Sânzienele sau Drăgaica cum mai este cunoscută această sărbătoare are loc anual la data de 24 iunie, atunci când în calendarul ortodox se sărbătorește și Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul sau Aducerea Moaștelor Sfântului Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava. Tot în această zi se celebrează și Ziua Universală a Iei. În satele hunedoarene, această sărbătoare se mai numește și Sfântul Ioan de Vară sau Ziua Soarelui (în satele de pe Valea Râului Mureș).
Prima semnalare folclorică a acestei sărbători îi aparține lui Dimitrie Cantemir în opera ,,Descriptio Moldaviae”, unde realizează o descriere în detaliu obiceiului de Sânziene, pe care o asimilează cu imaginea zeiței Ceres, care la romani era zeița grâului și a recoltei. Totodată, ,,Sânzienele reprezintă ziua însorită cea mai lungă și cu noaptea cea mai scurtă din an, socotită la această cumpănă a anului, cu cea mai mare încărcătură malefică, de aceea, țăranilor li se părea că soarele merge cu sărituri și nu-și urmează drumul drept” , după cum relatează Marcel Lapteș în studiul său.
Cu Sânzienele, se încheie ciclul cosmic de creștere a zilei și a luminii, început odată cu ocazia solstițiului de iarnă. Sânzienele, ,,fiind o sărbătoare a sfântului Soare, majoritatea atributelor ei se manifestă în timpul diurn. Există însă și unele practici nocturne semnificative: culesul ferigii, care înflorește o dată pe an, în noaptea de Sânziene, găsită de doi frați gemeni sau de doi veri primari care priveghează la ceas de noapte. Iarba fiarelor se arată doar în noaptea de 24 iunie, când înflorește numai pentru câteva clipe, credință răspândită în Banat. Cicoarea, bună de leac, este culeasă la Sânziene <<un peu avant le soleil levé>>” . Tot în noaptea de Sânziene, se culeg și iarba de aur și iarba ciocănitoarei, două tipuri de plante, care te ajută să înțelegi graiul animalelor, credință ce ar fi fost descoperită și în Bretania, dar și usturoiul, cicoarea, cimbrișorul sau osul viu, alte plante, care odată culese în această noapte sfântă, capătă puteri magice.
Otilia Hedeșan consideră Sânzienele ca fiind o sărbătoare a vitalității, deoarece ,,ritualul care susține cel mai intens această valoare este dansul Drăgaicei, jocul ritualic al Sânzienelor când se aruncă coronițele pe casă pentru viață și moarte, toate reprezintă reminescențe ale practicilor vitale, prin care zeitățile protectoare erau solicitate să apere culturile agrare, în esență o sărbătoare feminină destinată atragerii forțelor pozitive centrate pe practicile de propițiere.”
Conform credințelor populare, se spune că Sânzienele sunt niște fete frumoase, ce umblă prin păduri, oferind diferitelor plante puteri vindecătoare. Ele sunt asociate cu niște zâne, ce umblă numai în cete, ce practică diverse ritualuri magice. Sânzienele ,,sunt considerate Zânele Bune, spre deosebire de Iele și Rusalii, care sunt Zâne Rele.” . Aceste fete aveau capacitatea de a transforma parfumul florilor în leacuri vindecătoare pentru cei aflați în mari suferințe, cu boli grave.
Principala plantă, sânziana, avea efecte curative. Sânzienele se foloseau în farmacologia tradițională cu efecte terapeutice incredibile, în multe afecțiuni ale oamenilor, precum: durerile de ficat, de stomac, de fiere, de cap, de ochi, de urechi, a durerilor în general, de orice natură ar fi acestea, afecțiuni ale plămânilor, dermatologice. Florile sânzienelor sunt de culoare galbenă sau albă. Acestea erau culese și apoi uscate la umbră, păstrându-se la loc uscat, ferit de umiditate și de razele foarte puternice ale soarelui. Se puteau depozita în traiste din cânepă sau în grinda încăperii unde se locuia. O informatoare din satul Târsa (județul Hunedoara) a afirmat că: ,,Babele noastre știau tăte când îi bine și când îi rău să culegi sânzienele. Vezi bine, că la miezul zilei când soarele dă zăpușeală nu-i bine, că să strică florile. Așé tăt pe rouă și cu noapte se făcea după cântatu cocoșului, că atuncea necuratu' se duce pe pustii.”
Un alt obicei era atunci când la nașterea unui copil, moașa scălda copilul într-o apă unde erau puse flori de sânziene. Se practica acest obicei ca noului-născut să îi meragă bine în viață, să fie ferit de orice boală, să crească mare și să fie sănătos. De asemenea, florile de sânziene aveau și o utilitate în vindecarea durerilor de mijloc, cauzate de munca de la câmp a oamenilor sau la strânsul recoltei. Se făcea o infuzie de flori și se bea rece la câmp. În Ținutul Pădurenilor (județul Hunedoara), se ardeau sânzienele și se afumau copiii speriați sau cei care nu puteau să doarmă noaptea, fiindu-le frică de întuneric sau de cele rele.
În noaptea de sânziene, se aprind focuri pe dealuri și se rostogolesc roți de foc, simbolizând mișcarea de rotație a Soarelui. Tot în această noapte sfântă, se pot face vrăji de dragoste, se pot rosti diverse cântece sau descântece pentru a avea sătenii o recoltă bogată în anul acela, femeile trebuiau să se rostogolească goale prin iarba plină de rouă pentru a fi ferite de boli.
În satele hunedoarene, Sânzienele sunt înțelese ca ,,ălea frumoase”, adică zâne frumoase și bune, imateriale, care dansează oriunde le este drag. Sărbătoarea are ca principal scop atragerea de energii pozitive de către femei, fiind o sărbătoare destinată în principal sexului feminin. Energiile sunt atrase de la astrul solar către acestea.
O informatoare din satul Luncani, județul Hunedoara relatează cum se petreceau evenimentele pe data de 24 iunie: ,,Îs așa ca un vânt zânele de Sânziene și duhul sfânt al lui Sf. Ioan Botezătoriu, că atuncea s-a născut, îi zi mare da' nu tăți o țân, mai mult noi muierile. Așé era: dimineața de tăt ne sculam și meream la fântână de ne spălăm cu apa neîncepută, alte fete dădeau cu rouă pe față ca să fie faine și să placă la băieți și ne înțelegeam să merem de cu seară în fânațul lui cutare să culegem sânziene. Da, zâua meream, care pe unde, culegeam tot felul de flori, da' mai multe sânziene. Apoi, le împlăteam fain-frumos de făceam cununile pântru noi și băieți, așé mai mici sau mari cât capu' că făceau mai multe de puneam la poartă, la fereastră, apoi, noi minte de fată le aruncam pe casă.”
Coronițele făcute din sânziene erau bune la vrăjit, erau magice, după cum recunoaște o altă informatoare din satul Alun, județul Hunedoara: ,,de rămâne pe casă îi sămn bun că cel ce-o aruncat o trăi mult, de cădea îi sămn rău, de boală și chiar de moarte, cununile ce se opreau pe casă mai erau păntru fată la nuntă și răpede până-n toamnă de cădeau era bai, că aștepta mult și bine.”
Alt obicei de sânziene era ca fetele tinere să își pună cununele de flori sub pernă ca să își viseze viitorul soț, altele purtau cununile de flori de sânziene în cămașă toată ziua, altele își puneau coronița în păr, iar fetele cele mai micuțe, le țineau pe cap ca să fie mândre și admirate de către cei din jurul lor. Diferite fete din zona Orăștiei (jud. Hunedoara) obișnuiau ca în noaptea de Sânziene să se îmbăieze în apa unde erau puse florile de sânziene, culese în acea zi, după care, plecau în locuri numai de ele cunoscute, unde dansau și desfășurau și alte practici magice.
Astfel, sărbătoarea Sânzienelor este densă în diferite practici ce priveau destinul recoltelor, dar și al oamenilor. Sânzienele sunt înțelese ca o sărbătoare a florilor ce sunt protejate de lumina și căldura Soarelui, care oferă șansa la o nouă viață. Atât ziua de 24 iunie, cât mai ales noaptea sunt extrem de importante, întrucât florile de sânziene simbolizează credința curată a sfântului, având rol vindecător și purificator.
Bibliografie
• Deleanu, Marcu, Mihail, Sânziene – Zâne și flori de leac, Reșița, Editura Tim, 2013.
• Lapteș, Marcel, Anotimpuri magico-religioase, Deva, Editura Corvin, 2011.