe care defilăm ca la paradă
Sosește toamna în ogradă.

Frunza toamnei tremură în vânt
Sub stropi mari e fără de cuvânt
Melancolic privesc în jurul meu
E toamnă iarăși spun acum și eu

Culori pastelate mă înconjoară
Ca și cum pentru prima oară
Aș privi vrăjită acest tablou
Și aud în noapte al toamnei ecou.

             
          Mireasma toamnei

Mireasma toamnei pe alei
Risipește frunze ofilite
Căci vine toamna vrei nu vrei
Afară și în inimi părăsite

Adie toamna printre noi
Florile doinesc cu jale
Lovite de arșița și ploi
Întâmpină toamna agale.


Septembrie bate la hotar
Cu gust de mere coapte
Se duce vara dulce amar
E toamnă peste o noapte.