Expresia, " noi am fost destinați să ne cunoaştem " , o auzim de multe ori. În rândul multor oameni obişnuiți, întâlnim un asemenea comentariu. Multora le place să creadă că relația lor, înainte de a fi o coincidență, are în spate un întreg aranjament al destinului. Astfel, a iubi pe cineva sau a ne simți îndrăgostiți de cineva, ne duce de multe ori cu gândul dincolo de viziunea romantică a dragostei, poftindu-ne să intrăm în acea dimensiune, oarecum magică, a destinului. Cu toții suntem conştienți, sau ar trebui să fim, de acea legătură specială pe care o stabilim cu partenerul sau partenera noastră de viață, însă, departe de a ne lăsa total conduşi de această imprejurare, este absolut necesar să ne menținem cu picioarele pe pământ, nu numai în iubire, ci şi-n toate momentele esențiale ale vieții. Cu siguranță că avem cu toții un destin, numai că acest destin îl putem reconstrui noi înşine, cu alegerile şi cu deciziile noastre. Noi suntem, sau ar trebui să fim cei care să avem puterea de a alege şi de a decide pe cine anume să iubim sau cu cine anume să ne împărtăşim viața, cu cine anume să rămânem sau pe cine anume să părăsim, în cazul în care suntem sau nu suntem fericiți.

   Există acea viziune asupra destinului în dragoste, conform căreia destinul este acela care ne va scoate în cale persoana de care să ne îndrăgostim, persoana care va face parte din viața noastră. A lăsa pe seama destinului relația noastră de dragoste, de iubire, relația noastră afectivă, ne duce cu gândul la ideea, deloc sănătoasă, că noi înşine nu mai avem puterea de a lua decizii asupra a ceea ce se întâmplă în viața noastră. Lucrurile ar putea fi echilibrate cumva, în sensul că putem lăsa soarta, destinul să ne conducă, cu condiția ca noi să fim aceia care să alegem şi să decidem.
   Carl Gustav JUNG, fost medic, psiholog şi psihiatru elvețian, fondator al psihologiei analitice, aşadar un precursor al abordării psihanalitice, alături de Sigmund FREUD, referindu-se la relația viață - destin, spunea că nu există nicio şansă, există doar sincronizare. Pentru el, coincidențele nu existau, sau dacă apăreau erau rezultatul pe care-l exercitau forțele atractive asupra individului. Este bine ca noi, oamenii, să fim receptivi la toți acei stimuli din jurul nostru care ar putea avea legătură cu noi. Ceva mai târziu, această abordare începe să fie legată de unele teorii ale fizicii cuantice, de acel câmp de studiu conform căruia oamenii nu se cunosc la întâmplare. Uneori, contextul din jurul nostru este predispus astfel încât pur şi simplu trebuie să se întâmple tot ceea ce se petrece în viață, referitor la întâlnirea sau întâlnirile noastre cu persoana sau persoanele potrivite.
   Doamna Victoria Iuga s-a născut la 01. 02. 1956 în localitatea Chişineu - Criş, județul Arad. Şcoala Generală o face în oraşul natal. Urmează Liceul Economic din Arad, după care, Facultatea de Ştiințe economice din Timişoara. După terminarea studiilor, lucrează la Stațiunea de Cercetări Agricole Oradea (1980 - 1990) ; Banca Agricolă Oradea (1990 - 1999) ; SC Crişana SA Oradea (1999 - 2020).
   Autoarea celor trei cărți preocupate de relația dintre viață destin şi iubire, în două societăți diferite, cea comunistă, cu lipsurile si neajunsurile ei şi cea capitalistă, cu drepturile şi libertățile oferite : VIAȚA MEA CA O POVESTE (Oradea, 2021) ; FETE ŞI DESTINE (Oradea, 2021) ; BĂIEȚ ŞI DESTINE (Oradea, 2022) ne mărturiseşte faptul că prezenta trilogie este gândită în ideea acestui raport sintagmatic - destin, viață şi iubire. Astfel, întrebările retorice pe care dânsa şi le pune sunt două : " Destinul este scris în stele, sau şi-l face omul? " ; " Viața îi e oferită omului în dar. Ce face cu ea? ". Unele personaje ale trilogiei, ne mărturiseşte în continuare autoarea, sunt convinse
că  " . . . destinul este scris în stele, căci şi mințile lor tot pe acolo hălăduiesc. Mulți primesc totul de-a gata de la viață, dar nu ştiu să aprecieze. Li se pare că li se cuvine. Dau uşor cu piciorul. Iar când vine vorba despre iubire, o fac în glumă ".
   Victoria Iuga a scris mai întâi  VIAȚA MEA CA O POVESTE, o carte care, dacă nu este o ficțiune, se mulează perfect, ne place să credem lucrul acesta, cu autoarea ei, cu o viață hărăzită printr-un destin controlat, în dragoste şi-n iubire, a celor două personaje ale cărții, TORA şi NUȚU, personaje ce ni se destăinuie, pentru început Nuțu, care o prezintă pe Tora, fetiță, într-o atmosferă feerică de basm.    " Aceasta era foarte năstruşnică şi năzdrăvană, cu o înfățişare de îngeraş, şi mai apoi de zâna cea frumoasă. Mai important - avea un suflet bun, blând şi un caracter nobil. Tora iubea pe oricine, iubea oamenii - aşa cum ar trebui să îşi iubească fiecare om semenii săi, cărțile şi pisicile " . Încă de mică, visul Torei a fost acela de a avea o bibliotecă plină cu cărți, " . . . iar printre acestea să existe, la un moment dat, una scrisă de ea. O carte pentru eternitate . . . ", în care personajele să fie nemuritoare, aidoma sufletului ei. Cartea se încheie cu NOTA AUTORULUI din care aflăm că, întrebată fiind cum ar prezenta ea, Tora, în câteva cuvinte viața ei, aceasta ar raspunde simplu : " . . . foarte frumoasă, alături de omul meu! " . Dacă ea şi Nuțu s-au certat vreodată, răspunsul vine la fel de clar, scurt şi sigur : "  Cum să nu! Din două firi vulcanice? Au ieşit scântei, lavă încinsă, tunete şi fulgere, dar niciodată nu se vedeau palme, pumni sau blide sparte. Asta doar în tinerețe, când certuri erau pentru năzdrăvanul de NIEL, pe care mama îl tot acoperea. Dar de menționat că puteau fi de toate din cele de mai sus, niciodată nu ne culcam supărați . . . ". Conținutul cărții, prins între aceste două momente, PROLOG şi NOTA AUTORULUI, formează axa cărți, axa unei cărți deschise care poate fi cartea vieții fiecăruia dintre noi, carte care prin închiderea celor două coperți, la modul simetric (tehnica simetriei), cuvintele lui Nuțu din Prolog se suprapun perfect cu cele ale Torei, din final, din Nota Autorului. Simetria aceasta poate fi întãlnită şi în cazul trilogiei de față. Doamna Victoria Iuga a dezvoltat apoi tema raportului : destin - viață - iubire, încă într-o carte pe care a intitulat-o FETE ŞI DESTINE (Oradea, 2021), o carte ce se vrea destinată fetelor şi băieților, dar cu accent mai mare pe fete. Din conținutul cărții aflăm părerile acestora raportate la destin, viață şi iubire. Cartea vrea să prezinte destinul, viața şi iubirea unor fete. După unele dintre ele " . . . Destinul e scris în stele, altele sunt convinse că ele şi-l fac ". Despre viață, " Unele ştiu ce vor de la viață, pentru asta luptă, să își creeze una frumoasă şi împlinită, până la adânci bătrânețe. Fetele se lasă influențate de cei din jur, iar dacă li se oferă toate în viață trebuie doar să aprecieze, nu să dea cu piciorul, crezând că viața e doar o alergare după fructul oprit ". Cât despre iubire, eterna iubire, " Unele fete o găsesc şi ştiu să o păstreze mereu în inima şi casa lor, au grijă să o întreţină mereu. Altele nu găsesc iubirea niciodată, sau mai rău, iubesc în glumă ". Şi de data aceasta intâlnim nişte poveşti concrete de viață, destin şi iubire, iar concluziile finale ale autoarei vin ca nişte învățăminte cu caracter moral pantru toate fetele, nişte învățăminte tipice.
   Dacă în prima carte a trilogiei, VIAȚA MEA CA O POVESTE, autoarea, distinsa doamnă Victoria Iuga, prinde relația dintre viață, destin şi iubire, raportată doar la viața dânsei, se gândeşte să lărgească tema, raportând-o la viața mai multor persoane. " Fiecare om, fată sau băiat are o viață care poate fi povestită. Fiecare viață are bune - rele, uşoare - grele, altfel nu am simţi că trăim. Mai ştiu că fiecare ne facem viața cu mintea noastră şi sub influența celor din jurul nostru. Aşa am scris FETE ŞI DESTINE, unde am povestit destinul, viața şi iuburea a cinzeci de fete, eu fiind a şaisprezecea ". Despre dânsa, autoarea prinde două poveşti. Una despre lupta cu Covidul şi alta despre birtul din cartier. Pentru că " . . . băieții nu se lasă de fete / S-au pus şi ei pe povestit / Nu s-au mai dus la pescuit. / Au povestit cum au putut de bine / Aşa, apare şi cartea lor: / Băieți şi destine! "(Citat prins pe coperta a IV-a a cărții  BĂIEȚI ŞI DESTINE). Iată deci trilogia definitivată. Imaginate la fel ca şi prima carte, VIAȚA MEA CA O POVESTE, celelalte două cărți, FETE ŞI DESTINE (2021) şi BĂIEȚI ŞI DESTINE (2022) pot fi aşezate conform aceleiași tehnici a simetriei, având drept axă VIAȚA MEA CA O POVESTE, iar lateral stânga şi dreapta, celelalte două cărți : FETE ŞI DESTINE şi BĂIEȚI ŞI DESTINE, în care povestirile, cugetările şi întâmplările se întrepătrund într-un tot unitar cu măiestrie redat de scriitoarea Victoria Iuga, care are harul şi darul povestitului, cu vervă şi patos, demers în care frazele se leagă armonios, curgând parcă de la sine. Concluzia clară a trilogiei este aceea că dragostea, oricare ar fi ea, şi oriunde ar fi, constă în dorinţa fierbinte de a da ceea ce este al tău, altuia şi de a simți fericirea acestuia ca şi cum ar fi a ta. Dragostea nu se poate măsura, dar poate fi dăruiră fără măsură.
   A crede orbeşte în destin ne va duce automat la pierderea controlului asupra vieții noastre. Nu este bine să lăsăm problemele noastre pe mâna unor factori externi, pe mâinile destinului. Pentru a menține o relație matură, stabilă şi fericită, trebuie să fim consecvenți cu propriie noastre acțiuni, să iubim cu deschidere si echilibru, fiind conştienți de faptul că noi suntem cei care am ales persoana care să facă parte din viața noastră şi noi să decidem în fiecare moment dacă suntem fericiți sau nu. Sunt alegeri pe care trebuie să le facem singuri în viață. Să nu uităm faptul că iubirea înseamnă angajament şi construcție permanentă.
    Autoarea celor treia cărți, doamna Victoria Iuga, e convinsă că " Iubirea este cel mai profund şi înălțător sentiment al omului. Unele dintre personajele acestei cărți ştiu să-şi croiască destinul. Ştiu ce vor de la viață, cu toate că ea este plină de luptă, durere, suferință, dar şi mult frumos. Fac loc iubirii în casa lor, în inina lor ".