Da, iată că, după Garbis, plecă la Ceruri și Capriel. Frații Dedeian, adică. Amândoi, instrumentiști autohtoni de jazz. Primul, saxofonist, secundu`, chitarist. Armeni de etnie, pasionați de ritm, armonie și melodie. Improvizatori, de asemeni. Îndeosebi, Garbis. Capriel excelând, în opinia mea, ca acompaniator și pedagog pe instrumentu` cu șase corzi. Ședeam adesea de vorbă-mpreună și-mi povestea despre munca sa. Cânta mult afară, invitat fiind la varii evenimente. Urca pe scene cu-atâția confrați și m-ajuta, la nevoie, cu informații utile-n domeniu...

 L-am văzut, auzit în concerte și-i apreciam prestația. Chiar și-n Pitești a ajuns în anii din urmă. Din păcate, ”atotștiutorii” de la filarmonică nu l-au invitat niciodat`, oricât am insistat. Ca și pe alții pieriți între timp. Doar Araxi Negoșanu, pe când conducea interimar la Teatrul ”Davila”, i-a găzduit, ferice, in seară de toamnă. Cu ei în echipă atunci, un alt răposat din breaslă, Pedro Negrescu, bun contrabasist de jazz-rock. Ca atare, spun, în loc de adio, că rândurile astea, puține desigur, au izvorât din suflet. Întru prietenie și neuitare. Ce, grație muzicii tale, vor dăinui, Capriel...