„Ziua Internaţională a Traducătorului" este un proiect iniţiat de EUNIC Varşovia şi organizat anual,

începând din 2009. ICR Varşovia, membru deplin şi activ al reţelei, participă pentru a şasea oară consecutiv la eveniment, transmite Romanian Global News.

Organizatorii sunt instituţii membre ale reţelei EUNIC Varşovia (British Council, Forumul Cultural Austriac, Institutul Camőes, Institutul Goethe, Institutul Cultural Bulgar, Institutul Cultural Danez, Institutul Cultural Italian, Institutul Cultural Maghiar, Institutul Cultural Român Varşovia, Ambasada Lituaniei), Reprezentanţa Comisiei Europene în Polonia şi Institutul Cărţii.

Proiectul „Ziua Internaţională a Traducătorului" doreşte să aducă un omagiu meseriei de traducător, în particular traducătorilor din diferite limbi străine în limba polonă, „ambasadori" ai acestor literaturi în Polonia.

Anul acesta, Ziua Internaţională a Traducătorului va fi celebrată la Varşovia în data de 30 septembrie, la Centrul de Artă Contemporană Zamek Ujazdowski. Formatul acestei ediţii a proiectului va cuprinde prelegeri susţinute de traducători în liceele poloneze, având ca temă propria experienţă în domeniu, urmate, seara, de discuţii cu redactori, editori, scriitori despre relaţia acestora cu traducătorii. Traducătorul propus de ICR Varşovia pentru a lua parte la evenimentul din capitala Poloniei este Kazimierz Jurczak, în traducerea căruia au apărut în ultima perioadă volumele lui Norman Manea, Întoarcerea huliganului şi Vizuina.

De asemenea, la Cracovia, ICR Varşovia va organiza, în parteneriat cu Institutul Cărţii şi filialele cracoviene ale Institutului Cervantes, Institutului Francez, Institutului Goethe, Institutului Cultural Italian şi Catedra UNESCO a Universităţii Jagiellone, evenimentul cu titlul „Povestea traducătorului", o întâlnire cu Ireneusz Kania – lingvist şi specialist în studii romanice, traducător, eseist, expert în culturile şi religiile Estului şi în iudeo-creştinism, autorul a peste 60 de volume de tălmăciri din peste 20 de limbi. Ireneusz Kania este cel mai titrat traducător de limba română în Polonia, printre realizările lui numărându-se o mare parte din scrierile lui Cioran, Eliade şi Noica.

ICR Varşovia va celebra Ziua Internaţională a Traducătorului şi la Poznań, la Casa Bretonă (partener al ICR Varşovia în organizarea Festivalului Culturilor Regiunilor Europei de la Poznań din 2014), unde va avea loc o discuţie cu Tomasz Klimkowski, traducătorul volumelor Dimineaţă pierdută de Gabriela Adameşteanu şi Inimi cicatrizate de Max Blecher, şi un atelier – exerciţiu de traducere din limba română.

http://www.rgnpress.ro/rgn_14/index.php?option=com_content&view=article&id=19140:icr-varovia-srbtorete-ziua-internaional-a-traductorului&catid=49:cultura--culte&Itemid=74