cpIncantație

Lună frumoasă
rotundă și bună
lună răsare
iubire nebună
lună frumoasă
ești sora mea bună
lună înscrisă pe cer
ca o rună,
lună.




Solfegiu

Exersez atent fericirea
Căzând în cer printre flori,
Plutesc discret în inele de aer
Printre aștri și nori.
Mă rotesc în vârtej de lumină
Ard simbolic petale de foc,
Pe umeri îmi cresc gigantice aripi
Când m-ascund după soare
În al  razelor joc.
Mă preschimb în buchete de mii de arome
Cad în ploaie, sunt roua din zori,
Exersez atent fericirea
Printre aștri, petale și nori.


Silence

Toate sunt cum le știați:
aceleași sălcii triste și demne
străjuiesc încă poteca,
dealul rotund – sân matern –
veghează pădurea,
părul cu arome coapte
e la locul lui.
Doar vechea casă
a plătit tribut timpului
prelins peste șindrile.
Chiar și aerul reavăn al copilăriei
e aproape la fel
tulburat doar de trecerea gâzelor.
Peste toate,
tăcerea voastră asurzitoare
dă de veste
printre livezi.


Adage

Dansează, dansează...
prelungire a sunetelor
când vântul cântă la saxofon,
adie parfumul grației
din alte timpuri,
dantela norilor – cortină
pentru splendori spectaculare,
lacrimi ale plecării prea devreme
în somn, când
lebădă albă execuți piruete în aer
sfredelind miezul clipei,
plutești peste relieful sufletelor
pe scena Marelui Teatru,
din staluri mii de ochi te urmăresc
cum cobori încet
atentă să nu rănești amintirile
culiselor goale.


Recunoștință

Mîini de lumină
îmi mângâie chipul devenit translucid,
adună lacrimi mult prea grăbite
spre cascada timpului,
clepsidra
în pereții căreia
se sparg nisipurile albelor tăceri
încă din vremea primordialei inocențe –
dăinuie.

Mâini de lumină,
prelungiri ale ființelor astrale
ce mă poartă înlăuntrul lor,
semn al recunoașterii ultime.

Fără voi
n-aș fi străbătut drumul
până la capăt.


Numele tău

Ne-am cunoscut în alte vremi
și de mi-ar mai fi dat
te-aș vedea
orice contur va fi având chipul tău,
orice privire.

Te-aș auzi
chiar dacă vocea ta
n-ar fi decât o șoaptă concentrică
de forma buzelor
și-ar încăpea în adierea
unui gest îndepărtat.

Aș mângâia
cu aripa încercată de zbor
a ființei mele lăuntrice
urmele pașilor tăi
oriunde în lume își poartă cadența.

Te-aș recunoaște
oricare ar fi numele tău azi
așa încât n-aș rămâne
niciodată pierdută.


Tribut

Dă-mi mie plânsul tău
când ești alungat printre ruine și gloanțe
și cu sufletul alb
ca prima filă a primei zile
treci dincolo de tortură și umilință,
dacă memoria vieții frumoase de mai ieri
cu azuriul amiezii și grijile banale –
te sfâșie,
în absența celor dragi
 - uciși pentru nimic –
e cuțit în rana deschisă
și nedreptatea care apasă
cu cerul prăvălit peste catacombe.
Iau eu plânsul,
tu du-te și luptă pentru cei rămași
până la capătul victoriei.
Mă fac jgheab lacrimilor tale,
mi se cuvin.


Alchimie

Trăim atât de aproape,
despărțiți
doar de strada schițată vag
prin ceața grăbită a dimineților
te zăresc
în prelungirea umbrei mele
ca apoi să mă topesc
în arșița amiezilor,
devin fluidă
curg pe sub mii de roți în mișcare
spre partea ta de asfalt
unde – în sfârșit devin abur.
În înserarea calmă
privesc în oglinda geamului tău
- suntem aproape vecini.



Tangibili

Trăiesc absența fiecăruia dintre voi
la limita dintre respirație și abis.
Și-mi spun cu fiecare plecare
că aceasta este o rană
care nu se închide
ci-mi devine trofeu
amprentă
altar
heraldic semn al trecerii
corolă a tot ce n-am rostit
când erați tangibili,
creuzet în care se contopesc în secret
ingredientele iubirii
peste care lacrimile-mi curg
albe, neștiute și pure.