nostradamus manuscrisUn manuscris antic al astrologului francez Michel de Nostredame, cunoscut drept Nostradamus, furat în urmă cu 15 ani, a fost restituit recent Italiei. Cartea a fost găsită abia când a fost scoasă la licitație în Germania.
Manuscrisul de aproximativ 300 de ani a fost găsit anul trecut, când a fost scos la vânzare de o casă de licitații germană.
Nu se știe cu exactitate când a fost furat manuscrisul de 500 de pagini dintr-un centru de studii din Roma, dar se crede că acest lucru s-a întâmplat în jurul anului 2007.
Cartea a trecut prin piețele de vechituri din Paris și din orașul german Karlsruhe înainte ca un comerciant de artă să încerce să o vândă printr-o casă de licitații din Pforzheim, Baden-Württemberg, la un preț de pornire de 12.000 de euro.



O lucrare originală a lui Nostradamus

În luna aprilie a anului trecut, anchetatorii de la protecția patrimoniului cultural din Italia au găsit cartea pe site-ul casei de licitații și au identificat-o ca provenind de la biblioteca din Roma, datorită unei ștampile datate 1991 pe una dintre pagini, scrie The Guardian.
Ulterior, experții germani au stabilit că este vorba despre o lucrare originală a lui Nostradamus, celebru pentru predicțiile sale privind evenimentele mondiale.
Manuscrisul a fost returnat miercuri la biblioteca din Roma.

https://www.descopera.ro/dnews/20045663-un-manuscris-al-lui-nostradamus-furat-in-urma-cu-15-ani-a-fost-restituit-italiei