lupea1În comparație cu alte opere ale lui Shakespeare, subiectul acestei piese se caracterizează printr-o mare simplitate, dar această simplitate a unei arte înalte este dobândită cu prețul unor îndelungate căutări. De data aceasta, Shakespeare nu a avut nevoie de un subiect complicat, pentru că ar fi eclipsat astfel ideea fundamentală a unei lucrări caracterizate printr-o neobişnuită profunzime.
       Piesa este atât de simplă, atât de laconică, atât de săracă în ceea ce priveşte jocul întâmplărilor, încât este aproape cu neputință să-i povesteşti conținutul. Oamenii l-au înşelat pe un om, pe Timon din Atena, un om care-i iubea pe oameni. Aceiaşi oameni şi-au bătut joc de cele mai sfinte sentimente ale lui Timon, lipsindu-l de credința în demnitatea omenească, motiv pentru care omul acesta, Timon, a prins ură pe oameni şi i-a blestemat . Asta este tot. Dar forma în care este exprimată această idee, conținutul piesei, amănuntele ei, sunt atât de mărunte, atât de neînsemnate şi, totodată, atât de bine cunoscute, încât ar fi plictisitor să le povestim.

Şi totuşi, Shakespeare ştie să le facă atât de interesante, încât nu ne putem desprinde de ele, ca să nu mai amintim de faptul că lipsa lor de însemnătate pregăteşte o catastrofă îngrozitoare care, pur şi simplu, ne sperie. Este vorba despre scena din pădure, unde blestemând crunt, cu sarcasm amar şi veninos, cu o furie condensată şi calmă,Timon îşi face socotelile cu omenirea. Şi totuşi, această tragedie îngrozitoare, deşi lipsită de vărsare de sânge, îngrozitoare până şi în simplitatea ei, în calmul ei, este pregătită de o comedie stupidă, de tabloul dezgustător al unor oameni, care devorează un om, îl ajută să sărăcească, apoi îl uită.
       Pe baza propriei sale experiențe amare, eroul ajunge la convingerea că prețul omului în societatea în care trăieşte este în funcție de starea lui materială, de banii lui, de aurul lui.
       Shakespeare atinge aici chiar rădăcinile răului care domneşte în societatea bazată pe propietate, rădăcinile modului de viață în care valorile materiale îl înăbuşesc pe om.
       Întâlnindu-i în pădure pe tâlhari, Timon le dă aurul găsit. Pentru el, tâlharii nu sunt nişte paria ai societății, ci nişte oameni cinstiţi, cel puțin prin aceea că nu sunt fățarnici atunci când îi jefuiesc pe alții, cum fac cetățenii
" onorabili " ai Atenei, ascunzându-şi ipocrizia şi setea de câştig.
       Inumanitatea care domneşte în societate îl face peTimon mizantrop. Blestemând întregul neam omenesc, el pleacă din această viață scârbit de toate nedreptățile ei.