Covor de liniște

De azi aleg a te iubi in taină
Căci prea multă gălăgie s-a făcut
În taină îți voi pune chipul
Trupul gol firav, primul și ultimul sărut.

Nu mă întreba de ce,
Pur și simplu asta simt
După un veac de alergat
Am nevoie de odihnă.

Am nevoie a contempla
A privi adânc în mine
A sta și-atât , a cugeta
Văzând pentru noi ce e mai bine.

Au amorțit ale mele simțuri
De lupte câte au dus
Fugind în grabă asuprită de tăceri
Aleg un colț însinguratic
Punând sufletul și mintea in total repaus.

De crezi în soartă nu te împotrivi
Prea multul, e prea mult
Corpul de dureri și suferințe s-a umplut
A ne opri acum e o șansă cândva a ne uni.

În soartă te încrede și nu te scufunda
Universul ne-a scris demult povestea
Respiră blând și calm cu inima deschisă
Unde flacăra a ars, alta așteaptă a fi aprinsă.

Nu fi trist, dezamăgit și abătut
Pe tine te-așteaptă un drum nou, frumos , necunoscut,
Învață ce-a fost de învățat
Unele iubiri sunt prea greu de afirmat.

Adolescenții de altădată au fost la vremea lor
Acum suntem cu totul alții, mai buni , mai fermi, nu fii temător
Te-am iubit în fel și chip cum nu voi mai iubi vreodată
De-or trece anii și tot te-aș mai iubi o dată.

Dar in calea cea greoaie cu turnuri și războaie
Nici tu, nici eu să le purtăm nu mai putem, sunt prea greoaie.

Pune-mă in sertarul vieții tale
Și mă iubește cum te iubesc eu,
De azi tăcut in taină
Rămâi luceafărul sufletului meu.


Din regrete

Din regrete nu se naște pacea lumii către cer
Din regrete amânate
Curg șiroaie lungi înfășurate intr-un diafan fesier.

Curg, al anilor amintiri blajine
Încărcate de dureri …
Doruri tainuite de iluzii scufundate
Pe ale corăbiilor catarge,
Mantre intonate pe ritmurile falselori plăceri .

Nici că îmi mai pasă ce culori o avea toamna ,
Când anotimpurile se schimbau
Tot ce am simțit in vene era cât de rece…Cadea ploaia


Către marea fără margini amintiri am alungat

Frici , dureri, iubiri și toate câte le-am trăit
Dar să vezi tu nesimțita
Toate cu dobânda mi le-a înapoiat
Imi spunea in valuri multe
Tu învață a le-înfrunta .

Și stau acum la marginea pădurii
De data aceasta rugându-mi însuși mama
Să ia din mine bucata plină a simțirii
Să uit de mine de tot ce-a existat cândva.

Să uit eu cer cu disperare caci in abis negru
Am căzut
Și stau singură ca un copil înfricoșat
Pe un acoperis in bezna nopții
Aș vrea să râd, să plâng, să pot zbura , să-mi fie cald, să cânt.

Am obosit de câte gânduri și cadavre am cărat
Să tot retrăiesc trecutul
Irosind o viață intreagă, am plâns, am regretat
Acum sunt doar pulberea purtată, încotro va bate vântul.