p„Cu mine se petrece ceva. O viață de om.”, spunea Marin Sorescu și se pare că și cu Patty Ferariu „se petrece” tot o viață de om pe care o devoalează subtil în cel mai recent volum de versuri „Între două asfințituri”, apărut în Colecția „Poesis” a Editurii „eCreator” din Baia Mare, în 2022.
Versuri sensibile, pline de emoții și sentimente, transmise subtil prin imagini artistice deosebite, prin figuri de stil ce impresionează sufletul și ochiul cititorului, îmbogățesc viața dintre „două asfințituri”,  metaforă sugestivă a vieții („Apusul soarelui călăuzește asfințitul meu firav, / Din norii plumburii îmi croșetează un ROGVAIV... / ... / Nu mă mai tem de întuneric când soarele apune, / Îmi iau lumină de la stele, iar Luna de urât îmi ține. / ... / Rănile... le-am conservat prin compromisuri, / Sufletul... mi-l odihnesc între două asfințituri.” – Între două asfințituri).


Volumul începe cu o confesiune, un remember al copilăriei („Foșnetul pădurii dese mă duce-n copilărie, / Cu flori prinse-n pălărie, urc la deal pe-o cărărurie.” – Pădurea amintirilor), numită sugestiv „Flori de mac” (sugerând fragilitatea, frumusețea, dar și efemeritatea acestor flori) în care este evocată figura mult iubită a tatălui plecat („Oare nu cumva toate florile de mac sunt... Tata? Frumos ca-n Draxeni de Vaslui... / Nicăieri în lume... nu-i!”), piatra de temelie, se pare, a întregii sale vieți („Mi-am așezat cu grijă / Toate dorurile-ntr-un ulcior, / Doar unul singur nu-mi încape... / Și îmi astupă inima c-un nor. /... / Am zăbovit pe banca de la poartă... / Și te-am simțit alături... Dragă Tată!” – Dor de tata).
Nu numai dorul de Tata este îngrozitor, ci și cel al mamei („Pe aripi de cer senin / Te văd, Mamă, printre stele, / Zi de zi, seară de seară / Te tot caut printre ele. / ... / Și am un regret în suflet, / Cât mi-o fi dat să trăiesc, / Că nu ți-am spus niciodată: / Mamă, Te iubesc!” – Dor de Mama).
Pornind în mod firesc din punctul de vedere al dorului („Vântul verii mă răsfață, / Leg iubirea de un nor, / Curg sudorile pe față, / Zac la umbra unui dor.” – La umbra dorului), Patty Ferariu își revarsă sentimentul de iubire dintru începuturile sale, părinții pe care îi ridică la rang de Dumnezeu, scriind cu majuscule cele două substantive ce îi denumesc.
Iubirea, sentimentul acesta atât de înălțător, primit de la Dumnezeu o dată cu suflul de viață, înnobilează inima sa plină de har poetic, pe care îl ridică pe piedestalul pe care merită să stea („Pe ogorul dintre atrii mi-a încolțit un grăunte / Și adapă cu speranțe inima fără veșminte. / ... / Rodul trupului îmi crește prin lumina ochilor, / Înconjurat de puieții din pântecul florilor. / N-am să îndrăznesc vreodată să-l mânii pe Dumnezeu / Și-i mulțumesc zi și noapte pentru-ntreg  cuprinsul meu!” – Comoara sufletului).
E firesc ca dintr-o asemenea „comoară” să răsară flori cu parfumuri tari și care să rezoneze cu sufletele celor dornici de frumos și interesați să pășească pe „Cărarea vieții” („Pe cărarea vieții mele, verde-am presărat, / Zâmbete și bucurii peste tot am dat, / Frunze vii de busuioc am trimis în dar, / Crengile de iasomie le-am făcut hotar.”), ascultând „Ecoul gândurilor” („Peste zările pustii cerul cerne fluturi, / Stelele zboară și ele peste anotimpuri”) scăpate de pe filele „Din cartea vieții” (Sub talpa inimii am mai strivit un dor / Și-mi curge-anevoios prin vene, / Cu susur blând ca apa de izvor, / Inundă sufletul țâșnind prin gene. // Ne-am rătăcit lăsând ofrandă sorții / Două inimi moarte, unite-n una vie. / Și-am mai întors o filă-n cartea vieții, / Sperând că voi găsi o pagină-nchinată mie.”).
Beneficiară a unui complex nesfârșit de frumusețe, Patty Ferariu nu pregetă de a ne descoperi plinătatea sufletului său sub mai multe aspecte, nu doar al dragostei de părinți, locuri natale, ci este sensibilă și la noțiunea de patrie și neam, de semeni, de personalitațile culturale definitorii pentru neamul românesc (Mihai Eminescu, Ecaterina Teodoroiu), de vremurile vitregi uneori în care ne abatem ca și muritori ai acestui pământ („De-aș putea să zbor spre stele, / Mi-aș face șirag de perle... / Toate lacrimile mele. // De-aș putea s-alerg pe mare, / Aș strânge raze de soare... / Să m-ascundă de întristare.” – De-aș putea).
Nostalgia pierderii copilăriei („Pe valuri legănate, dansând prin gânduri sub bolta nopții înstelate, / Plutesc pe-o luntre-ncărunțită, cârpind aducerile-aminte” – Retrospectivă – 50 de ani) se întrevăd obiceiuri pierdute în timpuri străvechi („Cu fir roșu de mătasă / Urzesc zilele senine, / Dorul mă poartă acasă / De pe meleaguri străine. // Stativele-au putrezit / Stând în gura podului, / Cu șervetu-mpăturit / Ștergem valul dorului.” – Stativele amintirilor) dintr-un loc aflat „Între două anotimpuri” („M-am îmbrăcat în toamna vieții cu frunze galbene și crengi uscate, / Am strâns în poală crizanteme și toate visurile destrămate.”).
Din galeria figurilor dragi nu lipsește nici „Grija unei mame” pentru fiul său („Fiului meu, Alex” - „Floarea mea de cer senin, / Cu soarele-n privire, / Cu zâmbet alb și chip de crin / Mă-mbraci în fericire.”), sau dragostea femeii pentru „jumătatea pierdută” („M-am oprit demult din plâns, / Fără vreun motiv anume, / Și în suflet am ascuns / Chipul tău și al tău nume.”).
Marcel Proust spunea: „Caută și păstrează mereu o bucată de cer deasupra vieții tale”, iar autoarea acestui volum așază și pe portativ dorul din bucata sa de senin („Do... dorul mă cuprinde iară / Re... rezmată-ntr-un condei / Mi... mi-amintesc un colț de vară / Fa... fața ta și ochii tăi. / Sol... solitară-n pragul serii / La... la o margine de țară / Si... singură la malul mării / Do... dorul mă cuprinde iară.” – Solfegiul dorului).
Trăind și viețuind în iubire, Patty Ferariu încântă, invitând la suflu și răsuflu de viață...
Ia aminte și trăiește, cititorule!