hc3Sclipire copilăroasă

Mami! Mă strigă vocea caldă și duioasă a primei mele primăveri
-Ce sunt licuricii și de unde vin?
-Fluturele meu diafan, i-am răspuns uitându-mâ plină de recunoștință la ea: licuricii sunt făpturi minune trimise de către univers pentru a oferi nopții dansuri luminoase in verile calde.
Gingașă cu privirea adormită, părea mulțumită de răspuns stând domoală înfășurată într-un cearceaf de in topit cu ochii întredeschiși, doar vântul o mai trezea ,legănându-se sincronic in lung și lat tresare exclamând:
-Mami eu vreau să merg in infinit !
Aproape că am amuțit
Dar infinitul este fără sfârșit scumpa mea, iar acolo ajung doar sufletele noastre...


Dar in infinit e întuneric și sufletele plecate se tem, aș vrea să le duc licurici să nu le fie frică.
Uite cum stau îngândurată întrebându-mă oare fetița mea gingașă precum aripile catifelate de fluture va înfrunta lumea asta mare dar nu las aceste griji să mă acapareze și o imbrățișez indată spunându-i că va avea o călătorie unică , plină de mister, aventură, fericire, iubire, încercări , uneori va fi greu și vor fi multe trepte de urcat dar voi fi mereu aici pentru a o susține și indruma și a-i accepta deciziile chiar dacă nu voi rezona întotdeauna cu ele .
-Orice ar fi , să nu privești niciodată in urma ta! Dar niciodată
-De ce mami?
-Deoarece privind inapoi , te vei opri din călătorie , iar toate aventurile care te așteaptă vor pleca în altă parte.
-Cum se numește călătoria aceasta magică mami?
-Viață scumpa mea! Și te așteaptă să o trăiești frumos zi de zi bucurându-te de ea.


Scrisoare in toiul nopții

…Iar e 5 dimineața și totul pulsează în mine, sângele îl simt cum se îngroașă, corpul tremură, fiecare celulă și atom reacționează  la amintirea ta, ești ca o stafie impregnată in filmul vieții mele, cât de ironic, ai dispărut dar mă urmărește amintirea ta , a noastră mă bântuie neîncetat, fiecare clipă se repetă la nesfârșit ca o piesă veche pusă pe repeat, frumusețea constă în faptul că îmi hrănesc încă mintea și sufletul cu tine, nici să te urăsc nu pot,nici că aș vrea, cum aș putea urâ soarele care imi încălzește inima zi de zi , m-a ars groaznic de rău dar încă  il iubesc , vina nu este a soarelui ci a mea căci prea aproape , prea in bătaia lui am stat.
Nostim este, deși eu sunt doar un apus, tu pentru mine vei fi mereu răsăritul , cel care mi-a colorat viața , cel care a aprins focul sufletului meu, două esențe atât de diferite care au vrut a schimbe lumea, care au vrut a se schimbe pe ei pentru a putea funcționa intr-o spirală energetică constant funcțională.
Sunt terifiată, Înghețata,răpusă, mă simt ca un naufragiat pe un tărâm pustiu după care fuse sbulberat de valurile marii, sunt atat de departe de casă,am pierdut acasa, acasa erai tu.
Acasa erai tu…
Deja răsare soarele, sper ca măcar acest moment să ți-l amintești mereu ca era al nostru , când totul e negru și alb in același timp, când e atât de multă liniște in întunecimea dimineții și totuși e lumină, o lumină roșie, plăcută care trece de timp și spațiu, trece de tot ce este omenesc și ne aduce împreună sau ne aducea cândva.
Acum tot ce pentru tine este un trecut, un apus de soare pentru mine este o rană atât de adânca si deschisă incât plăcerea mea vinovată a devenit mai nou retrairea amintilor, incerc din răsputeri să le caut pe cele negative , să pot să te urăsc , să mă mint in sinea mea că a fost doar o poveste esuată pe care cândva le-o voi spune nepoților dar nu reusesc decât să pun mai multă sare pe rană.
Sunt nenumarate zile,saptamâni, luni, ani,de când mă numesti trecut, luni …de când omul alături de care am cele profunde amintiri, m-a făcut pe mine însămi o amintire, sunt nenumărate saptamani  de doliu in care am tăcut ,am plans am urlat, am atacat, am căzut,am sperat și m-am rugat, am implorat ca tu să revii fizic in viață, că psihic , emoțional ești mai viu ca focul care arde înlăuntrul meu.
Sunt nenumarate luni in care am îndepărtat orice om de lângă mine,totul si orice interacțiune a devenit insuportabilă, orice formă de socializare e mult prea greoaie, vreau să stau singură dar fără a mă mai simți  atât de singură și vulnerabilă,vreau să urlu, să mă scutur de toate dar sunt prea slăbită, vreau să iubesc si să mă las iubită, dar sunt atât de nesigură și de inchisă, ai avut tu grijă de asta, ai avut grijă ca fiecare gând, fiecare suflare fiecare bataie a inimii mele, fiecare dorință, fiecare vis să fie al tău, m-ai dus pe cele mai inalte culmi, m-ai făcut să gust din roua vieții, mi-ai daruit tabloul perfect al vieții , m-ai facut să dansez pe valsul nesfârșit al dragostei promițând că vei fi mereu aici ca nu mă vei mai lăsa niciodată să plec iar eu ca o idioată am înțeles totul pe dos, crezând că vei rămâne mereu, că nu vei pleca nici tu… te-ai ținut de promisiune tu ai plecat, te-ai refăcut, aparent ești fericit in mult râvnitul tău prezent in timp ce eu mă sufoc doar la gandul ca alta ar putea fi in patul tau, degetele tale mangaind firele alteia, săruturile tale atingând coapsele si tălpile ei, e o tortură continuă care pe zi ce trece e tot mai acerbă,e ca intr-o inchisoare unde pedeapsa e la mod automat, acel te iubesc lasat in mesageria vocală, îl ascult la nesfârșit , doar de dorul glasului tau, râsul tău copilăresc l-am memorat si mă  trezește seară de seară cand incerc să adorm.
M-ai aruncat in arena trecutului, ai lasat fiara să iasa, nu mă nici  devorează, nu mă nici omoară ci doar imi amintește zilnic că sunt prizionera ei, a acestei iubiri nebune pe care ne-am jurat-o amandoi , mi-ai jurat că nu mă vei mai lăsa să plec și aici sunt, încă sunt aici, încă îți simt mirosul, încă ești prezent constant în mine, în mintea mea.

Spuneai să ma ascult, sa aud cat esti tu de linistit in timp ce eu agonisesc.

…Ploaia imi inundă din nou inima , e atât de densă încât siroaiele care-mi străbat obrajii se amestecă diafan cu stropii de ploaie.
Urlu, tip, comportementul meu obsesiv-compulsiv  degenerează in fiecare zi tot mai mult , daca așa arată paradisul promis eu cu siguranță am aterizat intr-un hambar incuiat și întunecos al acestuia.
…Dacă vreodată v-ați intrebat cum este să iubești un narcisist, cum doare și cum iti revii dupa o relație cu un astfel de om , nu poți cel putin nu până nu te remodelezi total ca om ,ca nivel de gândire, nu până nu tai legătură total cu trecutul, nu până nu te dezbraci de toate fricile , regretele, frustrările , dezamăgirile, dai cu toate de pământ, le pui intr-o valiză și o lași intr-o gară.
Te urci in primul tren ce vine fără să mai clipești, fără sa privești peste umăr te urci in el și pentru prima oară după mult timp știi că este cea mai bună decizie luată.
Azi începi din nou să trăiești liberă și descătușată de tot bagajul emoțional, toxic pe care l-ai târât după tine crezând că este cel mai valoros și necesar ție.
Azi ești tu, o nouă gară, intr-un necunoscut vagon , către o nouă destinație.
Pornește scumpo în această minunată călătorie , bucură-te de frumusețea liniștii, bea din fântâna etenității, înoată in oceanul verde al inimii tale, râde și dansează pe acordurile propriilor tale melodii, joacă boemă și neînfricată in piesele vieții tale și îndrăgostește-te zilnic de sufletul tâu, căci eu voi fi mereu aici pentru a așterne și a da viață trăirilor tale!
Cu dor și murmur in glas
Acea femeie Sol