DRAMA RELIGIOASĂ sau VICLEIMUL în Oltenia, VIFLAIMUL în Ardeal, IROZII în Moldova, este o dramă populară, care are ca temă naşterea lui Iisus, călătoria magilor şi înfățişarea acestora cu daruri în fața noului născut.
Tema are origine cărturărească apuseană si este de dată nouă.
Cei care au studiat şi cercetat această dramă religioasă au acceptat pentru început ipoteze contradictorii asupra modului în care această temă a sjuns la noi.
Astfel, G. M. Teodorescu este de părere că a pătruns în zona noastră odată cu introducerea creştinismului în Dacia, venind prin filieră bizantină.
Mozes Gaster susține că această dramă liturgică ne-a venit din Germania, prin intermediul saşilor.

Despre răspândirea şi aprecierea de care se bucură VIFLAIMUL (Irozii) la începuturile secolului al XIX - lea, aflăm relatări într- un articol publicat de Mihail Kogălniceanu în REVISTA PENTRU ISTORIE, ARHEOLOGIE ŞI FILOLOGIE, din 1882 : " Irozii erau ţinuți în onoare mai mare, fiii boierilor celor mai înalți, îmbrăcați în haine de stofă aurită, mergeau la curtea domnească şi la casele boiereşti cele mai însemnate, de reprezentau religioase (n. n. drama religioasă) ".
Textele erau compuse pe scheletul misterelor religioase orientale.
        T. T. Burda, bizuindu-se pe informații culese de la bâtrâni, spune că în Iaşi, pe la 1830, existau mai multe tacâmuri (n. n. formații) de Irozi, unele destul de numeroase, numărând 30 de persoane care străbăteau călări ulițele capitalei moldovene, înveşmântați în " stihare cu cămeşi de stofă roşie, împodobite cu fireturi albe, purtând pe cap mitre, fâcute din hârtie poleită ".
Uneori, aceştia plecau din Iaşi pe la moşiile boierilor, unde erau primiţi cu onoruri. În unele zone ale țării, în Oltenia, de exemplu, Viflaimul, alias Vicleimul, prezenta,  pe lângă drama religioasă, şi un joc cu elemente laice, formând astfel un amestec hibrid.
        Evoluţia şi variantele acestei drame religioase, precum şi folclorizarea viziunilor şi contribuțiilor cărturăreşti cuprinse în ele, ne arată sfera largă de răspândire a acestui obicei în toate regiunile țării, precum şi valoarea câştigată în cadrul extins al manifestărilor artistice ale poporului nostru (Brăiloiu - VICLEIMUL DIN TG. - JIU, București, 1936).
        Binevenită poate fi şi remarca asupra elementelor tehnice teatrale în interpretarea acestei drame prin care geniul poporului a transformat gestul natural într-o veritabilă regie, iar replicile lui Baltazar şi Gaspar, în declamații atât de frumoase.