Originea bancului ca specie folclorică trebuie căutată în SNOAVELE de altădată, dar putem face apropieri şi de specia cultă a ANECDOTEI. Grecescul ANÉKDOTA este echivalentul vechiului cuvânt slavon IZ NOVA, din care derivă românescul SNOAVĂ, ambele vocabule având înțelesul de istorie inedită, ca şi latinescul NOVELLA. Spre deosebire de snoavă şi banc, anecdota, nu numai că nu este o specie folclorică, ba mai mult, are chiar şi un anumit iz erudit prin faptul că se referă la anumite celebrități, având aşadar şi un pronunțat caracter didactic. Uneori, anecdotei îi lipseşte umorul, trăind doar prin pilda ei sau prin curiozitatea pe care o relatează. Bancurile, dimpotrivă, sunt orale şi anonime, ducându-ne adesea la o existență de culise, fără a exclude însă posibilitatea ca la origini, bancul să fi avut şi el o proveniență semi - cultă, urmând apoi folclorizarea acestuia. Spre deosebire de snoave, care sunt ínțelepte, bancurile sunt oarecum şmechere, având un soi de şmecherie superioară, de ordinul intelectului, constituindu-se în substsnța momentului şi ieşind din actualitate odată cu el, devenind " . . . prin excelență un exercițiu de inteligență . . . ", aşa după cum sesiza şi marele folcloris român, Ovidiu Bârlea.
Snoavele sunt morale. Bancurile sunt amorale. Ele îşi aşează personajele, nu în perspectiva unor norme, ci în acea a unor interese. La noi, bancurile au o adevărată tipologie umană, împărțită pe provincii şi pe naționalități : " olteanul ", " ardeleanul ",
" țiganul ", "evreul ", " rusul ", " negrul ", " americanul ",
" englezul ", " neamțul ", " scoțianul " şi aşa mai departe.
Cartea domnului Grigoraş Ciocan, BANCURI HAZLII : De la popor luate, Înapoi iară date, ISBN 978 - 606 - 9719 - 62 - 6 / 821. 135. 1. Tehnoredactare : Adalbert Solticzki ; Coperta : Florin Dochia ; Ilustrații : Leonte Năstase, a apărut la Editura eCREATOR din Baia Mare, 2022, în Colecția POESIS.
Din FIŞA BIBLIOGRAFICĂ a autorului, aflăm că s-a născut în satul Sălința, comuna Vima Mică, județul Maramureş, la data de 28 mai 1952. Clasele primare le face în satul său natal, Sălința, iar Şcoala de construcții, la Dej. După absolvire, a lucrat pe şantierele de construcții din țară dar şi-n alte țări : Irak, Izrael, Spania. Din mărturisirile dânsului aflăm faptul că " Din copilărie mi-a plăcut să scriu, să îmi aşez gândurile, tinerețea şi frămâtările sufleteşti în poezie. Le-am păstrat ani mulţi prin sertăraşele dulapurilor, fără să cred că ele vor vedea lumina sfântă a tiparului. Dar Dreptul şi Bunul Dumnezeu le orânduieşte pe toate! Abia acum, când tâmplele mi-au albit, prin trecerea anilor, le-a venit şi lor rândul să fie aşezate, cu emoție şi sensibilitate maximă, în file de cărți, între două coperți. Am scris mergând la muncă, am scris venind de la muncă, adică mereu am fost înconjurat de poezie, fără să îmi dau seama, atunci, că poezia face parte din mine ".(FIŞA BIOGRAFICĂ).
Grigoraş Ciocan a debutat cu volumul DIN DOR DE ZARE ALBASTRĂ (Editura ARMONII CULTURALE, Adjud, 2020), urmând apoi : CĂLĂTOR ÎN ȚARA SFÂNTĂ (Editura ARMONII CULTURALE, Adjud 2020) ; VIAȚA TRECĂTOARE - DE LA TINEREȚE, PÂN ' LA BÂTRÂNEȚE (Editura eCREATOR, Baia Mare, 2021) ; PSALMI ŞI RUGĂCIUNI (Editura eCREATOR, Baia Mare, 2022). A fost tipărit, de asemenea, într-un număr de 16 volume colective sau antologii. Tot din marturisirile dânsului, aflăm că aceste volume cuprind poezii mai noi sau mai vechi, " din anii tinereții când viața era precum trandafirul ". A scris despre doruri, despre iubire şi iubitele care i-au bucurat la un moment dat, tinerețea.
Ceea ce face domnul Grigoraş Ciocan în cartea sa BANCURI HAZLII, nu este o simplă muncă de culegere de glume, de bancuri, pe care să le retransmită apoi cititorilor sub forma " De la lume adunate şi iarăşi la lume date ", în varianta dânsului : " De la popor luate / înapoi iară date ", ci un fel de trecere a bancului în sine, printr-o sită poetică, un adevărat atelier de lucru al unui artist, cizelându-l, transformându-l în poezie, versificând, poate voit, cu o anumită stângăcie specifică poetului popular, tocmai pentru a-i păstra unicitatea şi autenticitatea, aşa cum face deseori artistul plastic folosind STAMPA, acea imagine imprimată unui desen gravat pe o placă de metal, lemn sau plastic, obținând produsul final numit gravură. De fapt, autorul ne mărtutiseşte lucrul acesta chiar la începutul cărții, ca un fel de motivație : " Mă pun la masă-ncep a scrie / Câteva bancuri pe hârtie, / De la lume-au fost luate / Şi înapoi iară date, / Să râdem, să ne distrăm / Şi să ne mai amuzăm! ".
În acest context de voie bună şi de amuzament, Grigoraş Ciocan apare sub fotma unui sfătos şi educat moralist al unei lumi, uneori nu tot atât de educată, dar predispusă mereu consumului unor asemenea producții la fel de gustate, reținând cu uşurință, în fiecare, ideea de bază a bancului popular, învelită în noua haină pe care autorul cărții i-o dă, mascând uneori înclinația şmecherească şi uşor imorală a glumei bancului, aducănd-o doar la o anumită aluzie : " Ion şi cu a lui Mărie, / După-o lungă căsnicie, / Într-o seară îşi vorbeau / Stând în pat, că nu dormeau, / - Ion, bagă-un lemn pe foc, / Dacă tot nu dormi deloc, / S-a făcut cam rece-afară, / În sobă nu se mai vede pară! / De lângă Mărie cum şedea / Câte-un lemn el tot băga, / După ce a terminat / Voia să se urce în pat : / - Ridică picioarele, tu, Mărie! / - E! Ce dracu o să mai fie? / Cred că te-ai stricat la cap, / Ori ce te-a apucat? / - Nu pe-ale tale, pe-ale mele, / Căci am ajuns la zile grele ". (ION ŞI MĂRIE).
Regimul bancurilor sale este foarte variat. De la Ion şi Mărie se ajunge la personsje cu animale, pureci şi elefanți (DOI PURICI),apoi la moşnegi longevivi (UN MOȘNEAG DE ÎNSURAT), ajungându-se şi la problema maternității, o altfel de maternitate, în alb şi-n negru : " Ion la spitalul cel mare, / Nu mai avea acum răbdare, / De mult el tot aştepta / Ce va naşte soția sa. / ( . . . ) / Doctorul îndată- i spune : / - Fii bucuros acum în lume! / Ai doi băieți şi nici o fată, / Eşti cu inima-mpăcată, / Apoi a intrat i-a vizitat, / Tare s-a mai bucurat : / - Doi băieți tu ai făcut / Îți mulțumesc, este plăcut! / Unul alb aşa ca noi, / Altul negru - un cioroi! / - Măi bărbate, nu te mânia! / Nu este vina mea. / Nu am lapte pentru amândoi / Şi-atunci doctorul Drăgoi / L-a dat la o negresă la alăptat / De aceea el s-a schimbat / ( . . . ) / Ion poate a crezut, / Dar mama lui când l-a văzut : / Unu-i negru, nu-i ca tine / Măi băiete, tu vezi bine? / - Nu avea lapte pentru amândoi / Ş-atunci doctorul Drăgoi / L-a dus la o negresă la alăptat / De aceea el s-a schimbat / Dar în câteva zile bune / Îşi revine, nu aşa rămâne! ". (UNUL ALB ŞI UNUL NEGRU). Concluzia trasă de mama lui Ion este una cu caracter moralizator, combătând prostia fiului său : " - Se poate, eu te-am avut doar pe tine, / Ți-am dat lapte de vacă să îți fie bine, / De aceea ai ajuns un bou mare / Tu crezi mereu pe fiecare ". (UNUL ALB ŞI UNUL NEGRU). Galeria personajelor tipizate în bancurile sale continuă cu Ion şi Gheorghe care se întâlnesc " pe lumea cealaltă şi care vorbesc "(PE CEALALTĂ LUME), cu Ion care se însoară (ION SE ÎNSOARĂ), cu matrimoniale (ANUNȚUL DIN ZIAR), cu simboluri (VERIGHETA) şi aşa mai departe, în nu mai puțin de 77 asemenea bancuri stilizate.
Bancurile au o filosofie a lor, o practică nepretențioasă, cu rădăcini venerabile în realismul gândirii populare. Această nouă formă de creativitate de tip folcloric nu este mai puțin reprezentativă decât formele tradiționale, cu toate că este mai grăbită, mai cerebrală şi mai perisabilă decât acestea. Raportându-se la vremuri, în devenirea ei, această nouă formă de creativitate de tip folcloric a devenit una preponderent urbană. De fapt, noțiunea însăşi de "spirit popular"ar trebui reaşezată cumva în contextul noilor relații socio - economice. Depopularea treptată a satelor, emigrarea locuitorilor acestora spre oraş, a ruralului spre urban şi invers, a urbanului spre rural, în momentul de față, concomitent cu expansiunea nemaicunoscută a
mass - media, reprezintă doar câțiva dintre factorii de disoluție a mediului şi mentalității tradiționale. Bancul modern apare aşadar drept rezultatul acestei lumi într-o chinuită prefacere, chiar dacă-i lipseşte pe undeva consistența, dar nu şi vitalitatea, rectitudinea şi istețimea.
Prin scrierile sale hazlii, prinse-n cartea BANCURI HAZLII, Grigoraş Ciocan reuşeşte să ne zmulgă zâmbete, ajutându-ne să trecem mai uşor prin această viață aflată într-o mare derută.