ІЗ ЗУБАМИ, ЦИ БЕЗ НИХ
Іванко́, та гі уге́нь,
Бі́гать, ска́че цілы́й де́нь.
Ни́ нашто часу́ не ма́є,
Фурт ся да́чим загуря́є.
А́ни ї́сти не усти́гать,
Рі́дко ма́тери помы́гать.
Не послу́хать, хôть застрі́лься,
А вадь плач, а вадь засмі́йся.
На́пасть, а не дітвачи́на,
З нього росте́ бітани́на.
В пе́ршый клас зача́в ходи́ти,
Бізря́дити, а не вчи́ти.
Ра́но ма́мка його́ збе́рать
І у чи́стоє убе́рать.
Ве́рнеся, гі колома́сник.
Ща́пом б’є. Што, кіть пропа́сник.
Ро́зказ зра́на – Чисти́ зу́бы!
А дітва́к наду́вать гу́бы.
Зубну́ ке́фку на гнуй ве́р,
Ка́же – Ни́тко ще не вме́р,
Не мы́вучи, пес, коро́ва,
І папу́ля їм здоро́ва.
Я кіть за́чну кефова́ти,
Так мош зу́бы схалова́ти.
Ма́мка ви́скать – Буду́ть жốвті.
А Іва́н юй – В на́шум бốвті
Фа́рбы бі́лôї до блу́ду.
Уціря́ти бі́лым бу́ду.
А вадь ву́рвати їх да́м,
Пốкуй буде́ убо́м на́м.
Ді́до наш зубу́ не ма́є,
Айбо́ ку́річку куса́є,
Та гі молоды́й вувча́к.
Ще й хвали́ться небора́к,
Ош’го зу́бы не боля́ть,
Ай ’му ке́фки не хібля́ть.
На дохто́рах нашпуру́є,
Без зубу́ ся фа́єн чу́є.
Не слу́хайте Іванка́,
Пра́вда ся зубна́ гурька́.
Бо леґі́нь, што без зубу́,
Не зла́комить молоду́.
А́ни гры́зти, ни вкуси́ти.
Без зубу́ паску́дно жы́ти.
CU DINȚI SAU FĂRĂ EI
Ivanco, este ca focul,
Sare, aleargă toată ziulica.
N-are timp pentru nimica,
Mereu e ocupat cu ceva.
Nici să mănânce nu apucă,
Iar pe mama rar ajută.
N-ascultă, nici să te-mpuști,
Chiar de plângi, ori de râzi.
Pacoste, nu copil.
Crește ca un sălbatic.
La școală, în clasa întâi,
Nu învață, face nebunii.
Dimineața, mama îl îmbracă
Cu cea mai curată haină.
De noroi plin el se întoarce.
Îl bate cu bățul. Asta-i, e o pacoste.
Dimineața îi spui: Pe dinți spală-te!
Iar copilul își umflă buzele,
Periuța la gunoi aruncă.
N-a murit încă nimeni, spune:
Nespălați sunt și vaca și câinele,
Iar botul lor e sănătos.
Și dacă voi începe să perii,
Se pot distruge dinții.
Mama strigă- Galbeni fi vor.
Dar Ivan răspunde -
În al nostru magazin,
Vopsea albă, o nebunie.
Cu ei albi o să zâmbesc.
Sau mai bine îi voi smulge,
Și-o s-ajungă la amândoi.
Bunicul nostru n-are dinți,
Și cum mai mușcă dintr-un pui,
De zici că mușcă lupul.
Ba mai se și laudă, sărmanul,
Că dinții nu-l mai dor
Și cu periuța n-are treabă.
Nu mai merge pe la doctori,
Deci e bine fără dinți.
Nu-l ascultați pe Ivanco,
Adevărul despre dinți e altul.
Căci leneșul fără dinți
Nu va vrăji nicio fată.
Nici să muște, nici să roadă.
Fără dinți, traiul e greu.
Roșco Volodimir Havrilovici 26 iulie 1957 - cunoscut zoolog rutean, entomolog, ecologist, redactor și colaborator al Universității Naționale din Ujgorod, organizatorul cursurilor de entomologie din Ujgorod.
Volodimir Roșco s-a născut în anul 1957 la Ujgorod. A terminat Școala Medie Nr.1 în anul 1974. După terminarea școlii, a intrat la Facultaea de Biologie a Universității Naționale din Ujgorod pe care a terminat-o cu succes în anul 1979. În anul 1991 a susținut disertația în specialitatea ”Entomologie” la Institutul de zoologie a Academiei Naționale a URSS. În anul 1992 a devenit conducătorul Catedrei de entomologie și conservare a biodiversității. A fost decorat cu Medalia de Excelență în Învățământul din Ucraina. În anul 2011 a devenit decanul Facultății de Biologie a Universității Naționale din Ujgorod. Volodimir Havrilovici Roșco este un cunoscut om de știință și pedagog. Toată viața și-a dedicat-o catedrei de entomologie de la Universitatea din Ujgorod, una din cele trei catedre cu această specialitate din Ucraina. Este autor al unei întregi serii de publicații științifice, având ca problematică cercetarea variatelor teme de biologie și ecologie, cum ar fi conservarea biodiversității, influențele deșeurilor, agroecologia, de asemenea și învățământul ecologic. Disertația dedicată diversificării perspectivelor în studierea ecologiei plasticului dăunător. Cercetarea a avut loc sub egida Institutului de Zoologie a Academiei Naționale a Ucrainei și a fost susținută în anul 1990.
Pe lângă toate acestea îi place să înveselească oamenii. Scrie versuri satirice în limba rutenilor. Scrie despre ruteni ca să amintească tinerei generații cine sunt aceştia, ce caracter frumos au, că nu sunt războinici, ci oameni harnici, care toată viața lor muncesc pentru familie. Cât timp trăiesc, credința în Dumnezeu, credința în familie, credința în patrie înseamnă totul pentru ei, oameni buni, cinstiți, oameni cumsecade, de care Volodimir Havrilovici Roșco este mândru.
Рошко Володимир Гаврилович 26 юлия 1957 — знаный зоолог, ентомолог, еколог; випускник та співробітник Ужгородського національного університету, організатор каждоручных Ужгородських ентомологічних читань.
Володимир Рошко родывся 1957 року в м. Ужгород. Закончив Ужгородську СШ № 1 у 1974 р. По окончанію школы вступив на біологічний факультет УжНУ, котрый закончив з відзнакою у 1979 р. У 1991 р. захистив дисертацію за спеціальністю «Ентомологія» в Інституті зоології АН УРСР. З 1992 р. — завідувач кафедрою ентомології та усокоченя біорізноманітя. Нагороджений нагрудним знаком «Відмінник освіти України». З 2011 року — декан біологічного факультету Ужгородського національного університету. Володимир Гаврилович Рошко — знаный науковець і педагог. Цілоє житя робыть на кафедрі ентомології Ужгородського університету — одній з лише трьох подобных кафедр в Україні. Автор шора спеціальних наукових публікацій з вопросів дослідження біологічного різноманіття та екологічних проблем, у тому числі: охорона різноманіття, впливи повеней, агроекологія, екологічна освіта тощо. Дисертація присячена вивченню видового різноманіття та екології пластинчастовусих жуків. Дисертаційне дослідження проведено під егідою Інституту зоології НАН України і захищено 1990 року.
Пиля того вшыткого любить забавити чилядь. Пише фіґлярські віршикы на русинацьків бисїді. Пише за руснаку, обы здогадати молодому поколению, ко такі руснакы, яку файну натуру мавуть, ош то не воякы, а єдні роботні люде, котрі цілоє житя роблять не на себе, а на файту. Віра у БОГА, віра у файту, віра у Отцюзнину – йсе є то, чим жилы руснакы, благі, чисні, порядні люди, котрими пан Рошко дуже ся гордить.