Am dat iar de ea la Ateneu luna asta. Se desfășoară acolo un festival estival tradițional demn de apreciere neîndoios. ”Vară Magică” se cheamă și-a ajuns, bravo lui, la a douăsprezecea ediție. Deschisă, cum sugerai metaforic în titlu, de Orchestra Română de Tineret. Cel mai bun ansamblu simfonic din a noastră țară de un timp încoa`. Pentru că entuziasmu`, vioiciunea, acuratețea și pregătirea etalate vădit de-ai săi membri juni și dornici de cânt sunt remarcabile. Și cu mare folos în domeniu. În cultura națională actuală. Ce luptă și ea, după puteri, cu inerția, lipsa de interes, de educație a celor mulți și goi la minte tot mai accentuat...

 Rezultatul de care cutez a vorbi cu plăcere se datorează, în egală măsură,  muzicianului Cristian Mandeal. Pianist și dirijor cu largă experiență. Cu vocație și pasiune în mânuitu` baghetei ”magice”. De care dă dovadă și-acu, septuagenar. Forța și precizia cu care mânuiește unealta aiasta de bază sunt pregnante și azi. Rodnice nespus și de de profunzime. Transformând tuttiștii într-un monolit impecabil. Ce răspunde comenzilor firesc și profesionist la nivel de vârf. Obținând pretutindeni succese peste succese. Spre mândria lui și-a celorlalți de-aceeași nație, cu drag real de arta magică a sunetelor nemuritoare...
 S-au cântat ”Tablourile dintr-o expoziție” (coautori, să zicem, Musorgski, Ravel), câteva bis-uri incandescente, la final, da ` și celebrul concert de vioară în re major. Semnat, pentru eternitate, de Marele Surd. Solist fiind un ceteraș ceh de mare calibru. Josef Špaček, pe nume. Extraordinar, viguros, nuanțat, echilibrat. Virtuoz indiscutabil. Posesor îndreptățit al unei ”Guarneri del Gesu” ce-a sunat magic, magic, magic. Dând viață binevenit, mânuită iscusit, reputatei creații beethoveniene. Încât nu pot să nu mă întreb: oi mai avea ocazia s-o reaud? Și pe Josef să-l mai văd la treabă? Oare filarmonicile autohtone fi-vor în stare să aibă alături acest supertandem concertistic în viitor? Greu de răspuns pe loc, da` speranța moare ultima, nu?