pattyMotto: „Frumos ca-n Draxeni de Vaslui
Nicăieri în lume... Nu-i!” -Patty Ferariu
Dor, dor și iar dor...de anii copilăriei, de vise/visări, de locul natal, casa părintească și de sat- la braț cu verde-crud și roșu-visător,/„prin arșița timpului văd verdele zborului”...,/„de misterul dintr-un nor” cu o floare care-i zâmbește/la malul mării-și odihnește destinul...pe pluta dragostei de oameni („hora lacrimilor” din dragoste de țară); de istoria zbuciumată a poporului din care face parte; trece-n zbor o săptămână prin vara viselor și toamna cu speranțe...cu „destine nebune pe vioara melancoliei/inimii/; în grădina sufletului cu dor de viață și copilărie”-acestea ar fi ideile care animă versurile!
„Do...dorul mă cuprinde iară
Re...rezemată-ntr-un condei
Mi...mi-amintesc un colț de vară
Fa...fața ta și ochii tăi
Sol...solitară-n pragul serii
La...o margine de țară
Si...singură la malul mării
Do...dorul mă cuprinde iară!”-(Solfegiul dorului)


Pentru a înțelege nuanțele sentimentelor din versurile autoarei Patty Ferariu ar trebui să pornești de la „o idee emoțională” exprimată chiar înainte de a scrie versurile și anume proza scurtă inserată inițial cu titlul „Floare de mac”. Cu gândul la florile de mac, la sufletul/ele pereche și la tradiționala poezie a sufletului:
 „Florile de mac sunt un fel de mamă și tată pentru grâu(zice tata) îl păzește să nu pățească ceva...Așa cum vă păzește pe voi mama voastră și tatăl vostru(zice căruțașul)...iar autoarea fiind stăpânită de o imensă dragoste față de „tata” de câte ori vede flori de mac își amintește de conversația din căruță cu tatăl ei care-i explica și ce este o mamă vitregă și legenda locului „Fata moartă”.
Astfel poezia aduce după sine o parte din sufletul autoarei-dorul o poartă când spre trecut, când spre viitor:
„Mă trezesc în fiecare dimineață cu zâmbetul pe față,/ Când Răsăritul îmi dă viață și mă-ncarcă cu Speranță./ Rănile...le-am conservat prin compromisuri,/ Sufletul mi-l odihnesc între două asfințișuri”-(Între două asfințișuri).
Dor de Tata/ Mama:
„M-ascund ades în colțul din odaie...Te strig prin lacrimi ce îmi curg pâraie,/ Te regăsesc doar printre amintiri.../ Să te mai pot îmbrățișa sunt amintiri”(Dor de Tata); „Pe aripi de cer senin,/Te văd mamă printre stele,/ Zi de zi, seară de seară/ Te tot caut printre ele.”(Dor de Mama) Autoarea se simte străină pe meleaguri natale la vederea casei părintești de unde lipsesc cei doi părinți/ culmea dorului-când se trezește din visare, de Ziua Mamei: Oh! De n-ai fi plecat în lut,/ Azi eram apropiate/ Chiar de locuiam departe/ Am fi sfătuit de toate/ Chiar minut după minut, Că-ți făceam mamă, Facebook! (Ziua Mamei).
Asemănătoare poeziilor populare-în cuvinte simple și sincere în acord cu legile firii-poeziile din acest volum cu titlul „Între două asfințituri”-au un stil aparte în care culorile anotimpurilor sunt în acord cu sentimentul exprimat-(liniște/tumult, lumină/întuneric/ alb/colorat, Cer/ Pământ- (verde-renaștere, viață, primăvară); roșu (iubirea cu toate atributele ei), de regret și speranță-„dorul -o durere dureros de dulce”  etc.  
Autoarea se îndreaptă a ne comunica alte stări sufletești:
-„Azi, am zăbovit o clipă printre trestii și arțari,/ Am cules în palmă gânduri, și-am ciuntit anii amari” (Declin);
-„Plouă mărunt și-un dor mă lovește/ Un fir roșu se scurge din trupu-mi căzut,/  Castanul căzut zâmbind îmi șoptește,/ Că viața mereu are un nou început” (Castanul dorului);
-„O să-mi crească macii pe izlazul dorului/ Și în capul pieptului crinul Maicii Domnului,/ Șapte flori de crizantemă, presărate cu mătasă,/ Împlinite într-o stemă îmi pun sufletul la masă”. (Comoara sufletului);
-„Iubiri pierdute...Eșecuri...Realizări.../ De toate mi-a fost dat să le trăiesc.../ De-ar fi să-ntoarcă anii...N-aș vrea să schimb nimic,/ Aceeași viață îmi doresc!” (Retrospectivă/50 ani);
„Prin  arșița timpului văd verdele zborului” în zâmbetul copilului Alex, sărut între Cer și Pământ, Sonetul Ecaterinei Teodoroiu, un „mulțumesc” cu litere de aur adresat învățătoarei, în memoria jumătății pierdute-1993 etc.
Cu sufletul vesel zburdând prin primăvara viselor uneori poezia e mai actuală ca niciodată:
-„Încarcerată, se înfășoară în voalul alb al Speranței/  Privește spre Răsărit, așteptând un răspuns de la soare,/ Îngenunchează spășită în fața nedreaptă a pandemiei,/ Cerând milă pentru oameni și viețuitoare.” (Primăvara speranței/2022;
-„Nu...nu suntem pierduți cât Planeta-i verde,/ Dumnezeu de sus aude și vede!”(Corona-Virus);
Mai aproape de Iisus, de mână cu Iisus/ călătoare prin vise din primăvara copilăriei: „Mă plimb hai hui, prin Univerul meu rătăcitor,/  Înalț sublimul răsărit în asfințit,/  Cu aripi renăscute-n infinit!” (Flori de mac);
„Între două asfințituri” se alege viața, credința-n ziua de mâine, în ideea că viața merită trăită, părăsirea amintirilor care sunt ca o obsesie și acceptarea zilei de azi  cu luminozitatea ei:
-„Pe cărarea vieții mele fânul am cosit,/  Anii grăbiți se răstoarnă înspre asfințit,/  Bujorii obrajilor petalele și-au scuturat,/  Ghiocei albi de zăpadă pletele mi-au argintat.”(Cărarea vieții).
PROF. OLIMPIA MUREȘAN, ASOCIAȚIA SCRIITORILOR, Baia Mare, Maramureș, Ulmeni, februarie, 2022