Un veac de Kafka

 

În Piața Amzei stă o doamnă

care vinde iubire la kilogram.

O întreb

cum doamnă iubire la kilogram?

cu ce o cântăriți?

cu inima îmi răspunde

și tot cu inima plătesc.

 

Kafka e supărat

mi-a spus acum o săptămână că vine în vizită

avea timp

poate și-a amintit că nu poți avea încredere în prieteni

focul i-a adus nemurirea

post-mortem nu există răzbunare.

 

Ai visat că te-ai transformat în Gregor

cine ești tu Samsa

să îi furi doamnei iubirea?

 

E ora trei

trei oameni vin

cum vin la fel trei oameni pleacă

trei gânduri să îi cumpăr iubirea bătrânei

întreb cât e ceasul

trei

și treizeci și trei de minute.

 

Merită prețul.

       Arheologie, arta mea

 

Era încă printre timpuri imemoriale.

 

Tu priveai spre mine

eu spre stele

și atunci s-a născut gelozia.

 

Nu era rânduit

Jose Arcadio Buendia

să dea nume pietrelor.

 

Nici Oppert nu găsise Sumer

nici Homer nu scrisese

ce avea să descopere

doar Schliemann.

 

Te-am privit

cu ochii primului arheolog

și mi-ai zâmbit

ca marmura

lui Enziquetta.

 

Atunci am urlat de fericire

trei zile

fără să-l am pe Gherasim

să-mi ocrotească

picioarele xanamorisite.

 

„Găsit primele pietre ale mormântului”

patetic

doar Napoleon

pe Sfânta Elena

a spus că nimeni nu l-ar crede

de și-ar trăda ochii

din ziua

când au descoperit Rossetta.

 

Dar cine ești?

ești prea bătrână să fii timpul

și prea urâtă să te numești moarte

nici religie nu ai

nici pe mine.

 

       Muzeu

 

Contemplez tablourile

din muzeul gândurilor

celor care nu (mai) gândesc.

 

Un perete e gol

și plânge a urmă de cui ruginit.

 

Fosta lui amantă,

vreo domoazelă a lui Van Gogh

pe care a părăsit-o galbenul

l-a lăsat singur și neajutorat

după patru decenii.

 

Ieri străluceau amândoi

azi suferă-mpreună.

 

Poate s-au certat

poate el i-a reproșat că galbenul nu mai e la modă

iar ea a hotărât pentru amândoi

„de mâine plec”

și a căzut.

 

Sau poate ea e de vină

poate l-a înșelat pe bietul perete

(cuprins de mucegai)

cu autoportretul lui Durer.

Ce partidă! șușotește Gioconda.

Iar el s-a îndoit și a aruncat-o.

 

Sau altul e motivul

cert rămâne doar

faptul că de mâine

când paznicul ignobil

cel deloc estet

va veni și va inspecta peretele matusalemic

în timp ce își va șterge fața

în batista impregnată cu lavandă

se va tăia pe amintiri

și va anunța mai departe.

 

Sunt și bune cu ocazia asta

loc pentru neomoderniști.

 

Dar la bietul perete

nu se gândește nimeni?

Demolat

sau

intoxicat cu vopsea

așa sfârșesc toți.

 

       Trei

 

Triunghiul în iubire

e bun

chiar dacă are trei laturi.

Doar

una să fii tu

iar celelalte două

brațele mele care

să îți transmită tot ce vrei să simți.

 

Să alergăm într-un cerc

și să ne întâlnim de fiecare dată

niciodată prea târziu

și

mereu mai repede

până când

cercul va fi atât de mic

încât nu va mai fi loc să alergăm separat.

 

Ți-aș cere să-mi spui că nu vei pleca

dar m-aș mulțumi să știu că nu ai unde.

 

   Interferențe

 

Dragostea mea pentru Tine

nu are ceea ce ei

uneori

numesc logică.

 

E la fel de reală precum

o poezie a amurgului

(sonetul 87 a lui Shakespeare)

recitarea lui Poe

lângă pianul lui Mozart

Berlioz interpretând

Simfonia patetică.

 

Și e la fel de falsă

precum gândul

că ar fi imposibil să se întâmple asta.

 

Precum un nor îndrăgostit de cer

nu vrea să se consume

sau

o stea înamorată de o altă galaxie

care vrea doar să cadă

la fel și eu

aștept

să te petrec cu privirea

în timp ce

număr anii de când a început lumea.

 

(ei) spun că e imposibil

și au dreptate

e imposibil să nu crezi.