Prin gara speranțelor

Prin gara speranțelor mai trec câteodată,
Dar...gara-i pustie, nu-i ca altădată.
Ce tineri frumoși eram, Doamne, odată
Și vântul prin plete zbura doar cu noi,
Iubirea ne era hrană pentru- amândoi.

Făceam câteodată doar un scurt popas,
În ziua de azi amintirea-a rămas,
Un searbăd început la fiecare haltă,
Doar regrete târzii în lume se-arată,
Prin gara speranțelor mai trec câteodată.

Dar nimeni nu e în amurg să ne vadă,
Prin gara speranțelor mai trec câteodată,
Nici plopul singuratic nu mai zâmbește-acum,
Căci astăzi toate s-au risipit pe drum
Și totul parcă s-a prefăcut în scrum.


             Sunt vinovată

Numai eu sunt
vinovată de joc,
vinovată de foc,
de fermecatul izvor,
de adâncul fior,
vinovată de ziuă,
vinovată de noapte,
de-nceput,
dar și de sfârșit,
de tainicul răsărit,
de albastrul pur,
de cântul din zori,
vinovată de fruntea
preocupată a vântului,
vinovată de semnul
adânc al vieții,
pentru că numai eu
iubesc existența
cu jocul ei,
doar început
fără sfârșit,
un semn vizibil
sub fruntea vântului,
preocupat de
neliniștile lumii.


        Ne întâlneam din ce în ce mai des

Ne întâlneam din ce în ce mai des,
răsfoind amintirile
unui început demult răvășit,
adunând cioburile spulberate
de tristețea seculară.
Ne întâlneam tot mai rar,
ascultând singurătatea clipei
ce înconjura altarul
dorului pierdut
în alt anotimp.
Ne întâlneam
din ce în ce mai rar
pe meridianul
clipelor rămase
stinghere pe un țărm
tot mai necunoscut și searbăd,
tot mai singur și neînțeles.


                   De vânzare
                                            
În lume , cândva, totul era de vânzare,
Vindeam iluzii, fantasme, chiar din galantare,
Ne-opream la câte-un colț să prindem câte-un vis,
Dacă-n această lume doar așa ne-a fost scris.

În lume, cândva, totul era de vânzare,
De la regrete sau păreri de rău și câte-o alinare,
Ne-opream la câte-un colț pentr-un oftat,
Dacă-n această lume doar așa ne-a fost dat!

Cândva, vindeam la preț întreg visarea
Și-i auzeam din depărtări chemarea,
Dar, astăzi, nici pe sfert n-aș vinde niciun dor,
Să ocrotească tainic visul călător!


                        De -o fi să ne-ntâlnim

De ne-om întâlni în infinite siderale,
Pe tâmpla cerului sunt visele astrale.

De-o fi să ne-ntâlnim sub boabele de rouă,
Să știi că fericirea ne-a fost dată nouă.

De ne-om întâlni în murmur de izvoare,
Să știi că-acea iubire n-a fost întâmplătoare.

Dar de ne-om întâlni sub unduiri de ape,
Să știi că fericirea ne-a fost atât de-aproape.

De-o fi să ne-ntâlnim în umbra unui dor,
Să știi că fericirea e-n norul trecător.

Dar de ne-om regăsi în șoapta cerului,
S-aduni fiece clipă în pleoapa gândului.

De-o fi să ne-ntâlnim în floarea de cais,
Se știe că destinul din vreme ne-a fost scris.

De-ar fi să ne-ntâlnim în crudul fir de iarbă,
A fost ca-n veci iubirea să nu ne despartă.


                         Nimeni nu vine

Nimeni nu vine, nimeni nu pleacă,
S-asculte-n tăcere stropul de apă.

Nimeni nu vine, nimeni nu pleacă,
Să modeleze lutul din răstoacă.

Nimeni nu râde, nimeni nu plânge,
Ziua de azi tot nu ne-ajunge!

Nimeni nu pleacă, nimeni nu vine,
Să mă îndrepte printre destine.

Nimeni nu râde, nimeni nu plânge,
Dorul din noi  tot nu se stinge!

Nimeni nu râde, nimeni nu plânge,
Cântecul verii tot nu ne-ajunge!