Netăinuite adânc, dar nici în lumina rampei cotidian, precum s-ar cuveni, zilele marii cântărețe sunt adunate în volumul ”Amintiri din cariera mea lirică”, după retragerea din activitate și stabilirea-n Brazilia. În care Florica Cristoforeanu (despre ea fiind vorba) se destăinuie cald. Cu franchețe și cu speranța nerisipirii experienței acumulate atât pe scenele românești, cât și pe cele italiene îndeosebi. Pilde și învățăminte oferind la tot pasul pentru cei împătimiți de cântec și nu numai. Chiar și cititorul neavizat având șansa la o recalibrare a părerilor proprii despre meseria de muzician...
 Nu doar imboldul și propunerile venite din partea unei edituri italiene au determinat apariția, în 1964, a acestei cărți de memorii, ci și regretul autoarei că mari nume autohtone ale operei n-au așternut pe hârtie ”epoca lor de glorie, victoriile repurtate pe alte meleaguri”. Neezitând a le da de exemplu, în context, pe Hariclea Darclée și Elena Teodorini. Ale căror memorii se reduc, din păcate, la câteva pagini numai...

 Evident, din volum nu lipsesc rădăcinile și ursita, ce zămislesc primadone. Tatăl, din Râmnicu Sărat, cu studii juridice la Napoli, dar și o epidemie de holeră contribuie la întemeierea familiei Cristoforeanu, în 1883, și la nașterea, la 16 mai 1886, în orașul menționat, a Floricăi. Cel mai mare dintre cei patru copii ai cuplului. O mamă italiancă, un unchi caricaturist, apropiat de Verdi și Rossini, un străbunic jurnalist au și ei contribuția lor la destinul interpretei. Un debut muzical promițător la cinci ani, în descifrarea pianului, un test pentru depășirea timidității la opt printr-o partitură surpriză la aniversarea tatălui. Ori reprezentații zilnice pe o scenă improvizată deasupra ghețăriei din spatele curții, interpretând cântece la modă pentru copiii spectatori. Sau demonstrând unchiului Octav, bun violonist, cât de bine poate struni concomitent glasul și clapele clavirului. Apoi, un concert la sfârșit de ianuarie 1896, după moartea tatălui Vasile. Programul, imprimat pe mătase albă. Toate, jaloane ce anticipează clar un destin închinat artei cântecului...
 Mai târziu, conservatorul, la Milano, cu studii temeinice de teorie, solfegiu, compoziție, artă dramatică, impostație și pian. În particular, lecții de dicție, frazare și respirare. La terminarea școlii, în august 1907, primul concert în țară, încununat de succes. În mai 1908, debut promițător la Milano. Patru ani pe scena românească de operetă și șase pe cea italiană. După o retragere temporară datorată unor probleme de sănătate și familiale, revine în activitate, în octombrie 1921. Orientându-se către operă. ”Scala” celebră având-o ca protagonistă alături de Richard Strauss, Toscanini și Santini, de pildă. Turnee la Vatican, București ori prin multe alte țări, până la retragerea definitivă, în 1940. Se stabilește-n Brazilia, unde trece-n veșnicie la 1 martie 1960.
 Vă invit, drept urmare, s-o redescoperiți pe Florica Cristoforeanu lecturându-i cartea. N-o să fiți dezamăgiți!