Urme de dor

Pașii mei lăcrimau peste
tăcerile strivite de dor!
Nu puteam să-mi stăpânesc
un tremur de indignare.
Mersesem atât de mult
să te caut prin
labirintul amintirilor.
Îmi rănisem tălpile

nu mai aveam pantofi,
soarele îmi dormea
desculț pe picioare.
Respiram anotimpul iubirii
răvășit de dureri neiertate,
Se înghesuise dorul
în ochii mei
făcându-și cetate.
Bântuiam fără somn prin
castelul de lacrimi,
Îmi făcusem altar din
orgoliu și patimi.
Pașii mei aveau aripi
tocite-n durere de ceară,
Frenezii și tristeți se-aprindeau
c-o sclipire neclară.
Răstigneam Universul într-un
soclu hieratic,
Îmi creșteau lumânări
printre urme de dor,
murmurând apatic!

Primul pas în iubire

Se zbăteau diminețile în nectarul sărutărilor indecente!
Trăsuri albe cu caii de foc mărșăluiau printre nori,absente.
Aroganți,ne-sătui, striveam dragostea-n palme,
Aveam trupul secat țintuit ca-ntr-o poză în rame.
Așezasem tăcuți nesfârșirea-n cearșafuri
Doar o foame de lup desprindea veșnicia din ceasuri!
Eram muți de iubire,împroșcați de plăcere
Respiram elixirul de pe buze-n tăcere.
Eram urma de ceas dintr-o cameră goală
O sfârșire de timp lenevită în pat cu sfială,
Eu gustam trupul tău ca pe-un fruct dezgolit prima oară
Tu iubeai trupul meu pârguit de fecioară!

Șovăiala

Mă simțeam apăsată de dor!
Praful îndărătnic făcuse mătănii
pe raftul cu amintiri.
Spășite stăteau îngenunchiate
poze,bibelouri și lumânări
din care se scurg lacrimi
până mor!
Firide de singurătate își umpluse
existența,cu pânze aristocrate.
Simțeam nostalgia punându-și
amprenta peste ele
fără scrupule.
Un nor de fum gros le-a
dărâmat existența.
Melancolii se revărsau
din parfumul de iasomie,
făcându-și simțite prezența.
Am luat una câte una fiecare
împunsătură de timp,
și am bandajat-o până când
a țipat a neputință!
Cuțitele nopții scormoneau
și acum pe la geamuri,
tăiatele clipe căzute-n suferință.
Apoi...te-am văzut pe tine îmbrăcat
în costumul scrobit de metehne.
Pleoapele s-au retras
într-un zvâcnet sfârșit,
Șovăia dimineața să-mi ridice
somnul din perne!

Melancolie

Mă dureau așteptările
închise într-un gând nerostit.
Vorbele dulci cu care
dorisem atâta vreme
să-ți întâmpin iubirea
au mucegăit.
Îmi crescuse ciudat de mult
iarba peste picioare,
Fluturii își făcuse cuibar
peste dorul meu
mirosind a nerăbdare.
O salcie sub care-mi
înveleam așteptarea,
mă picura nerăbdătoare,
cu șirul ei de mărgele,
îmbibate în rouă!
Mă plouau ninsorile
și mă picurau fulgii căzuți
din amintiri rupte-n două!
Mi-era frică să nu cumva
să mă ocolești iară,
și,isterică,săpam clipe adânci
una după alta
prin tunelul de ceară.
Doar vârfurile picioarelor
mi se mai vedeau.
Nu ajungeam să le curăț
nu ajungeam...
Mi-era teamă că ai să treci
pe lângă mine
când eu dormeam!

Gând 8

Mirosea a fân cosit
avea umbra alungată de rouă,
Soarele își mânjise obrajii
cu toamnă la asfințit,
Frunzele așteptau speriate
în foaierul ciuntit,
Aveau inima despărțită în două!

Cum?

Cum să mă vezi prin lacrima ce cade?
Cum să mă simți când dorul e prea greu?
Cum să-mi zâmbești prin chinul care roade?
Cum să mă vrei când tu mă minți mereu?
Cum să m-alinți când vorba ta mă doare?
Cum să-mi doresc eternul între noi?
Cum să m-ascund când sufletul meu moare?
Cum să rănesc iubirea luptând eu pentru doi?

Deziluzie

Îmi plâng cuvintele la mine-n suflet,
Gânduri nespuse în tăieri de-argint,
Toate-ar țipa strivindu-ți al tău umblet,
De câte ori a trebuit să mint!

Se scurg duioase rătăciri de clipe,
Pe-obrajii mângâiați de lacrimi reci,
Mi-am înălțat durerea în zbor etern pe-aripi,
Să nu-mi mai bântui somnul ,în vis,
când ai să treci!

Suflet gol

Alergam făr-oprire printre clipe de ceas,
Umbre de rugi nerostite se-aplecau rupte-n coate,
Adunam amintiri într-un cufăr rămas,
Mă gonise un înger din eternul de Moarte!
Se scurgeau în tăcere din genunchii zdreliți,
Picuri încremeniți într-o sevă de ceară,
Eu fugeam lunecând peste ghimpii tociți,
Noaptea îmi lăsase durerea închisă pe-afară!

Mai simțeam...

Te-am căutat peste tot...
Nicăieri nu mirosea a tine!
Vara trecuse în înscrisuri de poet,
Inima rămăsese scrijelită pe un țărm
cu nisipuri fine...
Am dat perdeaua vremii la o parte
Te căutam printre dantela fină
a dimineților,
Mi te zbătuseși într-o clipită
adormită azi-noapte,
Fusese un vis rătăcit prins
în geana tristeților!
Mi se făcuse frig căutându-te
în toamna ruginită.
Picuri plânși de rouă îmi acoperise
picioarele,pedante
O frunză mi se lipise în păr
jelindu-și trăirea strivită
Umbra ta îmi dădea târcoale
prin amintiri impozante.
Mă răzbise un soi de
aduceri aminte,
Adieri de speranță răsuflau
prinse-n șoapte
Mai simțeam și acum mângâierea ta
peste mine,fierbinte
Mai simțeam glasul tău încălzindu-mă-n
noapte...


Crede-mă!

Sunt aici să-ți leagăn privirea,
Sunt aici să-ți încălzesc inima,
Sunt aici cu toată iubirea
Tu deschide-mi încet poarta ta!

Sunt aici să-ți împletesc stele-n păr,
Sunt aici să îți pun marea-n iriși,
Sunt aici și aș vrea să nu mor,
Înainte să-ți dau viața-mi însăși!

..Pentru comoara mea și pt.toți care au comori acasă sau în suflet!