ŞI TOT ALERG

Şi tot alerg zorit, în fiecare clipă,
Din răsărit de zi pân’la apus de soare
Iar când în Cartea Vieţii adunarea-mi fac
Scăderea mea e tot, şi tot mai mare

Nu reuşesc deloc s-aprind în alţii focul
Şi nici în mine, nu reuşesc mereu
Cu clipa să răscumpăr Veşnicia
Şi uşa s-o deschid să intre Dumnezeu

În trunchiul meu bătrân, se tot adună cercuri
Ce se întretaie, an de an, fără valoare
Şi calul-timp loveşte cu copita lutul
Purtându-mă în ceaţă, dincolo de zare

Şi tot alerg şi ţes covor după covor
Am adunat doar noduri pe din dos
Pe faţă firele mi se încurcă
Zidirea fără Ane, e fără de folos

N-am înmulţit nimic, nici un talant
Nici un bănuţ n-am dat, ca văduva săracă
Mocnit, în spuză focul arde ca-n neant
Iar flacăra-mi iubirii prin Vamă n-o să treacă!


LUI EMINESCU

Lăsaţi-i somnul lin pe sfere
Să  STEA între luceferii celeşti,
A fost un prinţ prin clipe efemere
Apoi s-a dus Luceafăr în poveşti.
Îi stă mai bine sus să ardă
Ca soarele ce ne-ndulceşte soarta,
Să ne rămână inimioara caldă
Apoi să reîntregim în unitate , harta
S-au spus şi se vor spune multe,
Doar imperfecţii îi găsesc inexistente hibe
Urcaţi ca el în sferele înalte
În loc să inventaţi povestioare hâde
Vor trece munţi, vor trece văi
Pământul vechi se va preface,
Luceafărul va lumina pe căi
Şi raza-n veci va tremura pe ape.


NEAMUL MEU

Privesc în ochiul candelei aprinse
Şi parcă-ntrezăresc tot neamul meu,
În flacăra timidă precum o mână-ntinsă,
Unind cer şi pământ în curcubeu

Şi s-au zbătut străbunii să fie fără vină,
Iar lacrima au stins-o în mâneca de in,
Au răstignit nemărginita iubire pe ţărână
Să fie fericiţi urmaşii pe deplin.

Cu trudă au frământat pământul
Şi n-au trăit pe flori, ci doar pe spini,
Din rădăcini nu i-a clintit nici vântul,
Doar moartea i-a învins, dar nedeplin!

Acolo-i neamul meu, în Veşnicie,
Cu trup-n lut şi duhul ridicat la cer,
În primăveri îl tămâiază florile pe glie
Şi-l plânge-n untdelemn o candelă-n ungher!


TRISTEŢI

E tot mai agitată marea
Şi tot mai multe vase scufundate
În lume s-a stricat şi sarea
Iar straja nopţii doarme la palate

Câmpia îşi ascunde zâmbetul din floare
Şi nici o zână nu mai vine-n vis
Lumina strâmtorată e zăvorâtă la-nchisoare
Şi Iadul se revarsă peste Paradis

Aproape nimeni nu mai vrea inelul
Cununa căsniciei să o-mpartă-n doi
De s-ar putea am înrobi şi cerul
Iar porumbeilor le-am declara deschis război

Se lasă noaptea neagră peste crini
Luna arde-n candeli la morminte
Străbunii umblă goi prin amintiri
Nici carne nu mai au pe oseminte

Sub linişti aparente veghează valuri ascuţite
Urgia în orice clipă e gata să erupă
Talazuri mari de plumb cu gurile căscate
Corabia vieţii noastre aşteaptă să o înghită

Firavă este barca şi cerul e însângerat
La orizont, o radă, nu ni se arată
Pe valuri Crist, tot plânge-nsingurat
Că ruga noastră, din nou, se lasă aşteptată.


APOCALIPSA

Se-aprinde crugul şi ard luminătorii
În iezer se topesc şi curg către pământ
Iar cerul se deschide şi neamurile plâng
Pe cap cenuşă-şi toarnă bocitorii

O mare de pucioasă cu foc amestecată
Se-ntinde ca un cort peste zidire
În lacrimă s-a afundat întreaga fire
Din şapte cupe cu venin făptura se adapă

Când, dintr-o cupă, veninul se varsă peste mare
Întreg pământul se clatină şi plânge
Tot ce e viu acum s-a prefăcut în sânge
De la întâi născut până la omul mare

Şi goliciunea lumii deplină se arată
În trei s-a sfărâmat Cetatea, ce pe nisip stătea
Miroase-a moarte şi pucioasă orice stea
Din soare n-a mai rămas decât o pată

O fiară călărită de-o femeie, în stofă stracojie
Cu şapte capete, având în vârf şi zece coarne
Aleargă peste ceruri în sunete de goarne
Sub ea, pământul învechit dogoare ca-n pustie

Agoniseala lumii e purtată pe-a Sâmbetei ape
Urgia se întinde ca un fulger şi nimeni nu mai doarme
Când Antichrist, pe cei nelegiuiţi îi ia în coarne
În pântecele rotunjit al lumii durerea nu încape

Peste întunericul de smoală ce lumea o cuprinde
Răsare Mielul, ca un Soare, purtând în mână stele
În gura Lui de foc e sabie cu două feţe
Ce seceră tarlaua aurie, iar pleava o aprinde

Pe cer se-arată semnul Crucii Sfinte
Şi Mire şi Mireasă se pregătesc de Nuntă
Cu zeci de mii, de mii de îngeri care cântă
Atunci când Cartea Vieţii e pusă pe morminte

Şi zace moartă, Moartea, prinsă în cătuşă
Iar caprele s-au despărţit pe veci de oi
Ierusalimul Sfânt deschide uşa pentru voi
Ce sunteţi Sfinţi...apoi Omega-nchide uşa!

Oriunde eşti, ori viu, ori mort în chin
În strunga judecăţii răspunsul trebuie să-l dai
Acum, de DRAGOSTE depinzi, ori ca să arzi,
Ori să viezi, cu Alfa Sfânt pe veci,
În cerul şi pământul nou. Amin!