Doar o pasăre-n zbor...

Sunt o pasăre-n zbor,
o frântură de vers,
într-un mic Univers;
dau glas dimineților,
străbat depărtările,
imensitățile cerești;
în drumul spre galaxii
simt nostalgia cerului,
răstălmăcirea lunii,
pământul cum suferă
sub talpa neputinței,
oameni care se răsucesc

în agonie
de dor și suferință;
un bătrân răsucește-n palmă
tristețea globului,
un biet om își poartă povara
pe umeri și-n priviri;
cel înstărit sfințește
galbenu-n pungă și-n gând,
dar fericirea-i scapă
printre degete,
iar copilul din noi caută
inocența visului pierdut;
duc în zbor
lacrimi, incertitudini și dor,
tristețea o adun în cioc
și-o risipesc în cele
patru zări,
bucuria o adun
în grămezi de smarald
și-o împart trecătorilor
în aprigul vânt,
speranța o urc și-o cobor
fără-ncetare
pe ridurile fiecărei dimineți
de primăvară
în care ne ascundem
cu fiecare clipă ce se risipește
în tăcere...
împart, tot împart
dimineți de sidef,
nostalgii din tăceri,
risipiri din abis
într-un veșnic alint,
iar eu mă visez
doar o pasăre-n zbor,
într-un zbor frânt
de noblețea
dimineților
cuminți.



   Încă te mai aștept

Încă te mai aștept
la răscrucea dimineților
promise de așteptări
înfrigurate,
așa cum soarele
și-a dat întâlnire
cu luna,
dar ei nu se întâlnesc
nicicând,
așa cum răsăritul
se-ntâlnește cu apusul,
așa cum dimineața
se întâlnește cu amurgul;
nu e o iubire ca-n
Romeo și Julieta,
Tristan și Isolda, sau
ca-n Manon Lescaut
și Des Grieux,
dar...
încă te mai aștept
dincolo de zare,
dincolo de veac,
dincolo de timp,
la răscrucea
dimineților
promise...



  Între noi și cuvânt

Doar la jumătatea cuvântului
m-am oprit
să-mi trag sufletul
în acest carusel
al discuțiilor
în timp și spațiu,
dincolo de orizont,
dincolo de tăceri.
La jumătatea cuvântului
trăim noi, muritorii,
între a fi și a nu fi,
între tăcere și logos,
între certitudine
și incertitudine.
Nu știm
când ne vom opri
la sfârșitul cuvântului,
la sfârșitul slovelor.
Știm doar
să ascultăm neîncetat
simfonia cuvântului,
melodia timpului,
tăcerea și logosul.
Între noi și cuvânt,
doar un murmur de ape.
Între noi și cuvânt,
o tresărire de pleoape.
Între noi și cuvânt,
doar un zgomot
de șoapte.



  Picături de memorie

Picături de memorie
mi se revarsă în suflet
ca o adiere,
ca o binecuvântare,
dincolo de cuvinte,
dincolo de timp.
Le împrăștii
în cele patru zări,
iar ele, sfioase,
se transformă
în flori de colț
la marginea sufletului.
Uneori, picăturile
mă întristează,
alteori mă bucură,
dar le ascult în tăcere
doar cu vocea sufletului,
ca o adiere,
ca o binecuvântare,
dincolo de cuvinte,
dincolo de timp.
Rămânem doar noi
și picăturile de memorie,
doar noi și amintirile
din suflet
la marginea timpului...